Turismul reprezintă doar 1,5% din PIB-ul statului român, prin urmare, industria nu a fost considerată una dintre prioritățile naționale în relansarea economică. În acest context, hotelierii și alți reprezentanți din domeniu au luat exemplele din străinătate și le-au adaptat turismului intern. Cum arată bufetul suedez într-unul din hotelurile din Mamaia și care sunt noile reguli care condiționează servirea mesei de către turiști, aflăm din materialul de mai jos.

Wall-Street.ro a fost în vizită la Hotelul Modern, cotat la patru stele, din Mamaia. Cu 161 de camere și un număr de 97 de angajați, hotelul îi aparține lui George Guci, omul de afaceri care sustine ca a adus, în 2007, conceptul de all inclusive în România.

Ce înseamnă bufetul suedez în pandemie

Asemenea grecilor, care s-au adaptat noului model de turism, și România a păstrat conceptul de bufet suedez, pentru a-și atrage turiștii.

Ce s-a modificat, mai exact? Turiștii nu mai au voie să atingă vesela, aceasta este oferită de către angajații din restaurant, iar mâncarea propriu-zisă este pusă pe farfurii tot de către angajați.

Pe scurt, românii pot alege să mănânce ce și cât doresc, ca și până acum, însă nu mai au voie să pună mâna pe farfurii. De asemenea, tacâmurile sunt așezate în pungi de hârtie, împachetate, astfel încât să nu poată fi atinse.

Retail jobs

În plus, atât micul-dejun, cât și dejunul și cina, sunt servite în anumite intervale, în funcție de etaj, pentru evitarea aglomerării spațiilor de pe terasă.

”Este o perioadă dificilă pentru toată lumea. Încercăm să ne adaptăm regulilor, să vedem ce fac și cei din străinătate, ca să ne fie mai ușor. Nu am avut vreun control al autorităților până acum, dar ne așteptăm la asta. Am respectat noile norme de funcționare chiar dacă acestea au venit întârziate și nu foarte clare din partea guvernului român.

În plus, trebuie să facem față și pretențiilor turiștilor, care în proporție de 90% înțeleg că trebuie să poarte masca sau că nu putem permite accesul în restaurant”, a declarat George Guci, proprietarul Hotelului Modern din Mamaia, pentru wall-street.ro.

Citește și: FOTO REPORTAJ | Cum a schimbat coronavirusul all inclusive-ul din hotelurile grecești

Citeste si:
Prețuri mai fierbinți decât nisipul în Mamaia. Hotelierii: Nu am...
Prețuri mai fierbinți decât...

În altă ordine de idei, există și zone în care turistul se poate servi singur, cum ar fi aparatele pentru băuturi (cafea, apă, suc etc).

Pentru întregul circuit al bufetului suedez, vezi video-ul de mai jos:

Mese de maximum patru persoane

Restaurantele sunt încă închise, prin urmare, hotelierii au făcut din terasă locul în care turiștii pot mânca sau povesti.

La mese se pot așeza maximum patru persoane, între mese fiind o distanță de minimum un metru. La intrarea în incinta restaurantului, unde se află aria de servire a felurilor de mâncare, există un angajat care verifică temperatura turiștilor.

Nu uita și de: Șezlonguri la 5 euro și cod de bare pentru comanda la terasă. Cum arată Grecia lui iulie 2020

În timp ce turistul caută ceea ce ar dori să mănânce, acesta este obligat să poarte masca de protecție. În acest sens, angajatul care măsoară temperatura este însărcinat și cu verificarea respectării acestei reguli de către toată lumea.

Citeste si:
Turism de afaceri in Romania. Topul celor mai cautate orase din tara
Turism de afaceri in Romania....

Nu în ultimul rând, la intrarea în restaurant, dar și pe terasă, există recipiente cu dezinfectant, dar și mesaje pentru menținerea distanțării sociale. În plus, angajații curăță mesele cu soluție dezinfectantă după fiecare turist.

Te poate interesa și: FOTO REPORTAJ | De ce să alegi transportul cu autocarul pentru o vacanță în Grecia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri