Grecia a extins obligativitatea purtării măştii pentru a include pe oricine aflat în toate spaţiile publice interioare începând de sâmbătă şi a adoptat o serie de alte restricţii pentru a combate răspândirea de COVID-19 după o creştere masivă a cazurilor, relatează dpa.

Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari), scrie Agerpres.

Canalele de televiziune greceşti au anunţat numeroase controale ale poliţiei în pub-uri şi în transportul public. Săptămâna trecută, guvernul a extins obligaţia de a purta masca incluzând magazinele şi transportul public.

Vezi și: Doi români plecați în vacanță în Grecia au fost depistați cu COVID-19

În ultimele zile, numărul infecţiilor cu coronavirus a crescut constant. Miercuri au fost raportate 57 de noi cazuri. O zi mai târziu, numărul lor a fost de 65. Vineri au fost înregistrate 78.

În ultimele săptămâni, nepăsarea a fost observată în rândul populaţiei în Grecia, unde rata de infectare este scăzută în comparaţie cu alte ţări.

Grecia a înregistrat până în prezent 206 decese de coronavirus. În raport cu populaţia de 10,5 milioane de locuitori, acesta este unul dintre cele mai scăzute bilanţuri din Europa

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri