Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat speranţa că sezonul turistic din 2021 ''va fi mult mai bun decât cel de anul trecut'', informează publicaţia elenă Kathimerini.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane Suddeutsche Zeitung, premierul elen a afirmat: "Obiectivul nostru este să ajunge la cel puţin 50% din nivelul înregistrat în 2019. Campania de vaccinare din Grecia prevede că toţi cetăţenii cu vârsta de peste 60 de ani şi cei cu boli grave vor fi vaccinaţi până în mai", scrie Agerpres.

În 2019, Grecia a înregistrat un an record cu peste 34 milioane de vizitatori.

Suddeutsche Zeitung a informat că Mitsotakis "caută să faciliteze călătoriile în UE" şi susţine introducerea unui certificat de vaccinare la nivelul blocului comunitar pentru sprijinirea turismului.

Întrebat cum va folosi Grecia banii din Fondul de redresare al UE, premierul a răspuns că fondurile vor ajuta la transformarea economiei elene, cu accent pe digitalizare, majorarea investiţiilor şi trecerea la energia verde, inclusiv renunţarea la lignit până în 2028.

În condiţiile în care campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Grecia şi Spania, fac demersuri pentru adoptarea rapidă a unui certificat valabil la nivelul întregii UE pentru cei deja inoculaţi, astfel încât oamenii să poată călători din nou.

Recent, Guvernul de la Atena a anunţat că va acorda finanţare de 25 milioane de euro pentru o campanie de promovare a turismului, în încercarea de a atrage mai mulţi vizitatori în acest an.

Veniturile Greciei din turism s-au situat anul trecut la 4 miliarde de euro, faţă de 18 miliarde de euro în 2019, din cauza restricţiilor de călătorie globale, au anunţat recent oficialii eleni.

Sectorul turismului din Grecia, grav afectat de criza sanitară, este crucial pentru economia ţării, în condiţiile în care este responsabil pentru aproximativ 20% din Produsul Intern Brut, iar în acest domeniu lucrează unul din cinci angajaţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri