10 Mai 2021

Turiștii americani vaccinați anti-COVID iau cu asalt țările din Europa



Europa este din nou la un zbor distanță de americani. În timpul pandemiei, companiile aeriene și-au modificat rutele pentru a face față vremurilor neprielnice și faptului că Europa a interzis intrarea turiștilor americani pe teritoriul său. Odată ce campania de vaccinare a dat roade, iar pandemia a decelerat în America, bătrânul continent este dispus să primească din nou americani, astfel că zborurile s-au readaptat perioadei.

Compania aeriană Delta a anunțat recent noua sa rută directă între New York și Dubrovnik, Croația, care va fi operată din 2 iulie. Zborurile sunt programate de patru ori pe săptămână, cu plecare din Aeroportul Internațional John F. Kennedy, din New York, în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu întoarcere din Dubrovnik în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, scrie BusinessInsider.com.

Este primul și singurul zbor al companiei Delta către sudul Europei, odată ce americanii au început să caute destinații care primesc turiști vaccinați sau cu test PCR negativ.

Și United Airlines are programate zboruri căre Croația, începând cu 8 iulie.



Citeste si