Românii abia așteaptă să călătorească. „Imediat ce restricțiile de călătorii au fost relaxate, am observat o creștere accentuată a rezervărilor pentru vacanțe”, susține Gottfried Math, Managing Director în cadrul grupului de turism TUI Austria & CEE.

Când vine vorba despre cele mai populare destinații de vacanță pentru România, în top trei intră orașul Burgas din Bulgaria, regiunea Antalya din Turcia, precum și însoritele insule din Grecia.

Bulgaria rămâne cea mai căutată destinație de vară

Bulgaria este una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru românii care aleg să călătorească prin intermediul grupului de turism TUI. Atât tinerii, cât și familiile cu copii apreciază prețurile accesibile de pe coasta Mării Negre și preferă să își petreacă concediul în nordul litoralului bulgăresc - în zona Nisipurilor de Aur -, ori în partea de sud - în regiunea Sunny Beach. În general, gama extrem de variată de opțiuni hoteliere din Bulgaria sunt preferate de cuplurile care oferă atenție bugetului, de către familii sau de cei care călătoresc singuri. De pildă, TUI oferă nouă hoteluri de brand în Bulgaria, printre care TUI Kids Club, TUI Blue „pentru familii”, trei hoteluri TUI Suneo și patru hoteluri RIU.

Bulgaria

Turcia

A doua cea mai căutată destinație de către români – Turcia - este cunoscută pentru resorturile sale premium all-inclusive, iar foarte mulți clienți apreciază standardele înalte de calitate și nivelul de siguranță oferit. În plus, Turcia oferă un raport preț-calitate imbatabil, chiar și în lunile aglomerate de vară. O mie de hoteluri din programul TUI s-au redeschis deja în regiunea Antaliei. Per total, TUI are în ofertă peste 2.500 de hoteluri în Turcia, printre care patru cluburi Robinson, cinci cluburi TUI Magic Life, 11 hoteluri TUI Blue și două hoteluri TUI Kids Clubs.

Citeste si:
Familiile cu venituri mici nu își pot permite nici măcar o...
Majoritatea familiilor cu...

Turcia

Grecia

Oferta TUI pentru Grecia, cea de-a treia cea mai căutată destinație de vară, include peste 4.500 de hoteluri. Cele șase cluburi Robinson și TUI Magic Life sunt extrem de populare, la fel ca și cele 40 de hoteluri TUI Blue, TUI Kids Club and TUI Suneo, dar și unitățile din lanțurile de hoteluri Grecotel și Atlantica.

Grecia

Destinații pentru amatorii de vacanțe active

Iubitorii de vacanțe active pot opta pentru hoteluri care le oferă condiții ideale în petrecerea unui sejur de vis. Zonele cu piscine - ce includ piscine speciale pentru copii și tobogane de apă - invită la distracție, iar familiile pot alege și dintr-o gamă extinsă de activități de amuzament. De pildă, hotelul TUI Blue Nevis, amplasat lângă stațiunea bulgărească Sunny Beach, oferă familiilor cu copii posibilitatea să se bucure de distracție și plajă, în egală măsură.

Citeste si:
Românii nu au renunțat la vacanțe nici în toiul pandemiei
Românii nu au renunțat la...

Recent deschis, TUI Magic Life Belek de pe riviera turcească numără 594 de camere dispuse similar unui sat, cu o zonă extinsă de grădină. Clubul reprezintă o destinație de vacanță ideală pentru familii, oferind numeroase activități atractive pentru copii și adolescenți. 8 piscine și un parc acvatic cu 10 tobogane stau la dispoziția clienților, care pot alege să practice și dintr-o serie de sporturi acvatice.

În Creta (Grecia) și-a deschis ușile noul Robinson Ierapetra: un club localizat pe coasta de sud a insulei, pe o plajă de 2 kilometri, cu pietriș fin și stânci impresionante. Al treilea club din Grecia este un adevărat El Dorado pentru cei care vor să-și petreacă vacanțe active – indiferent că sunt cupluri, călători singuri sau familii.

Vacanțele din 2021 au prețuri avantajoase

Grupul de turism oferă întotdeauna promoții atractive, cu prețuri accesibile pentru cei care caută vacanțe last-minute. În plus, prețurile pentru călătorii au scăzut în comparație cu cele de anul trecut.

„Le oferim clienților costurile mai mici pe care le-am renegociat cu hotelurile. În plus, avem tarife reduse și cu kerosenul. Cu toate acesta, vedem o creștere a valorii rezervărilor de până acum”, a explicat Gottfried Math, Managing Director în cadrul grupului de turism TUI Austria & CEE, adăugând că turiștii profită de ofertele low-cost pentru a accesa apoi upgrade-uri către următoarele categorii de camere, pentru a adăuga nopți de cazare la șederea lor, a-și asigura transferuri private către locație sau pentru a alege servicii suplimentare de mâncare. „Observăm cum clienții noștri caută să se răsfețe în vacanță”, subliniază reprezentantul TUI.

Citeste si:
Cea mai grea caniculă din această vară. Românii se luptă cu 41 de...
Cea mai grea caniculă din...

Gottfried Math_TUI Austria & CEE

Siguranța și flexibilitatea au devenit esențiale în planificarea călătoriilor

La ora actuală, siguranța și flexibilitatea în momentul rezervării au devenit foarte importante pentru turiști. Din acest motiv, grupul TUI a introdus tariful Flex, care le oferă turiștilor opțiunea de a modifica datele sau de a anula pachetele cu transport aerien fără niciun cost suplimentar, dacă aceste modificări se fac cu până la 14 zile înainte de sosire. În cazul unei anulări, clienților li se returnează întreaga valoare a vacanței, inclusiv tariful Flex. Această ofertă a fost preferată de clienți, iar peste 80% din rezervările noi includ tariful Flex.

În strânsă colaborare cu partenerii săi prezenți la destinații, grupul garantează vacanțe sigure la malul mării cu ajutorul unui plan în 10 puncte pregătit pentru managementul hotelurilor. Astfel, în ciuda celor mai extinse măsuri de siguranță și igienă posibile, turiștii se pot aștepta la vacanțe relaxate și variate.

Tot pentru a garanta siguranță sporită, toate călătoriile includ automat și gratuit asigurarea de călătorie Covid-Protect, care acoperă costurile îngrijirii potrivite în cazul unei călătorii într-o zonă de risc, precum și o consultație medicală virtuală, un test Covid, zboruri dus-întors garantate, precum și acoperirea cheltuielilor asociate tratamentelor și șederii la hotel.

Turismul, încotro? Continuarea vaccinării și opțiunile variate de testare dau posibilitatea călătoriilor în siguranță

În ceea ce privește cea de-a doua jumătate a anului 2021, reprezentanții TUI privesc cu optimism lunile ce vin. „Continuarea vaccinării și opțiunile îmbunătățite de testare construiesc fundația necesară călătoriilor în siguranță. Ne așteptăm să vedem o revenire puternică, în specială pe perioada verii, și credem că zborurile de pe multe rute vor fi rezervate rapid în timpul vacanțelor estivale”, punctează Gottfried Math.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri