Piaţa din România este una valoroasă pentru insula Corfu şi ar trebui dezvoltată, în contextul în care vizitatorii din Marea Britanie, care erau cei mai numeroşi înainte de pandemie, se confruntă în continuare cu restricţii de călătorie, a declarat viceprimarul insulei ionice cu atribuţii pentru turism, Panagiotis Varouchas.

"România reprezintă o pondere mică din turismul internaţional pentru Corfu, însă este important faptul că românii pot veni pe insulă atât cu maşina, cât şi cu avionul, iar durata călătoriei, indiferent de mijlocul de transport, este de sub 24 de ore. Chiar dacă numărul de zboruri este în continuare mic, noi considerăm că piaţa din România este valoroasă şi ar trebui dezvoltată. Pentru noi este o piaţă în creştere şi nu ar trebui să uităm nici legăturile istorice pe care cele două ţări le au, mii de studenţi eleni absolvind facultăţi în România", a afirmat Varouchas.

El a precizat că turiştii români şi polonezi au devenit importanţi pentru Corfu în contextul în care cea mai mare piaţa pentru turismul insular, cea din Marea Britanie, a cunoscut o scădere masivă din cauza pandemiei de COVID-19.

"România este cu atât mai importantă pentru noi anul acesta cu cât este una dintre puţinele pieţe deschise, alături de Polonia, în contextul în care turiştii din Marea Britanie nu pot ajunge pe insulă fără restricţii. Iar Marea Britanie era cea mai importantă piaţă pentru turismul din Corfu cu aproape jumătate din totalul vizitatorilor", a spus oficialul elen în cadrul unui infotrip organizat de Organizaţia Naţională de Turism a Greciei şi agenţia Paralela 45.

La rândul său, Alin Burcea, CEO Paralela 45, a afirmat că turismul în insula Corfu merită să fie promovat, aceasta fiind o destinaţie extraordinară.

"Mă bucur că în sfârşit biroul de turism al Greciei în Bucureşti a decis să promoveze Corfu ca destinaţie turistică pentru că este una extraordinară, care merita promovată mai de mult, până în acest moment efortul de promovare fiind destul de mic. Domnul Georgios Stafylakis se implică foarte mult, dar până acum nu a existat o promovare foarte serioasă pentru această destinaţie. Pentru Corfu ei merg foarte mult pe piaţa engleză, iar englezii nu sunt foarte atraşi de all-inclusive, aşa cum sunt turiştii români. Grecii merg foarte mult pe servicii adaptate pentru piaţa engleză, care nu sunt foarte potrivite turiştilor români, însă în ultima vreme se observă o oarecare tendinţă a românilor de a căuta şi astfel de servicii. Pentru greci marea nenorocire este acest all-inclusive, pentru că la ei prin excelenţă ieşitul la masă înseamnă la celebrele taverne. Iar visul turiştilor care ajung în Grecia este să stea la o masă, dacă se poate şi cu picioarele în apă, aceasta fiind o cu totul altă abordare", a subliniat Burcea.

Conform datelor furnizate de Primăria Corfu, în 2020 în insulă au ajuns pe calea aeriană doar 335.000 de turişti, în scădere cu 75% faţă de 2019, din cauza pandemiei. Iar din România au fost doar 573 de vizitatori, în scădere cu aproape 90% faţă de 2019, când s au înregistrat 5.560 de sosiri din România, pe calea aerului.

Insula Corfu este una dintre destinaţiile greceşti spre care agenţia Paralela 45 organizează anual zboruri directe. În 2021, zborul charter Bucureşti - Corfu a început în iunie şi este planificat până la finalul lunii septembrie, cu o frecvenţă săptămânală. Preţul pentru un sejur de 7 nopţi în cele peste 80 de hoteluri, majoritatea de patru stele, este de la 426 de euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Sursa foto: proslgn / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri