Aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, sunt concluziile în urma controalelor pe Litoral, spune Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"Ca în fiecare an, #ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite "metehne" ale unei categorii - este adevărat mică de operatori economici - nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine...până când?", a scris pe Facebook, Paul Anghel.

ANPC a derulat 1.250 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate circa 1100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.

"Este adevărat faptul că anumite preţuri/costuri au crescut (vezi transport etc.), sezonul s-a scurtat , dar... aceleaşi servicii care lasă de dorit: costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale (unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică)", precizează oficialul ANPC.

În privinţa aspectului staţiunilor de la malul Mării Negre, Paul Anghel este de părere că situaţia nu este cea mai bună, "cu excepţia Constanţei şi a staţiunii Mamaia".

Citeste si:
Raiffeisen forțată de ANPC să returneze comisioanele încasate ilegal
Raiffeisen amendată și...

Reprezentantul ANPC aminteşte de trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi, lipsa locurilor de parcare sau existenţa locurilor de parcare cu plată "la preţ de cameră de 3 stele".

"Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, în continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă turismul, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!", consideră Anghel.

Sursa foto: Aleksandar Todorovic / Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri