Proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă a fost pus pe circuitul de avizare chiar după prima întâlnire cu industria de profil şi sper ca săptămâna aceasta să fie adoptat, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

"Mulţi miniştri au stat în faţa industriei şi au promis. Însă, de această dată, nevoile sunt ascultate cu adevărat şi mai mult decât atât, sunt înţelese. Din acest motiv, vreau să stabilim obiective realizabile, care să poată fi concretizate în cel mai scurt timp cu putinţă. Aşa cum aţi văzut, chiar după prima întâlnire cu industria, proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă a fost imediat pus pe circuitul de avizare şi sper ca săptămâna aceasta să fie adoptat. A fost un deziderat asupra căruia am convenit împreună şi, totodată, o primă acţiune pe care o puteţi lua ca exemplu pentru modul în care vreau să se desfăşoare lucrurile", a spus, Cadariu, citat de Agerpres.

În perspectiva anului viitor, dialogul cu industria ospitalităţii a vizat actualizarea cadrului legal şi adoptarea unor norme pentru a facilita înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), aşa cum este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi problematica forţei de muncă calificate din această industrie.

"Este o realitate că industria ospitalităţii se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat, iar pandemia a agravat şi mai mult situaţia. Această forţă de muncă trebuie recuperată şi, pentru că România are resursele umane necesare, trebuie să înceapă programe de profesionalizare. Prin urmare, o soluţie viabilă, care trebuie aprofundată, este învăţământul dual. Avem nevoie de o implicare la fel de activă din partea tuturor actanţilor economici din HoReCa, pentru a stabili modul în care acest obiectiv poate fi îndeplinit", a precizat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Acesta a anunţat, totodată, că va continua seria de întâlniri cu reprezentanţii mediului privat din Bucureşti şi, mai mult decât atât, va extinde programul de consultări la nivel regional, în următoarele două luni, pentru a putea identifica şi acele deficienţe care afectează activitatea industriei ospitalităţii de pe plan local.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri