4 August 2022

Soare, mare și nisip: topul plajelor izolate din România



Pentru că tot criticăm litoralul românesc, din cauza prețurilor sau a aglomerației, iată câteva plaje izolate din România, unde putem să ne petrecem vacanța chiar și cu cortul. Este foarte posibil ca de unele să fi auzit deja, iar pe altele chiar să le fi vizitat. În plus, câteva dintre acestea fac parte și dintr-un top realizat de TripAdvisor.

Plaja Corbu

E aproape imposibil să nu fi auzit de plaja Corbu, una dintre ariile protejate inclusiv de autoritățile locale, deoarece este interzisă camparea pe suprafața plajei.

Relativ izolată și, cu siguranță, nu prima alegere a turiștilor români, Corbu este totuși afectată de vizitatorii cărora nu le pasă de ce lasă în urmă. Spre exemplu, plaja Corbu a fost curățată la începutul lunii iunie de peste o tonă de deșeuri. Gunoaiele au fost adunate în mai puțin de trei ore, cu ajutorul a peste 100 de voluntari. Acțiunea de igienizare a avut loc în cadrul evenimentului Green Week și a fost coordonată de ONG Mare Nostrum, care a primit ajutorul unei echipe HP România.

Apa de la Corbu este numai bună pentru înotat, dacă și vremea permite acest lucru, iar spațiul e destul de generos cu copiii.

Sursa Foto: Plaja Corbu/ Facebook


Plaja Vadu

Asemenea plajei Corbu, și Vadu este una dintre zonele de litoral izolat din România.

Înconjurată de verdeață și în apropierea unui câmp cu maci, Vadu vine și ea ca o opțiune pentru evadare într-o vacanță la malul mării.

Pentru că nu e niciun magazin, resort și nici măcar sat în apropiere, e bine să veniți cu provizii pe plaja Vadu, deoarece natura este la ea acasă.

Mai mult decât atât, Vadu poate fi considerată mai izolată decât Corbu, inclusiv drumul până la plajă fiind serios afectat în timp.

Sursa Foto: Shutterstock.com


Plaja Gostinu

Tot în seria plajelor izolate din România se înscrie și Gostinu, care se află în albia Dunării, în comuna Gostinu, din județul Giurgiu (de unde vine și numele plajei), și nu la malul mării.

Este o plajă apropiată de Capitală, ceea ce înseamnă că puteți face o escapadă de o zi, într-un weekend, până la Gostinu.

Gostinu nu este o plajă la fel bogată în spațiu ca cele de la malul mării, însă, nefiind o alegere frecventă a turiștilor români, vă puteți bucura de liniște și de lipsa aglomerației.

Sursa Foto: Plaja Gostinu Km 473/ Facebook


Plaja de Carte

Poate nu la fel de izolată ca cele enumerate deja, Plaja de Carte este locul în care puteți îmbina sunetul produs de valurile mării cu cititul unei cărți.

Plaja de Carte se află în Vama Veche, deci vamaioții vor avea parte de o nouă atracție în stațiunea de la malul mării.

Totodată, plaja se bucură de acum și de o aplicație, prin care puteți să rezervați online șezlongurile. De asemenea, puteți vedea ce umbrele sunt libere și cand, iar rezervările vor fi valabile pentru ziua/zilele alese, fără să vă faceți griji legate de ora la care veniți la plajă sau că cineva a încurcat rezervările.

Sursa Foto: Plaja de Carte/ Facebook


Gura Porti?>ei

Gura Portiței este o altă plajă relativ izolată, așezată între Delta Dunării și mare.

Dincolo de nisip și valurile mării, aici veți putea gusta preparate inedite și locale din șalău, crap, caras, plătică, știucă dar și zărgan, stravrid, chefal sau calcan. O lume a peștelui, cu alte cuvinte.

Nu mai este demult o destinație necunoscută, însă încă vă puteți bucura de liniștea din Gura Portiței.

De asemenea, la Gura Portiței a luat naștere și satul de vacanță Gura Portiței, un adevărat resort în Delta Dunarii și regiunea litoralului românesc.

Sursa Foto: Gura Portiței


Plaja Sf??ntu Gheorghe

Și pentru că ne-am apropiat de Delta Dunării, nu putem să nu amintim plaja Sfântu Gheorghe.

Plaja sălbatică de la Sfântu Gheorghe este cea unde Dunărea întâlnește Marea Neagră, zona fiind de departe una dintre minunile acestei țări, dacă o putem numi astfel.

Iar dacă vă întrebați de cazare, puteți să aruncați o privire asupra Green Village Resort, aflat în apropiere.

De altfel, plaja se află la 30 de kilometri de Sulina, unde găsim o altă plajă izolată din România.

Sursa Foto: Asociația Deltei Dunării


Plaja Sulina

Sulina, unul dintre orașele din județul Tulcea, este cel mai estic punct al țării noastre.

Plaja Sulina se află la circa doi kilometri de oraș, fiind recomandată pentru călătorii cu familia sau prietenii. La Sulina veți găsi ceea ce este considerat cel mai fin nisip din Europa și apă curată, neatinsă încă de efectele turismului de masă.

De asemenea, sunt mulți români care vin la Sulina să admire păsările din zonă, spre exemplu.

Nu este neapărat o plajă izolată, fiind chiar una foarte bine amenajată, însă Sulina își păstrează sălbăticia și încă nu ”se vaită„ de aglomerație.

Sursa Foto: Shutterstock.com




Citeste si