Hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră vor fi ocupate aproape în totalitate la finalul acestei săptămâni, când vom avea un weekend prelungit datorită zilei libere de Sfânta Maria, sărbătorită luni, pe 15 august, arată datele Litoralulromanesc.ro. Astfel, pe litoralul autohton sunt așteptați aproximativ 200.000 de turiști, ceea ce echivalează cu cel mai aglomerat weekend din acest sezon estival.

Dat fiind că luna august coincide cu perioada concediilor, cei mai mulți români și-au rezervat vacanțe pentru acest interval încă de când au fost lansate primele oferte. De asemenea, turiștii s-au orientat și către acele unități de cazare care oferă servicii suplimentare precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport etc.

“Se fac și rezervări pe ultima sută de metri, dar disponibilitățile la cazare se reduc de la o zi la alta. Ne așteptăm ca gradul de ocupare să fie aproape de 100% în acest weekend prelungit. În general, se rezervă pachete de trei nopți de cazare, de vineri până luni, dar sunt și turiști, mai ales din categoria celor care au rezervat sejururi din timp, care au optat pentru vacanțe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă și această perioadă”, precizează Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cât costă trei nopți de vacanță la mare

Prețul pentru un pachet turistic ce include 3 nopți de cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din stațiunea Jupiter pornește de la 1.062 lei/camera dublă.

Același pachet, dar în stațiunea Mamaia, costă 960 lei/camera dublă.

La un hotel de 4 stele din Eforie Nord, 3 nopți de cazare cu mic dejun costă 1.650 lei/camera dublă, iar tariful pentru un pachet all inclusive, cu 3 nopți de cazare, tot în Eforie Nord, la un hotel de 4 stele este 2.397 lei/camera dublă.

“Stațiunea Mamaia, care începuse cu stângul acest sezon estival, este din nou solicitată de turiști. Cererea a crescut mai ales după ce, pe de o parte, autoritățile au decis să reducă semnificativ taxa de parcare, iar, de cealaltă parte, operatorii din turism au venit cu oferte speciale la cazare, masă, închirieri de șezlonguri etc. Astfel că în acest moment putem spune că Mamaia a revenit la nivelul rezervărilor de vara trecută”, menționează reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

După data de 15 august, care este vârful sezonului estival, tarifele intră într-o curbă descendentă până la finalul lunii, când va fi lansat programul Litoralul pentru Toți, cu prețuri ce pornesc de la 70 lei/camera/noapte.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele. Touroperatorul este prezent pe piață din anul 2003.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri