Pe măsură ce restricțiile pandemiei COVID-19 se reduc, mai mulți rezidenți se mută în alte orașe – 50% dintre rezidenții urbani s-au mutat deja într-un oraș nou, iar 48% iau în considerare această schimbare în viitor. Londra și New York se clasează pe primele două locuri, fiind cele mai dorite metropole în care să locuiești, în 2022, urmate de Shanghai, Beijing și Los Angeles. Când vorbim despre Europa, Varșovia este singurul oraș din Europa Centrală și de Est, aflat în clasament.

Acestea sunt concluziile celui mai recent raport lansat de Boston Consulting Group (BCG).

Intitulat “Cities of Choice: Are People Happy Where They Live?”, raportul se bazează pe sondaje efectuate pe mai mult de 50.000 de locuitori din 79 de orașe din întreaga lume pentru a înțelege ce îi determină pe rezidenții urbani să vrea să se mute sau invers, să dorească să rămână.

Cele mai dorite orașe în care să locuiești

Raportul împarte orașele în patru categorii – metropole, orașe mari, orașe mijlocii și orașe în curs de dezvoltare, pe baza profilurilor lor socioeconomice. Pentru a deveni lider în clasamentul Cities of Choice al BCG, orașele trebuie să demonstreze întâietate în domenii precum: oportunități economice, calitatea vieții, capital social, interacțiunea cu autoritățile și viteza schimbării.

Metropole – Londra și New York se clasează pe locul unu și doi ca fiind cele mai dorite metropole, repetând performanța din anul precedent. Deși cele două orașe au avut rezultate bune în ceea ce privește oportunitățile economice, calitatea vieții, capitalul social și interacțiunile cu autoritățile, ele au obținut scoruri mai mici la viteza schimbării, semnalând că poziția lor în clasament ar putea fi detronată în următorii ani. Cu toate acestea, ca grup, metropolele – definite ca având peste 10 milioane de locuitori – au arătat rezultate sub medie în dimensiunea oportunităților economice.

Orașele mari – Pentru orașele cu o populație urbană de peste 3 milioane de oameni, Washington DC, Singapore și San Francisco sunt lideri ai grupului. În timp ce orașele mari au scoruri mai bune la capitolul interacțiunii cu autoritățile, nu s-au descurcat la fel de bine la capitolele precum capitalul social și viteza schimbării.

Orașe mijlocii – definite ca fiind orașe cu o populație urbană de mai puțin de 3 milioane de locuitori – au avut cele mai bune rezultate, 18 din cele 28 de orașe primind scoruri generale peste scorul mediu. Copenhaga, Viena și Amsterdam ocupă primele trei locuri, și se remarcă prin scoruri mari la capitolul calitatea vieții.

Orașe în curs de dezvoltare – caracterizate prin rata ridicată de creștere și urbanizare, pot fi identificate prin viteza mare de schimbare, dar cu o calitate a vieții mai scăzută. Bangalore, Mumbai și Delhi conduc acest grup.

Concluziile sondajului arată că pandemia a avut un impact negativ asupra scorurilor orașelor în 2022, doar opt orașe primind evaluări mai mari de la propriii rezidenți decât în ​​2021.

Locuitorii au fost mai puțin optimiști atunci când și-au evaluat orașele, retrogradându-le la criteriile ce țin de calitatea vieții. Rezidenții au mai spus că au constatat mai puține oportunități de carieră și mai puțină certitudine în realizarea lor profesională.

„Pandemia COVID-19 a fost un test puternic pentru majoritatea orașelor. De fapt, multe orașe nu au ieșit încă pe deplin din această situație”, a declarat Hans-Paul Bürkner, Global Chair Emeritus al BCG și coautor al raportului. „Autoritățile trebuie să răspundă la întrebarea: care sunt imperativele pentru viitor pentru ca rezidenții urbani să trăiască fericiți în aceste orașe? Oamenii s-au schimbat, prin urmare și orașele trebuie să se schimbe.”

Raportul complet poate fi consultat AICI.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri