Platforma de închirieri în regim hotelier, Airbnb a intrat pe lista neagră a încă unui mare oraș din Europa, unul care atrage milioane de turiști în fiecare an, urmând un trend ce ar putea aduce blocarea serviciului și în alte orașe de pe Bătrânul Continent și nu numai.
În iulie, mii de spanioli au ieșit pe străzile Barcelonei pentru a protesta împotriva turismului excesiv. Protestatarii au împroșcat cu apă din pistoale de jucărie vizitatorii care stăteau la cafenelele de pe trotuar.
Protestele au fost punctul culminant al unor ani de creștere a numărului de vizitatori și creșterea costurilor locuințelor și a altor costului vieții în metropola catalană. Primarul Barcelonei a declarat chiriile tot mai ridicate și prețurile locuințelor „cea mai mare problemă a orașului”.
Mulți experți afirmă că închirierile pe termen scurt, inclusiv Airbnb, reprezintă o parte serioasă din problemă, limitând oferta locală de locuințe și crescând prețurile, potrivit BusinessInsider.
Un studiu publicat în 2020 a constatat că activitatea Airbnb a crescut chiriile în cele mai populare cartiere din Barcelona cu 7% și a împins prețurile caselor în acele zone cu 17%.
Evident, în condițiile în care închirierea apartamentelor se dovedește a fi o afacere foarte bănoasă pentru proprietari, aceștia preferă să le țină pentru astfel de servicii care generează venituri mai mari decât închirierile pe termen lung. Cu atât mai mult într-un oraș precum Barcelona care atrage milioane de turiști în fiecare an, iar mulți dintre ei aleg să se cazeze în unitățile Airbnb și similare acestuia.
Autoritățile locale chiar încearcă să limiteze supraturismul, prin introducerea unei taxe turistice.
Fiind mai puțin locuințe disponibile pe piața închirierilor clasice, se creează un dezechilibru între cerere, ceea ce înseamnă că mai mulți chiriași se bat pe aceleași locuințe, ceea ce le oferă proprietarilor ocazia să ceară mai mulți bani.
Același efect este valabil și pentru piața vânzărilor. O ofertă mai mică decât cererea înseamnă o presiune mai mare pe prețuri în defavoarea cumpărătorilor.
După o interdicție parțială a închirierii pe termen scurt în Barcelona în 2021, la începutul acestei veri, orașul a anunțat că își propune să elimine toate cele aproximativ 10.000 de închirieri pe termen scurt înregistrate până în 2028.
Decizia este una dintre cele mai severe pentru Airbnb și a altor închirieri turistice din lume.
Decizii similare în mai multe țări din întreaga lume
Orașul spaniol nu este singurul care a lua decizii similare. Orașe din întreaga lume au implementat o serie de reglementări privind închirierile pe termen scurt pentru a reduce presiunea asupra pieței imobiliare.
Orașe importante precum New York, Tokyo și Vancouver le cer proprietarilor să locuiască în locuințele pe care le închiriază pe termen scurt. Orașe precum Londra și Paris limitează numărul de nopți pe care un proprietar le poate închiria într-un an.
În cazul orașelor menționate mai sus, vorbim de măsuri ceva mai relaxate, dar în Europa sunt orașe care au luat măsuri mult mai restrictive. Lisabona, Florența și Amsterdam se numără printre marile orașe europene care au luat măsuri relativ stricte privind închirierile pe termen scurt.
În Lisabona și Amsterdam, cifrele au arătat că impunerea restricțiilor a coincis cu o scădere a prețurilor locuințelor. În Florența, impactul nu este încă la fel de clar.
Autoritățile din multe orașe sunt îngrijorate de impactul chiriilor pe termen scurt asupra costurilor locuințelor de ani de zile.
Platformele de închiriere s-au opus multor reglementări, un caz fiind al celor de la Airbnb care a dat în judecată orașul New York pentru măsurile luate în 2023. Procesul intentat nu a avut succes.
Interdicția din Lisabona s-a văzut în prețurile locuințelor
La începutul lui 2023, Portugalia a suspendat toate licențele noi pentru închirieri pe termen scurt la nivel național, ca parte a unui efort mai amplu de atenuare a presiunii asupra pieței imobiliare din partea turiștilor și a vizitatorilor străini pe termen lung.
Autoritățile locale din capitala țării, Lisabona, au luat măsuri mult mai devreme. Orașul a blocat noile înregistrări pentru închirieri pe termen scurt în unele cartiere istorice încă din noiembrie 2018.
Această interdicție pare să fi încetinit creșterea costurilor locuințelor. Într-un studiu publicat în noiembrie 2022, coautorul João Pereira dos Santos, cercetător la Școala de Economie și Finanțe de la Universitatea Queen Mary din Londra, a constatat că prețurile locuințelor din cartierele din Lisabona supuse interdicției au scăzut cu 9% în comparație cu alte cartiere.
Pereira a menționat că, Portugalia mai are și alte probleme care pun presiune pe piața imobiliară, cum ar fi programul vizelor care atrag expați din întreaga lume să se mute în țară, dar și stocul de locuințe limitat și care nu se află într-o stare foarte bună în ceea ce privește calitatea.
Evoluția mai bună din Amsterdam coincide tot cu restricțiile
Autoritățile locale din Amsterdam au decis să impună și ele o restricție asemănătoare cu cea din Paris și să limiteze numărul de nopți ce închirieri pe termen scurt pentru fiecare imobil scos pe acest segment. Astfel, cei care vor să închirieze în regim hotelier o pot face doar pentru 30 de nopți pe parcursul unui an întreg.
Efectul imediat a fost retragerea de pe piața închirierilor pe termen scurt a unui număr consistent unități. Dacă în 2019 datele arătau că erau 12.000 de locuințe scoate la închiriat în regim hotelier, în prezent sunt în jur de 5.000.
Coincidență sau nu, în ultima perioadă, prețurile caselor au scăzut ușor și în capitala batavă. Unii experți, încă nu vor să atribuie această scădere doar aplicării restricțiilor Airbnb, dar în mod cert există un efect.
„Prețurile locuințelor din Amsterdam s-au stabilizat în comparație cu restul țării, dar este foarte greu de spus dacă acest lucru a fost din cauza regulilor Airbnb”, a spus Gregory W. Fuller, profesor asistent la Universitatea din Groningen din Olanda.
Acesta subliniază că încă există o criză a accesibilității locuințelor în Amsterdam.
„Concluzia este doar că există o ofertă mult subdimensionată de locuințe la prețuri accesibile în comparație cu cererea”, a spus Fuller, subliniind lipsa unei oferte care să fie pe placul potențialilor0 cumpărători de case din oraș.
În Florența, instanțele au decis să anuleze interdicția
(Sursa foto: Shutterstock)
Aplicarea neuniformă și provocările judiciare au tulburat impactul reglementărilor față de închirierile prin Airbnb din Florența.
În 2023, autoritățile locale au interzis închirierile pe termen scurt în centrul istoric al orașului, plin cu clădiri și muzee emblematice renascentiste, în încercarea de a îmbunătăți accesibilitatea locuințelor. Ca multe alte orașe din Italie, și Florența se luptă cu supraturismul și încearcă să impună reguli pentru a limita impactul.
Din 2016 până în 2023, chiriile pe termen scurt s-au dublat în oraș, iar chiriile au crescut cu 42% în aceeași perioadă de timp, a declarat pentru Wall Street Journal, primarul de atunci al Florenței, Dario Nardella.
Dar în iulie a acestui an, un tribunal regional a anulat interdicția. Investitorii se grăbesc să profite de moment înainte ca noul primar al Florenței să poată impune noi reglementări.
Cererile pentru licențe Airbnb în centrul orașului au crescut cu 10% la doar trei zile după ce interdicția a fost anulată, a informat publicația de știri italiană La Nazione.
„Avem nevoie de o abordare mai coerentă a acestui fenomen”, a spus Antonello Romano, rezident din Florența și cercetător la Universitatea din Pisa, care studiază impactul Airbnb asupra locuințelor.
Potrivit lui, după anularea din instanță a măsurii autorităților, plăcuțele cu numele familiilor rezidente au început să dispară din dreptul soneriilor, ceea ce arată că acestea au fost scoase către închiriere în regim hotelier.
Acesta spune că problema închirierilor pe termen scurt amplifică problemele de pe piața imobiliară din Florența, care este afectată și de o ofertă foarte limitată a locuințelor în general, nu doar cauzată de scoaterea lor de pe piața chiriilor clasice sau a vânzărilor pentru a fi închiriate în regim hotelier.
Grecia vrea și ea să limiteze închirierile în regim hotelier
(Sursa foto: Shutterstock)
Grecia se gândește la restricții suplimentare pe piața Airbnb prin limitarea numărului de nopți la rezervarea în locuințele disponibile, a declara premierul Kyriakos Mitsotakis, la începutul lunii iulie.
„Studiem piața Airbnb, în principal din Atena, pentru a vedea dacă putem limita în mod logic închirierile pe termen scurt, pentru a elibera mai multe proprietăți pentru închirieri pe termen lung. Vom vedea, de asemenea, cât timp ar trebui să acordăm în total pe parcursul anului unei proprietăți pentru a fi închiriată prin platforme de tip Airbnb. Studiem atent pentru că este o problemă complexă”, a adăugat ministrul, citat de Greek Reporter.
Piața Airbnb din Grecia este acuzată pentru creșterea prețurilor și scăderea rezervărilor pe termen lung, ceea ce a dus la o dificultate în a găsi proprietăți de închiriat pentru greci.
Deținătorii de Golden Visa au cumulat mai multe proprietăți atunci când pragul de calificare era de doar 250.000 de euro (aproximativ 270.272 dolari), de unde a pornit și avalanșa de rezervări pentru o singură noapte.
Anterior, Mitsotakis stabilise pragul necesar pentru calificarea pentru vize – cu permise de ședere de 5 ani și pașapoarte UE pentru deținători și familiile acestora – la 800.000 de euro (864.872 dolari) în zonele populare.
Guvernul caută modalități de a reduce exploatarea pieței imobiliare, care a fost creată de programul Golden Visa, preferat de străinii bogați.



