Veneţia va începe să testeze o taxă de intrare zilnică şi un plafon pentru accesul vizitatorilor pe faimoasele sale canale începând din aprilie 2024 în cadrul unui program despre care primarul oraşului italian a spus că reprezintă prima schemă de acest tip care va fi implementată la nivel mondial, informează Reuters, conform Agerpres.

Decizia are scopul de a gestiona fluxul de turişti în timpul vacanţelor de primăvară şi al unora dintre weekendurile de vară, când numărul vizitatorilor atinge cel mai ridicate niveluri, au declarat autorităţile locale într-o conferinţă de presă organizată joi.

"Este pentru prima dată în lume când se va face aşa ceva, un oraş întreg va putea fi rezervat", a declarat primarul Luigi Brugnaro.

Restricţiile se vor aplica între orele locale 08:30 şi 16:00, iniţial pentru un total de 29 de zile şi vor acoperi majoritatea weekendurilor cuprinse între 25 aprilie şi jumătatea lunii iulie de anul viitor.

Turiştii vor trebui să îşi facă o rezervare online pentru vizita lor şi să achite o taxă de 5 euro pentru a obţine codul QR care va fi verificat în puncte specifice de intrare în oraş şi care le asigură accesul în cartierele istorice ale Veneţiei.

Restricţiile nu se vor aplica insulelor mai mici din lagună, precum Murano, renumită pentru industria sa de fabricare a sticlei. Potenţiale amenzi, cuprinse între 50 şi 310 euro, vor fi impuse celor care nu respectă noile dispoziţii.

Rezidenţii şi persoanele care s-au născut în Veneţia, precum şi elevii, muncitorii şi proprietarii de imobile în oraş vor fi exceptaţi de la plată şi de la obligativitatea de a-şi face o rezervare, a precizat consilierul local Michele Zuin. Vizitatorii cu vârste sub 14 ani vor trebui să fie înregistraţi, dar accesul lor va fi gratuit.

Turismul de masă şi inundaţiile reprezintă de multă vreme o problemă pentru fragilul oraş-lagună italian, cunoscut pentru canalele şi siturile sale culturale.

"Vrem să măsurăm efectul acestui test, vrem să măsurăm efectele acestei capacităţi de rezervare", a declarat Luigi Brugnaro, menţionând că experimentul va pierde bani într-o primă fază. Se estimează că programul va avea costuri de 3 milioane de euro şi va aduce încasări de circa 700.000 de euro.

Sursa foto: Yasonya / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri