Vara anului 2024 se apropie de final, dar chiar și așa, românii vor să călătorească tot mai mult. Ajută la acest lucru faptul că o pătură tot mai mare dintre ei au bugete pentru călătorii, iar vacanțele exotice au ajuns de ceva vreme să nu mai fie ceva ce să nu își poată permite. Astfel, românii plănuiesc vacanțe în continuare pentru luna august, ba chiar și pentru luna septembrie, când ofertele sunt ceva mai ieftine.
Destinații exotice pentru august și septembrie
Cât privește potențialele destinații de călătorie pe care le pot alege românii pentru august și septembrie, Elena Corseu, fondatoarea agenției de turism Exotic Travels, a menționat Egiptul (pentru cei care suportă căldura) ca fiind la mare căutare și, totodată, o alternativă bună la Cipru sau Grecia, cu un raport mult mai bun calitate/preț.
De asemenea, aceasta adaugă faptul că Bali poate fi o destinație potrivită în august, dar mai ales pentru cei care și-au programat deja de câteva luni această vacanță, din moment ce rezervarea ei chiar în acest moment ar fi mai scumpă.
Dacă nu, mai spune Elena Corseu, octombrie rămâne o lună recomandată de agenție în ce privește Bali, pentru că e sfârșitul sezonului si deja tarifele devin mai prietenoase.
Dacă ne referim la o vacanță în Asia, Thailanda pleacă, în funcție de timpul în care organizăm călătoria în avans, și de la 1600-1700 de euro de persoană în sus. Evident, există și variante mai ieftine, dar acolo există compromisuri la cazare, sau poate la zboruri, cum ar fi zborurile cu mai multe escale.
Elena Corseu, agent de turism
Astfel, subliniază antreprenoarea, în medie, o vacanță de bun-simț, cu un raport calitate-preț corect, presupune un buget de la 1600 de euro în sus.

Ea mai face însă o mențiune importantă, mai precis cea conform căreia turiștii trebuie să fie conștienți că vremea s-ar putea să nu fie perfectă și că uneori să călătorești în extra-sezon este chiar mai indicat.
Totodată, antreprenoarea mai menționează și Mauritius, destinație din Oceanul Indian, ca posibilă destinație exotică pentru lunile august și septembrie, iar Tenerife și Madeira o alternativă “exotică” din Europa în septembrie.
Tendințe în turism: călătorii pentru luna de miere
De asemenea, Elena Corseu s-a referit și la tendințele din domeniu, menționând așa-numitul "Future of Travel" (viitor al turismului, n.r.): călătorit responsabil, în destinații exotice ce te îmbogățesc cultural și care nu lasă amprentă negativă, ci au impact pozitiv asupra comunităților locale.
Pandemia a creat o “foame” și mai mare de călătorii, iar românii au fost printre naționalitățile care au călătorit cel mai mult chiar în perioada pandemiei. Atât de mult încât unele destinații au supraviețuit grație românilor (Egiptul și Zanzibarul sunt cele mai elocvente exemple, operatorii locali de excursii s-au specializat doar pe această nișă de clienți, unii ghizi egipteni învățând chiar limba română).
Elena Corseu, agent de turism
De asemenea, antreprenoarea a menționat și fenomenul “Revenge travel” (sau călătoriile ca o “răzbunare” după perioada de lockdown) drept un fenomen global unde s-a văzut o creștere exponențială a călătoriilor în toata lumea și spre toate destinațiile.
Și, din nou, spune ea, nici la acest capitol românii nu au făcut excepție, aceștia călătorind tot mai mult și mai departe.

Totodată, Elena Corseu adaugă și faptul că pot fi văzuți tot mai mulți turiști români orientându-se spre destinații din afara Europei, atrași de culturile diferite ale Asiei, Africii sau Orientului Mijlociu, între aceștia regăsindu-se chiar și familii cu copii mici care înainte ar fi optat pentru vacanțe all inclusive în Turcia.
Călătorii (ai noștri cel puțin) încep deja să caute un alt tip de turism, unul mai “meaningful", adică unul în care să nu stea doar 7 zile din 7 pe aceeași plajă, să mănânce în aceleași 2 sau 3 taverne din stațiune. Tot mai mulți își doresc să exploreze mai multe locații în care să descopere cultura locală, să aibă șansa să interacționeze cu oamenii locului și să trăiască farmecul și autenticitatea fiecărui loc în parte.
Elena Corseu, agent de turism
Antreprenoarea mai indică de asemenea și o altă tendință interesantă în domeniu, la care românii apelează tot mai mult, și anume călătoriile pentru luna de miere. Ea recunoaște de altfel că acest gen de călătorii reprezintă poate chiar jumătate dintre vacanțele pe care le organizază agenția.

Nu în ultimul rând antreprenoarea mai spune că, dincolo de vacanțele de relaxare, accentul cade tot mai mult pe descoperire, pe cunoaștere și prin asta pe dezvoltare personală - cu și prin călătorii, dând exemplu în acest sens retreat-uri din Bali sau alte destinații din America Centrală, cum ar fi Peru etc).
Provocări pentru turism în prima parte a anului
Elena Corseu a mai dezvăluit de asemenea că, dincolo de tendințe, a fost un început de sezon (pe chartere) interesant și provocator, cu accent, de altfel, pe cuvântul provocator.
Ce s-a întâmplat? Dacă înainte erau zboruri numai de pe București, Cluj sau Timișoara, infrastructura în creștere și apariția aeroporturilor mai mici au făcut ca zborurile să se intensifice, la fel și companiile aeriene aduse să opereze chartere - ca să satisfacă cererea mare pentru vacanțe de vară. Sau aceleași companii aeriene cu număr de aeronave limitate și-au propus să utilizeze la maximum flota, având și 4-6 rotații/zi. Acestea au venit la pachet cu operațiuni mai ample și la sol și cu timpi foarte foarte strânși.
Elena Corseu, agent de turism
Astfel, aceasta explică faptul că utilizarea la peste potențial a aeronavelor, personalului navigant dar și a celui la sol au venit cu situații precum defecțiuni tehnice, lipsă de personal etc., ceea ce a dus la numeroase întârzieri.
Mai mult, ea spune faptul că una sau două ore întârziere la prima rotație (zbor dus-întors, n.r.) au însemnat și câte 5 sau 6 ore întârziere la ultima rotație a zilei, asta în cazul fericit în care cursa nu a fost anulată de tot.