Taxa de vizitare a Noii Zeelande va fi mai scumpă de la 1 octombrie, din moment ce oficialii acestei țări au decis ca taxa plătită de turiști pentru a se bucura de peisajele țării să fie mai mare.
Astfel, de la 1 octombrie această taxă va crește de la 22 dolari americani la nu mai puțin de 62, după cum informează CNN.
"Turismul internațional vine cu costuri pentru comunitățile locale, incluzând presiune adițională pe infrastructura regională și de asemenea costuri mai mari de mentenanță pe domeniile noastre protejate", a declarat ministrul Turismului din Nouza Zeelandă, o țară în care turiștii au cheltuit peste 11 miliare de dolari între martie 2023 și martie 2024, conform sursei citate.
Au existat însă și critici la adresa acestei măsuri, una dintre acestea venind de la un consorțiu de profesioniști din domeniul turismului din această țară.
"Revenirea turismului din Noua Zeelandă rămâne în urma celui din restul lumii, iar asta va afecta și mai mult competitivitatea noastră globală în acest domeniu", a transmis Turism Industry Aotearoa, consorțiul în cauză, care se teme că turismul neo-zeelandez va pierde turiști în special în defavoarea Canadei și Marii Britanii, după cum mai arată CNN.
New Zealand is planning to increase entry taxes for foreign visitors to NZ$100. This has caused concerns among the tourism industry. https://t.co/62ujxRq7Gi
— DW News (@dwnews) September 4, 2024
Această taxă nu este însă singura care crește de la 1 octombrie, inclusiv prețul vizelor urmând să "sară" de la 131 de dolari la 211, începând cu aceeași dată.
Noile taxe nu sunt însă unicele măsuri restrictive impuse de Noua Zeelandă anul acesta, autoritățile din Noua Zeelandă cerându-le liniilor aeriene ce operează în această țară să cântărească pasagerii zborurilor internaționale, e drept, pentru o perioadă care nu a durat decât de la data de 31 mai și până la 2 iulie.
Anul acesta în general, însă, turiștii au o avut o viață mai grea, din moment ce unele destinații au impus taxe suplimentare pentru turiști, iar în unele locuri localnicii chiar au protestat împotriva turismului de masă.