Reduceri MARI la vacanțe la Târgul de Turism: Grecia rămâne vedeta verii, Work from Home o lună din Egipt sau croaziere pentru Crăciun și Revelion

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Reduceri MARI la vacanțe la Târgul de Turism: Grecia rămâne vedeta verii, Work from Home o lună din Egipt sau croaziere pentru Crăciun și Revelion

Cuprins Articol:

Până pe 23 februarie, la Romexpo, are loc Târgul de Turism din România. Iată cu ce oferte vin agențiile de turism anul acesta.

Christian Tour aduce oferte cu totul speciale pentru vacanțele anului 2025 la Târgul de Turism al României, deschis de astăzi la Romexpo. De la sejururi cu autocarul, în țară sau în străinătate, până la croaziere sau vacanțe exotice în țări tropicale, Christian Tour a pregătit reduceri de până la 75% și pachete avantajoase pentru toate preferințele turiștilor. Oferta include destinații exotice, sejururi Senior Voyage, circuite culturale, călătorii de aventură și multe altele.

Dacă în anii trecuți, clienții veneau la târg pentru a căuta opțiuni pentru vacanța de vară, în ultimul timp, vedem un interes tot mai mare pentru alte perioade, considerate în trecut off-season. De exemplu, turiștii români caută tot mai mult și vacanțe la căldură pe timp de iarnă, astfel că avem o serie de oferte foarte avantajoase pentru cei care vor să călătorească în perioada imediat următoare sau în toamnă în destinații precum Dubai, Maldive, Bali, Zanzibar sau Sri Lanka. Cu ajutorul diviziei noastre Adventure, pentru perioada următoare am pregătit niște pachete de vacanță de neuitat pentru împătimiții sporturilor de iarnă. Oferim experiențe cu totul inedite, în exclusivitate, la Snow Mission 2025, în Avoriaz și Les Arcs, cu reduceri de până la 150 de euro de persoană.

Ionuț Bunea, COO Memento Group – Christian Tour

Reduceri semnificative sunt oferite de companie și pentru sejururile de vară în cele mai apropiate destinații din Grecia, precum Riviera Olimpului, unde reducerile ajung la 75%, iar un sejur de 7 nopți pleacă de la 55 de euro de persoană (cazare, self-catering), sau insula Thassos, unde reducerile se ridică la 60%, iar un sejur de 7 nopți pornește de la 69 de euro de persoană.

Compania are oferte atractive și pentru seniori la această ediție a Târgului de Turism. Toate pachetele Senior Voyage din 2025 primesc o reducere de 50 de euro din prețul de bază, cu prețuri începând de la 570 de euro. Printre destinațiile pentru luna aprilie se numără Cipru, Sardinia, Elveția și Munții Alpi, Coasta de Azur și Provence, Barcelona și Costa Brava și multe altele.

Circuitele culturale au de asemenea reduceri de 20% și, printre altele, compania pregătește și un nou program de croazieră pe Nil.

Reduceri de până la 25% la vacanțele pe litoralul românesc

Nici sejururile în România nu sunt mai prejos. La hotelurile de pe litoral, Christian Tour oferă reduceri de până la 25% pe perioada târgului, iar pentru sejururile în stațiunile balneoclimaterice, reducerile early-booking ajung la 15%.

Unele dintre cele mai mari reduceri sunt la charterele avion, de până la 65%, multe destinații fiind deservite de compania aeriană românească AnimaWings, membră Christian Tour Holding. Printre destinații se numără: Antalya, Hurghada, Zakynthos sau Mallorca. Per total, compania deservește 18 destinații din Europa și Africa prin curse de tip charter.

La Târgul de Turism al României, Christian Tour lansează și noile pachete de vacanță pentru Laponia, o destinație deosebit de apreciată pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, pentru o ședere de 5 nopți cu o excursie opțională inclusă - întâlnirea cu Moș Crăciun din pădurea laponă – turiștii vor plăti de la 1399 de euro / persoană.

Ofertă inedită la Târgul de Turism al României - o lună la plajă, all inclusive

Tot cu ocazia Târgului de Turism, DERTOUR lansează și un pachet inedit, Work from Egipt, care presupune 30 de nopți All Inclusive în Egipt, la 1299 de euro de persoană, în cameră dublă, în resort-uri de cinci stele din Hurghada. Oferta li se adresează celor care sunt dornici să îmbine utilul cu plăcutul și pot lucra remote, pentru o lună, în afara țării.

Alături de cazare, pachetul include zborul tur-retur, cu bagaj de cală și transferuri. Work from Egipt este disponibil pentru această primăvară, în intervalul 1 martie – 31 mai. Accesul la rețeaua WiFi este gratuit în perimetrul hotelurilor, astfel că sarcinile de serviciu pot fi duse la bun sfârșit cu ușurință și de la piscină.

Dacă privim statisticile legate de costul vieții în București, cel mai scump oraș din România, observăm că ar putea fi mai ieftin să petreci o lună în Egipt decât să stai acasă. În capitală, vorbim despre un nivel al chiriilor care se situează la circa 500 de euro pentru un apartament de două camere. La acest cost adăugăm utilitățile, mâncarea, unde includem și câteva mese pe lună la restaurant, transportul săptămânal la serviciu și depășim costul de 1299 euro, pe care noi îl oferim pentru o lună în Egipt, în cele mai bune condiții.

Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România

Alte oferte disponibile la standul turoperatorului includ câteva dintre destinațiile vedetă ale verii: Antalya (Turcia), Grecia, Spania, Egipt, Portugalia, Tunisia, Italia, Croația, Cipru sau SUA. Vacanțele vor putea fi rezervate cu un avans de doar 10%, iar prețurile pachetelor încep de la 299 euro de persoană. În plus, cei care își vor achiziționa sejururile în cadrul Târgului de Turism vor beneficia și de reduceri de 10% pentru asigurările storno.

Bibi Touroperator: vacanțele naționale, mai ieftine cu până la 45%

Pentru turiști este o bună ocazie de a rezerva vacanțele din perioada următoare, prin programul "Înscrieri Timpurii" cu reduceri consistente care ajung până la 45% din valoarea pachetului standard. Totodată turiștii pot câștiga vouchere valorice prin participarea la concursuile organizate cu acest prilej.

Printre tendințele anului 2025 se remarcă dorința turiștilor pentru experiențe autentice în acord cu natura și comunitățile locale. Sunt interesați de festivaluri, gastronomie și tradiții populare. Cei tineri sunt în căutare de activități în natură, turism sustenabil și de aventură.

BIBI CampFest este un festival dedicat familiilor, aflat deja la a 4-a ediție. Acesta se va desfășura în minivacanța de Rusalii, în perioada 06-09 iunie 2025, în Munții Buzăului. Cei 1500 de participanti au șansa de a evada în natură și de a experimenta 15 ateliere de activități outdoor premium atât pentru cei mari, cât mai ales pentru cei mici. Pe perioada târgului, turiștii beneficiază de reduceri care ajung la 45% din tariful standard, un pachet complet putând fi achiziționat cu 310 lei reducere față de prețul standard de 690 lei, respectiv cu numai 380 de lei pentru un adult.

Prețul de ofertă pentru copii este de 190 lei pentru un copil 6-14 ani (reducere 150 lei față de prețul standard de 340 lei) și 85 lei pentru un copil de 2-5 ani (reducere de 65 lei față de prețul standard de 150 lei). Reducerile sunt valabile doar pe perioada de desfășurare a Târgului de Turism.

Începând din acest an, departamentul Adventure, lansează "BIBI Kids Camp", un eveniment pentru cei mai mici exploratori, cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani. Cele două sesiuni se vor desfășura la sfârșitul lunii iunie și august în același loc îndrăgit din Munții Buzăului, Vibe Camp.

Delta Dunării rămâne una dintre cele mai tentante destinații de vacanță pentru 2025, datorită ofertelor generoase care cuprind pachete de servicii complete, de la cazare și masă, până la transport pe apă și excursii opționale pentru birdwatching sau pescuit recreativ. În plus, plajele sălbatice din Sfântu Gheorghe și Sulina atrag numeroși vizitatori, numărul turiștilor în primele 11 luni din 2024 fiind cu 29,2% mai mare decât perioada similară din 2023, conform Institului Național de Statistică.

Tarifele pentru Deltă, în prima săptămână din vacanța de vară, pornesc de la 406 lei de persoană/3 nopți, fără servicii de masă la o pensiune de 3* din Sulina și ajung la 1077 lei/persoană/3 nopți cu mic dejun și 15% reducere până la sfârșitul lunii aprilie, la un hotel de 5* din Crișan.

Riviera Românească se menține în topul destinațiilor de vacanță preferate, ofertele pentru prima lună de sezon estival plecând de la 182 lei/persoană pentru 5 nopți de cazare, fără servicii de masă, la un hotel de 2* din Eforie Nord și pot ajunge la 3264 lei/persoană/5 nopți de cazare cu servicii all inclusive și reducere de 38% până la sfârșitul lunii martie, pentru un hotel de 5* din Mamaia.

Hotelurile all inclusive cu servicii complete de cazare, masă și divertisment devin din ce în ce mai atractive, numărul acestora crescând la 54 de unități în 2025, față de 51 în 2024, cu 12583 de camere, în hoteluri de 3,4 și 5 stele. Cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia, Eforie Nord, Neptun-Olimp și Venus, cu o pondere de 65% din totalul rezervărilor.

Pentru zona de munte, în perioada Sărbătorilor Pascale, ofertele încep de la 527 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopți cu mic dejun în Predeal și ajung la 1884 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopți în Sinaia, cu demipensiune, meniu tradițional și program artistic live. Cele mai căutate stațiuni sunt cele de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov.

În ceea ce privește segmentul balneo, tot pentru perioada Sărbătorilor Pascale tarifele pleacă de la 395 lei/persoană pentru 3 nopți de cazare cu mic dejun inclus în Călimănești Căciulata și ajung până la 2530 lei/persoană/3 nopți, cu demipensiune, prânz tradițional de Paște, selecție de băuturi și program artistic pentru un hotel de 5* din Băile Felix. Cele mai solicitate stațiuni pentru acest segment rămân Băile Felix, Călimănești - Căciulata, Băile Herculane și Băile Tușnad, cu peste 60% din totalul rezervărilor.

DAL Travel lansează ofertele de Revelion 2026 în cadrul târgului online de turism

Premieră absolută pe piața din România: în ton cu vremea, DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium, înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a lansat la Târgul de Turism al României primele vacanțe cu ocazia Revelionului 2026, a Crăciunului și a Piețelor de Crăciun.

Pentru prima dată, turiștii pasionați de călătorii vor avea ocazia să își rezerve din timp vacanțele de Crăciun și Revelion 2026, având la dispoziție o selecție variată de circuite și sejururi în cele mai spectaculoase destinații din lume. Oferta include primele programele de Revelion, programele pentru sărbători complete (care îmbină Crăciunul și Revelionul într-o singură călătorie), cât și pachete dedicate exclusiv Piețelor de Crăciun, pentru cei care își doresc să simtă magia sărbătorilor în cele mai frumoase orașe împodobite festiv.

Cu Dragoste(a) la Târgul de Turism, campania Love & Travel

De asemenea, cu Dragoste(a) la Târgul de Turism, DAL Travel lansează campania Love & Travel care include peste 70 de circuite de grup cu însoțitor, cu reduceri de până la 300 de euro.

Campania include peste 70 de circuite cu discounturi între 50 și 300 de euro, cadouri ideale în Luna Iubirii, croaziere de grup la bordul unora dintre cele mai luxoase vase, cu reduceri de până la 300 de euro, circuite de Paște cu discounturi de până la 150 de euro și croaziere fluviale și circuite pentru escapadele de Rusalii & 1 Mai în destinații precum Namibia, Europa sau Insulele Java & Bali.

Pentru Sărbătorile de Paște, pachetele turistice încep de la 1930 de euro de persoană, iar printre destinațiile inedite se numără Krabi (Thailanda), Etiopia (aici, Paștele, denumit Fasika, este sărbătorit cu o explozie de tradiții unice), Mexic și Cuba, Algeria și multe altele.

Printre croazierele promovate în cadrul târgului online se numără o expediție de lux în Arctica la bordul navei World Explore, unde turiștii pot admira peisaje glaciare uimitoare și fauna sălbatică unică, dar și o călătorie exotică prin Arhipelagul Hawaiian până în Polinezia Franceză. De asemenea, pentru cei pasionați de istorie și civilizații antice, este solicitat un pachet turistic care combină un Paște în Egipt combinat cu o croazieră pe Nil. Tarifele pornesc de la 2940 de euro de persoană.

Vacanțele de tip Marele Circuit sunt adevărate aventuri prin care turiștii descoperă esența unei destinații, explorând locuri iconice, tradiții autentice și peisaje spectaculoase. Fiecare circuit este o călătorie complexă, plină de experiențe memorabile și momente unice. Cu promoția Love & Travel, turiștii beneficiază de reduceri de până la 100 euro/persoană și de tarife de la 1750 euro/persoană. Printre circuitele propuse se numără Portugalia – Marele Circuit, Paște în Etiopia – Marele Circuit, Columbia – Marele Circuit: Descoperă magia Columbiei, Japonia Estivală – Marele Circuit

Care sunt primele programe propuse cu ocazia viitoarelor sărbători de iarnă

Perioada sărbătorilor de iarnă are mai multe perioade și îmbină mai multe preferințe ale turiștilor. În primul rând, din ce în ce mai mulți turiști doresc să viziteze piețele de Crăciun ale Europei. De altfel, DAL Travel a înregistrat o creștere a cererii de 30% pentru piețele de Crăciun în 2024, față de anul precedent.

Piețele de Crăciun din Alsacia - Basmul Pieţelor de Crăciun franțuzești și germane este primul circuit dedicat atmosferei sărbătorilor de iarnă, care va dura o săptămâna, în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie și va costa 1980 de euro per turist. Circuitul va porni din Strasbourg și se va termina în Frankfurt, două orașe din ce în ce mai căutate de către români.

O croazieră asiatică de Crăciun și Revelion (20 decembrie – 6 ianuarie) va costa 5900 de euro și va include destinații precum Singapore – Ko Samui (Thailanda) – Laem Chabang – Bangkok (Thailanda) – Phu My – Ho Chi Minh (Vietnam) – Nha Trang (Vietnam) – Chan May – Hue / Danang (Vietnam) – Hanoi (Vietnam) – Hong Kong – Macao. De asemenea, o altă croazieră din ce în ce mai ”la modă” este cea care îmbină țările din Golful Persic: Dubai (Emiratele Arabe Unite) – Muscat (Sultanatul Oman) – Doha (Qatar) – Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). Durata acesteia este de 11 zile și costă 3140 de euro.

Continuă tendința turiștilor de a îmbina sărbătorirea Crăciunului cu a Revelionului, cele mai căutate programe fiind, la ora actuală, Crăciun în Vietnam și Revelion în Cambodgia sau Crăciun în Ecuador și Revelion în Galapagos și Columbia.

Marea noutate a sărbătorilor de iarnă 2025-2026 este Revelion de lux în India cu sejur în Goa (28 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026) cu cazări în hoteluri care aparțin celebrului lanț hotelier Taj, pachet turistic care costă 5750 de euro. Alte programe de Revelion deja solicitate sunt pentru Tunisia și Uzbekistan. Pe lângă aceste programe de Revelion, o mulțime de alte programe sunt în lucru și vor oferi surprize inedite.

Suntem încântați să fim prima agenție de turism care oferă turiștilor oportunitatea de a-și planifica din timp primele Revelionele și vacanțele de iarnă pentru 2026. Experiența ne-a demonstrat că turiștii apreciază siguranța și confortul unei rezervări din timp, mai ales atunci când vine vorba de sărbătorile de iarnă, perioade extrem de solicitate la nivel global.

Daniela Nedelcu, CEO DAL Travel

Personalizate pentru tine