8 Ianuarie 2010

Falimente vs dezvoltare: Spre ce vor zbura operatorii low cost in 2010?



Anul 2009 a insemnat pentru operatorii low cost prezenti pe piata locala atat falimente (Sky Europe sau My Air), cat si consolidari sau cresteri (Blue Air sau Wizz Air). In 2010, se vor mentine aceleasi tendinte, pe fondul largirii numarului de jucatori.

Iarna, un punct de cotitura

Cea mai dificila perioada a anului, atat pentru liniile traditionale, cat si pentru operatorii low cost, o reprezinta perioada ianuarie-martie. Dublata si de criza economica, perioada ianuarie-martie 2010 se poate dovedi fatala pentru unele companii low-cost. “In sezonul cald, perioada vacantelor si a calatoriilor turistice, companiile aeriene realizeaza cele mai mari venituri. Daca afacerile nu au mers foarte bine in vara, nu exista niciun motiv de a persista pe timpul iernii. Mai ales in contextul in care mediul de afaceri va fi dificil", declara, la inceputul toamnei lui 2009, Nick Cunningham, analist in cadrul Evolution Securities.

De aceeasi parere sunt si reprezentantii companiei Niki, detinuta de fostul pilot de Formula 1, Niki Lauda, care au decis sa intre abia la inceputul lui februarie 2010 pe piata din Romania. “Iarna este o perioada extrem de dificila pentru industrie si in vremurile bune. In conditii de recesiune, cu atat mai mult. In aceste conditii am decis lansarea rutei Bucuresti - Viena abia la 1 februarie 2010”, a declarat, pentru Wall-Street, Ines Hoepffner, directorul de vanzari al companiei, care a explicat ca in sezonul Sarbatorilor

Jucatorii consacrati isi continua extinderea

Wizz Air si Blue Air, cele mai mari companii low cost din Romania, care detin circa 85% din piata (luand in calcul numarul destinatiilor), isi vor continua extinderea si in 2010.

Pentru anul acesta, ungurii de la Wizz Air vor conta in principal, ca si in 2009, pe cele doua piete deja consacrate, Italia si Spania. “Majoritatea rutelor Wizz Air leaga Romania de Italia si de Spania. Acesta este un efect firesc al legaturilor culturale si istorice intre aceste tari si datorita fortei de munca romanesti ce lucreaza in strainatate. In acest moment operam 9 rute spre Spania si 16 spre Italia. Conform anunturilor recente, numarul acestora va creste in 2010 odata cu inceperea operarii noilor zboruri spre Pisa si Cuneo”, afirma oficialul Wizz Air.

In 2009, compania a transportat 1,65 milioane pasageri pe rutele din si catre Romania, in crestere cu 87% fata de 2008. "Pentru anul in curs estimam ca vom transporta circa 2 milioane de persoane pe rutele in relatia cu Romania", mai spun oficialii companiei.

Pe de alta parte, Blue Air cauta noi rute pe care sa le exploateze. “Din vara vom introduce curse din Cipru catre Italia, Franta, Polonia si vom creste frecventa de operare pe Grecia”, au declarat reprezentantii Blue Air.

Compania a inregistrat o cifra de afaceri de 124,1 milioane euro in 2008 si estimeaza 170 de milioane euro pentru 2009.

In aceste conditii, se asteapta continuarea trendului ascendent de pe piata low cost, in ciuda liniilor traditionale care estimeaza pierderi de 5,6 miliarde dolari anul viitor. “Piata aeriana din Romania va continua sa creasca, insa intr-un ritm mai lent, din cauza crizei economice. Cresterea, la fel ca oriunde in Europa, va proveni de la sectorul low cost. Nu cred ca ierarhia pietei se va modifica. Companiile traditionale vor ramane, in cel mai bun caz, la situatia actuala”, considera reprezentantul Wizz Air.


Air Berlin si NIKI, new enter-urile din 2010

Succesul unor operatori precum Blue Air si Wizz Air in Romania a facut ca doua companii low cost germane sa intre, din 2010, pe piata locala.

Primii vor fi cei de la NIKI, companie detinuta de fostul campion de Formula 1, Niki Lauda, care incepand din 1 februarie 2010 vor introduce zborul Bucuresti - Viena. “Europa de Est era o piata in care nu eram prezenti si care are inca potential. De aceea, din 1 februarie, vom lansa rute din Bucuresti, Belgrad si Sofia”, a spus directorul de vanzari al NIKI, care a adaugat ca si in conditiile in care Sky Europe nu falimenta, tot ar fi intrat in estul Europei.

Incepand din 10 mai 2010, si Air Berlin va introduce o cursa sezoniera in relatia cu Romania, Constanta - Munchen. Zborul Air Berlin va fi operat in perioada 10 mai-21 septembrie si se va adresa atat segmentului leisure, cat si celui corporate.

Pe piata low cost locala sunt prezente momentan 8 companii: Wizz Air, Blue Air, Germanwings, easyJet, Ryanair, Vueling, Wind Jet si Air Lingus.





Citeste si