AI-ul a avansat atât de mult încât deja ne schimbă modul în care muncim și în care ne dezvoltăm parcursul profesional. Unele joburi vor dispărea, altele vor evolua și vor apărea noi oportunități pentru cei care înțeleg cum să integreze tehnologia în munca lor. Fără doar și poate, generația Alpha (cei născuți între 2010 și 2024) va intra într-o piață a muncii complet diferită față de cea pe care au pătruns generațiile anterioare.
AI-ul este cu noi de mai mult timp decât ne imaginăm
Deși inteligența artificială pare un domeniu relativ recent, cercetările despre tehnologie sunt mai vechi decât poate ne imaginăm noi. Ce e important de reținut este că suntem într-un AI Summer (într-o vară a AI-ului), o denumire care reprezintă ideea că omenirea este într-o perioadă/ciclu propice pentru cercetarea și dezvoltarea inteligenței artificiale, ce beneficiază de entuziasm, atenție sporită la nivel general și, cel mai important, de investiții. De-a lungul anilor, finanțarea inițiativelor AI a trecut printr-o serie de cicluri active și inactive, acestea din urmă fiind încapsulate în ceea ce specialiștii numesc „Iarna AI-ului”, o perioadă temporară în care AI-ul nu a fost deloc pe buzele tuturor ca acum, potrivit informațiilor regăsite pe techtarget.com.
Avansul extrem de rapid al inteligenței artificiale impune deja dezvoltarea de noi competențe pentru angajații din toată lumea. Sunt și vor fi în continuare necesare programe tot mai ample de formare (skilling), recalificare (reskilling) și dezvoltare (upskilling), având în vedere evoluțiile recente din domeniul inteligenței artificiale, dar și gradul accelerat al schimbărilor climatice care necesită personal calificat în număr cât mai mare.
Ce competențe tehnice vor fi utile pentru angajați. Sunt sau nu utile competențele AI în România?

La nivel general, competențe precum capacitatea de lucru cu instrumente de inteligență artificială și big data și alfabetizarea AI sau AI literacy, vor fi prioritare pe piața muncii până în 2030.
Alfabetizarea AI face referire la capacitatea de a înțelege conceptele de bază ale inteligenței artificiale, ce poate și ce nu poate face un model AI, dar și care sunt riscurile. Acest tip de competență este importantă ca urmare a faptului că permite oamenilor să ia decizii mai informate cu privire la utilizarea instrumentelor de AI, dar și să-și însușească un filtru critic în urma interacționării mai îndelungate cu aceștia.
În particular, o competență mai aplicată ar fi cea de prompt engineering (adică modul în care formulezi instrucțiunile și întrebările către aplicațiile și instrumentele care au la bază AI, în așa fel încât să genereze informațiile și produsele de care ai nevoie). La aceasta se adaugă și competențe de programare și înțelegerea modelelor de machine learning.
Desigur, nu toți pot fi ingineri și nici nu e necesar să se îndrepte către meseria aceasta, însă să ai o bază a modului în care se face programare, dar și cunoștințe despre modalitățile în care rețelele funcționează ajută extrem de mult. Trebuie menționat și faptul că în viitor, chiar dacă activăm în profesii liberale, de pildă, toți vom trebui să ne punem mai mult la punct cunoștințe tehnice despre diferitele moduri în care inteligența artificială se poate integra în munca noastră.
Trebuie spus că peisajul tot mai marcat de inteligența artificială nu va putea fi complet fără angajați care să aibă o etică și o bună guvernanță a instrumentelor AI. Angajatorii caută oameni care înțeleg noțiunea de confidențialitate, transparență algoritmică și impactul social din spatele deciziilor automatizate. Într-o economie aflată într-o continuă transformare, cei echipați cu abilități AI (inclusiv cele complementare) vor fi din ce în ce mai căutați pe piața muncii.
Ce competențe soft vor fi tot mai cerute într-un viitor dominat de AI
Într-un univers al muncii care va fi tot mai dominat de tehnologii bazate pe AI, rămân importante și abilități din afara spectrului tehnic, precum cele de comunicare, de gândire critică, dar și creativă. Multe studii despre viitorul muncii subliniază același lucru și anume că tehnologia nu înlocuiește necesitatea creativității și a colaborării. Abilitățile soft cresc, așadar, în valoare tocmai pentru că AI preia sarcinile repetitive.
Din paleta de abilități soft nu trebuie să lipsească nici adaptabilitatea, flexibilitatea și învățarea continuă, noțiuni pe care foarte mulți dintre angajați au fost deja nevoiți să și le însușească sau să și le antreneze în pandemie, când mediile de lucru erau incerte și supuse constant schimbărilor și tranzițiilor.
Până în 2030, experții de la World Economic Forum estimează că aproape 50% dintre angajați vor avea nevoie de formare sau recalificare, în timp ce aproximativ 40% își vor putea continua activitatea fără schimbări majore. În România, 29% dintre angajați vor fi sprijiniți prin programe de perfecționare, iar 18% vor trece prin procese de recalificare și redistribuire către noi roluri, arată Asociația Business Service Leaders (ABSL).
Profesii care necesită AI sau cunoștințe masive de AI
Pornind de la competențele pe care le exemplificam anterior, au apărut deja mai multe joburi care au la bază AI, în timp ce altele urmează să apară sau să capete o importanță tot mai mare. Unele profesii există deja și au început deja să fie extrem de căutate în piața muncii, în timp ce altele încă urmează să fie dezvoltate. Toate au în comun utilizarea sistemelor de inteligență artificială ca unealtă principală de lucru.
Inginer de Prompt (Prompt Engineer)
Inginerul de prompt (sau prompt engineer) este deja una dintre pozițiile populare și extrem de căutate când vine vorba de meserii bazate pe AI, pe fondul modelelor generative. Persoana care ocupă această funcție are nevoie de gândire logică, creativitate și cunoașterea mecanismelor din spatele modelelor lingvistice.
Inginer de machine learning (AI Engineer)
Este unul dintre cele mai solide roluri din zona AI. Înseamnă proiectarea și antrenarea modelelor de învățare automată, optimizarea rețelelor neuronale și integrarea lor în produse reale. Cererea pentru acest job este în continuă creștere, inclusiv în România, în sectoare ca e-commerce, telco sau banking.
Data Scientist
Specialistul în interpretarea datelor are acum o miză în plus: folosirea modelelor AI pentru a genera predicții, a identifica modele și a sprijini deciziile de business. Datele masive și AI merg mână în mână, iar companiile au nevoie de oameni care pot traduce tehnologia în insight-uri utile.
Inginer de robotică
Roboții devin tot mai autonomi, iar AI este cea care le permite să înțeleagă mediul și să ia decizii. De la depozite automatizate până la robotică medicală, inginerii specializați în sisteme inteligente vor fi din ce în ce mai solicitați.
Specialist în automatizarea proceselor de RPA și de AI
Automatizarea nu mai înseamnă doar scripturi rigide, ci și integrarea modelelor AI care pot interpreta documente, pot lua decizii simple și pot înțelege limbajul natural. Acest rol este deja foarte prezent în corporațiile din România.
Specialist în securitate informațională, cu abilități AI
Pe măsură ce AI devine o tehnologie tot mai critică în infrastructurile publice și private, crește și nevoia de experți care înțeleg riscurile asociate, iar aici ne referim la atacurile asupra modelelor, manipularea datelor și deepfake-urile, care promovează deja în mod masiv dezinformarea. Companiile raportează la nivel global un deficit masiv de specialiști în securitatea sistemelor AI.
După un 2024 care a fost dominat de alegeri în plan politic, dezinformarea, manipularea și schimbările climatice se menţin printre cele mai mari riscuri pentru următorii doi ani, potrivit datelor furnizate de World Economic Forum. Interesant este că și pe termen mai lung, adică pentru următorii 10 ani, liderii de business nu văd neapărat ca amenințări doar dificultățile economice, ci și cele care țin de mediu și de comunicare, ce vor afecta societatea în care trăim.
Inginer FinTech
Sectorul financiar este printre primele care au adoptat în mod masiv inteligența artificială. Modelele de scoring, algoritmii antifraudă și robo-consultanții de investiții sunt deja realități. În România, majoritatea băncilor mari au echipe dedicate AI, iar fintech-urile locale încep să concureze la nivel global, din această perspectivă.
Designer conversațional (Conversational UX Designer)
Odată cu popularizarea chatboților și a asistenților virtuali, designul conversațiilor devine meserie în sine. Acesta presupune înțelegerea limbajului natural, a comportamentului utilizatorilor și a limitelor modelelor AI. Specialistul în design conversațional este cel care va crea interfețe conversaționale (chatboți, asistenți virtuali), fiind cel care se va ocupa de fluxul dialogurilor, dar și de experiența utilizatorului atunci când interacționează cu AI. Practic, această meserie implică un mix între UX-design, psihologie și înțelegere a modelelor lingvistice.
Specialist în etica AI ( AI Governance Expert)
Pe măsură ce inteligența artificială intră în domenii precum sănătate, justiție, finanțe sau educație și dilemele etice se înmulțesc. Acestea vor pune la încercare confidențialitatea datelor și responsabilitatea deciziilor automatizate, motiv pentru care va exista o necesitate tot mai mare de a fi prezenți în piața muncii specialiști în etica AI. Uniunea Europeană pune accent major pe AI Act, ceea ce va crește cererea pentru experți în guvernanță etică.