Bentley: Nu acționăm sub presiunea unei urgențe imediate
Bentley continuă să-și adapteze afacerile în contextul schimbărilor preferințelor clienților, a provocărilor de pe piețe cheie și a amânării unor proiecte care au consumat resurse însemnate. Astfel, deși, pentru al șaptelea an la rând, producătorul de lux din cadrul Grupului VAG a fost profitabil, câteva sute de angajați vor fi trimiși acasă.
Asta pentru că marja de profitabilitate a scăzut la doar 8,3%, ceea ce se traduce într-un profit operațional de 216 milioane de euro pe un venit de 2,6 miliarde de euro, în scădere cu 1% year-on-year. Cum constructorul se așteaptă la pierderi mai mari pe fondul deciziei de a anula sau amâna până la patru modele electrice, au fost inevitabile aceste disponibilizări, arată sursa citată.
Reducerile vor afecta direct 150 de angajați, cu disponibilizări suplimentare prin pensionare și realocări interne. Numărul echivalează cu aproximativ 6% din forța de muncă de 4.600 de angajați ai Bentley, cu sediul în principal în Marea Britanie. „Nu acționăm sub presiunea unei urgențe imediate, dar, în general, industria auto este sub presiune în toate aspectele”, a declarat directorul general Frank Walliser, într-o discuție recentă cu investitorii.
Anterior, Bentley viza lansarea a până la cinci modele 100% electrice până în 2030, dar acest plan a fost puternic reașezat. Astfel, producătorul britanic va mai lansa doar un singur EV care va fi un SUV, aflat deja în teste. Producătorul va evalua ulterior situația nișei electricelor de lux pentru a vedea când sau dacă va mai introduce în producție alte produse pe baterii. Este interesant că Bentley nu s-a „aruncat” să facă o mașină electrică, în timp ce rivalii de la Rolls-Royce au lansat deja coupe-ul Spectre, care are succes, conform reprezentanților mărcii aflate sub umbrela BMW Group.
Bentley se confruntă cu o scădere a cererii în China. Livrările s-au redus în 2025
Livrările globale ale Bentley au scăzut cu 4,8%, ajungând la 10.131 de unități în 2025. Producătorul nu a oferit o defalcare a vânzărilor pe regiuni, dar a indicat că a fost afectată de slăbirea cererii din China pentru mărcile europene de lux și premium, o tendință care a afectat și vânzările BMW, Mercedes-Benz, Audi și Jaguar Land Rover.
„Acest an va fi dificil pentru toți cei care fac afaceri în Statele Unite, deoarece simțim că incertitudinea actuală nu va dispărea prea curând”, a declarat Axel Dewitz, director financiar al Bentley. Într-un comunicat, constructorul a declarat că „nota de plată” directă și indirectă provocată de tarifele la exporturile sale către Statele Unite au fost de 42 de milioane de euro.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care marja de profit operațională a mărcii a scăzut la 8,3% în 2025, de la 14% în 2024. În 2024, profitul operațional a fost de 373 milioane de euro, scăzând la doar 216 milioane de euro din cauza ajustărilor contabile provocate de amânarea EV-urilor despre care am vorbit anterior, care ar fi folosit platforma SSP61 dezvoltată de Porsche.
Primul EV Bentley va fi dezvăluit anul acesta. Acesta va folosi aceeași platformă Premium Platform Electric (PPE) ca și Porsche Macan și Cayenne Electric și Audi Q6 E-tron. Anunțând reduceri de locuri de muncă, Bentley urmează un trend din segment. Rivalul britanic Aston Martin a transmis în februarie că va reduce cu 20% forța sa de muncă, care numără 3.000 de angajați, după ce cererea slabă și presiunile tarifare au redus profiturile sub nivelele estimate.