Restricții de circulație pentru camioane și vehicule grele în 35 de județe
În intervalul cuprins între luni, 29.06.2026, și marți, 30.06.2026, între orele 12:00 și 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.
Măsura este instituită ca urmare a avertizărilor de Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșuemise de ANM privind valul de căldură persistent, disconfortul termic accentuat și temperaturile extreme. Restricțiile au ca scop protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă și prevenirea apariției unor deformații majore ireversibile ale structurii rutiere, care pot fi generate de traficul greu în condiții de temperaturi foarte ridicate.
UNTRR recomandă transportatorilor să își planifice rutele și programul de circulație ținând cont de restricțiile anunțate și să urmărească actualizările transmise în funcție de noile avertizări meteorologice emise de ANM. O restricție similară a fost aplicată, prin directivele CNADNR, și duminică, 28 iunie. Meteorologii au anunțat că, pe durata codului roșu, temperaturile vor putea ajunge și, pe alocuri, depăși 41 de grade Celsius.
Ce vehicule sunt exceptate de la restricții
Măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
- vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturilor funerare;
- transporturilor poștale;
- transporturilor de echipamente de prim ajutor;
- transporturilor pentru distribuire de carburanți;
- transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;
- transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
- transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
- transporturilor produse provenite din exploatări agricole;
- transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;
- transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
- transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).
De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor care desfășoară activități necesare derulării contractelor pentru construcția, modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere naționale (Drumuri Naționale, Drumuri Expres, Autostrăzi), precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.
Care sunt riscurile dacă restricțiile de trafic nu sunt respectate
După o iarnă neobișnuit de geroasă, șoselele din România au fost „ciuruite” de gropi. Wall-Street.ro a scris despre problema gropilor și care sunt cauzele din spatele apariției lor pe toate tipurile de drumuri din țară. Trebuie spus, în acest context, că gropile în asfalt nu apar doar iarna, ci pot să se producă și vara, pe perioada caniculei.
Concret, așa cum explică și CNAIR, traficul rutier greu poate să afecteze suprafața, care se poate lăsa sau degrada excesiv, deoarece temperatura crescută face ca banda de rulare să fie mai fragilă, în funcție de compozițiile asfaltice folosite pe diferitele secțiuni de drum.
Când am discutat despre motivele din spatele apariției gropilor, Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, a explicat că România se află în situația ingrată de a avea nu doar veri foarte călduroase, ci și ierni geroase. În aceste condiții, nu există un mix asfaltic care să fie îndeajuns de elastic încât să dea randament la această plajă largă de temperaturi. Tocmai de aceea, spune acesta, rezistă mai bine drumurile în țări cu climă constantă pe parcursul anului, așa cum este Spania.
Totuși, reprezentantul CNAIR a identificat printre vinovații apariției gropilor nu doar vremea, ci și mentenanța deficitară - dând vina pe bugetul limitat de reparații al CNAIR raportat la rețeaua de drumuri pe care o are în administrare - respectiv situațiile în care constructorii nu respectă prevederile contractuale și nu folosesc mixul asfaltic corect. Totuși, Șerbănescu spune că aceste situații sunt punctuale și nu putem vorbi de o generalizare a acestei practici, asta deși gropi apar pe multe dintre drumurile expres, naționale, județene și autostrăzile din țară, pe lângă orașe.