18 imagini
Ce înseamnă Neue Klasse pe un sedan compact: ce tehnologie și ce autonomie are BMW i3

BMW i3, care nu are nicio legătură cu vechiul model electric (sau cu range-extender) care a purtat acest nume la începutul anilor 2010, arată că platforma Neue Klasse se poate „întinde” sau se poate „scurta” după nevoi, dar și că nouă design BMW are mai multe declinări: în timp ce SUV-ul iX3 a primit „rinichi” verticali tipici mărcii, berlina i3 nu-i are, fiind mai degrabă o reinterpretare a seriei de concepte care a început i Vision Dee.
Sub caroseria rotunjită, găsim aceleași „organe” ca pe iX3: o platformă de 800V cu un caracter de SDV, adică software-defined vehicle, ce permite update-uri over-the-air care vor ține mașina la „curent” cu noutățile digitale mult timp de acum încolo. BMW iX3 a fost primul SDV „autentic” al mărcii, iar i3 devine al doilea, bavarezii promițând că toate noutățile de pe familia „Neue Klasse” vor ajunge, rapid, în întreaga gamă. BMW promite, în total, câteva zeci de lansări, iar garantate în perioada umrătoare sunt iX4 și iX5, confirmate printr-un leak.
Prin platforma de „clasă nouă” înțelegem cele patru supercomputere („superbrains” le spune BMW, v-ați obișnuit deja) care se ocupă cu tot ce ține de automobil, de la dinamică și până la recuperarea energiei și managementul bateriei și care sunt cu până la de 20 de ori mai puternice decât calculatoarele de generație veche. Conform BMW, autonomia oferită este de până la 900 de kilometri (conform ciclului de testare WLTP). Capacitățile de încărcare DC de până la 400 kW permit reîncărcarea de energie pentru până la 400 km în doar 10 minute. La iX3, autonomia maximă e de 805 kilometri, iar în 10 minute poți încărca „cel mult” 370 de kilometri la puterea maximă.
În podea se află noi baterii de înaltă tensiune cu celule cilindrice de generație nouă. Construcția „cell‑to‑pack” permite densități energetice ridicate la nivel de pachet și o baterie de înaltă tensiune mai subțire. BMW i3 oferă și funcțiile de încărcare bidirecțională Vehicle‑to‑Load (necesită opțional AC Charging Professional), precum și funcțiile Vehicle‑to‑Home și Vehicle‑to‑Grid.
Ce echipări și ce performanțe oferă BMW i3

Conținutul digital și cel fizic se îmbină prin designul coordonat al luminii ambientale, al graficii afișată pe ecranul central și al BMW Panoramic Vision. Acesta este un sistem de afișaj care a fost lansat odată cu BMW iX3 care folosește un panou negru aflat imediat sub parbriz, ce se întinde pe întreaga lățime a bordului. Pe acest panou sunt proiectate informații necesare în timpul condusului, astfel că ochii rămân mereu la drum, datele furnizate pe BMW Panoramic Vision fiind mereu în câmpul vizual - pe lângă că ai și heads up display în funcție de echipare/opțiuni.
BMW i3 valorifică la maximum arhitectura electric a automobilului. Display-ul central Free‑Cut Design, orientat către conducător, integrat în planșa de bord, subliniază caracterul sportiv specific BMW Seria 3. Liniile planșei de bord curg orizontal spre ambele părți, continuându-se în panourile de uși cu un design dinamic. Astfel se creează un efect de învăluire a pasagerilor, perceptibil în întreg interiorul.
Plafonul panoramic opțional, realizat din sticlă cu proprietăți de confort climatic, împreună cu suprafețele vitrate ample, creează o senzație de spațiu luminos și aerisit. Tot opțional este și un volan M Sport, cu un design dinamic, turtit în partea inferioară și cu spițe poziționate la orele patru și opt, oferind o alternativă sportivă la volanul standard.
Noul BMW i3 este echipat standard cu scaune sportive și elegante, cu reglaje electrice și sistem de fixare pentru spatele spătarelor Travel & Comfort. Aceste scaune oferă un nivel ridicat de confort și un excelent sprijin lateral. Opțional, sunt disponibile scaune multifuncționale. De asemenea, sunt oferite scaune BMW M Sport, caracterizate printr-un design sportiv, expresiv și cu secțiuni laterale proeminente pentru un sprijin lateral pronunțat. Panourile de comandă pentru reglarea scaunelor sunt integrate în panourile ușilor.
BMW i3 dispune de mânere de uși acționate electric atât pentru portierele față, cât și pentru cele spate. Consola centrală dintre scaunele față include un spațiu de depozitare cu funcție de încărcare inductivă, selectorul de trepte și butoane fizice pentru frâna de parcare și luminile de avarie. Prin intermediul My Modes, BMW i3 oferă clienților opțiuni ample de personalizare a setărilor privind lumina, sunetul, afișajele și experiența de condus.
Ca unul dintre cele patru superbrains, Heart of Joy formează împreună cu sistemul BMW Dynamic Performance Control unitatea de control de înaltă performanță a BMW i3. Sistemele de control din automobile au o tradiție îndelungată la BMW. Totul a început în 1979, odată cu prima utilizare a sistemului ABS (Anti‑lock Braking System) la BMW Seria 7.
Controlul extrem de precis al motoarelor electrice asigură o decelerare lină, fără smucituri sau zgomote de frânare, pentru noul BMW i3. Soft‑Stop garantează un proces de oprire fără egal. Sistemul se bazează pe controlul deosebit de precis al frânei regenerative și timpul de răspuns deosebit de redus. În condusul cotiddian, frâna de motor, regenerativă, preia aproape toate funcțiile de frânare ale BMW i3. Frâna clasică, mecanică, este utilizată doar în situații de condus sportiv sau la frânările de urgență.
Standard, BMW i3 este echipat cu o suspensie cu amortizoare cu răspuns variabil în funcție de cursă. Puntea față vine echipată cu braț dublu articulat, în timp ce pe spate avem o punte nouă cu cinci brațe. Barele stabilizatoare față și spate contribuie la un comportament și mai dinamic. Opțional, pentru BMW i3 cu tracțiune integrală este disponibilă suspensia adaptivă M, care accentuează caracterul sportiv dinamic al automobilului, menținând în același timp confortul de rulare.
BMW înseamnă o experiență de condus unică – chiar și în contextul condusului asistat. Sistemele avansate de asistență a condusului de Nivel 2 din BMW i3 sunt proiectate în cele mai mici detalii pentru o interacțiune perfectă între intervențiile de asistare și comenzile conducătorului. Obiectivul nu este atingerea celui mai înalt nivel de automatizare în orice situație, ci o experiență de condus asistat sigură, cu beneficii maxime și un nivel de control care rămâne întotdeauna la îndemâna conducătorului.
Astfel, cel de la volan rămâne implicat într‑un dialog inteligent cu sistmele rafinante de asistență. Acest lucru permite accelerarea, direcționarea sau frânarea chiar și atunci când asistarea este activă, fără ca sistemul să se dezactiveze automat. Logica de operare clară și afișajele din BMW Panoramic iDrive garantează un comportament intuitiv în condusul asistat, care poate fi influențat oricând de conducător.
Două motoare electrice de înaltă eficiență cu tehnologie EESM (Sincron excitat) și ASM (Asincron) echipează BMW i3 50 xDrive, câte unul pe fiecare punte. Împreună, acestea oferă o putere totală a sistemului de 345 kW / 469 cai putere, iar cuplul maxim este de 645 Nm. La fel ca BMW iX3 – primul model al Neue Klasse – noul BMW i3 utilizează tehnologia complet nouă BMW eDrive de generația a șasea, inclusiv arhitectura de 800V, care permite o putere de încărcare DC de până la 400 kW.
Ca o inovație suplimentară, noul BMW i3 – la fel ca toate viitoarele automobile electrice Gen6 – dispune de funcții de încărcare bidirecțională. Energia stocată în baterie poate fi utilizată nu doar pentru propulsie și consumatorii electrici ai vehiculului, ci și pentru următoarele aplicații:
- Vehicle‑to‑Load (V2L): transformă noul BMW i3 într‑o baterie externă mobilă (power bank) care furnizează energie direct din bateria de înaltă tensiune către mai mulți consumatori externi. Exemple: alimentarea unui grătar electric în timpul unei ieșiri de weekend sau încărcarea unei biciclete electrice cu până la 3,7 kW.
- Vehicle‑to‑Home (V2H): Încărcarea bidirecțională transformă BMW i3 într‑un sistem de stocare a energiei pentru locuință. În combinație cu BMW Wallbox Professional și un sistem fotovoltaic, funcția V2H permite reducerea costurilor de încărcare a automobilului și reducerea costurilor de electricitate din întreaga locuință. În același timp, gradul de auto‑consum poate crește cu până la 30 de puncte procentuale. În acest scop, energia în surplus produsă de sistemul fotovoltaic este stocată temporar în bateria automobilului și este apoi transferată înapoi în casă atunci când nu există producție solară.
- Vehicle‑to‑Grid (V2G): BMW Group și E.ON își continuă parteneriatul strategic de lungă durată în Germania. Aici cienții privați pot comanda acum pachetul complet de produse, format din BMW Wallbox Professional, tariful de energie V2G de la E.ON și sistemul inteligent de măsurare necesar. Acest sistem permite integrarea activă a BMW i3 în rețeaua publică de energie și transferul energiei din bateria de înaltă tensiune a vehiculului în rețea.
Cum arată BMW i3

Noul BMW i3 are dimensiuni comparabile cu ale actualei Seria 3, în ceea ce BMW denumește un „design în 2,5 vlume”, din cauza spatelui pătrățos și tăiat. Dimensiunile noului BMW i3:
- Lungime: 4.760 mm
- Lățime: 1.865 mm
- Înălțime: 1.480 mm
- Ampatament: 2.897 mm
- Ecartament față: 1.606 mm
- Ecartament spate: 1.614 mm
În față, domină o gură de aer de dimensiuni mari cu divizare pe mijloc, similar cu actualul M5, în timp ce partea superioară vedem BMW Iconic Grill, interpretarea modernă a grilei clasice BMW cu farurile (semnătura luminoasă) cuprinsă în interior, tot sub forma unor linii de LED asemeni unor branhii de rechin. Botul arată bine, poate mai bine decât mă așteptam, iar noile jante de 21 de inchi sunt interesante. Păcat doar de posteriorul pătrat, care face notă discordantă cu restul designului și aduce mai degrabă aminte de berline mult mai rudimentare.
„Opțional, echiparea specială Iconic Glow accentuează efectul de profunzime vizuală al grilei BMW. Iluminarea de contur precisă evidențiază aspectul expresiv, iar opțional, efecte luminoase dinamice scot partea frontală și mai mutl în evidență, îi dau un caracter mai extrovertit. În poziția distinctă din arcuirea centrală a capotei sculptate, noul emblemă BMW reproiectată este amplasată deasupra grilei duble. Partea frontală este înclinată dinamic spre carosabil într‑un design de rechin/„shark‑nose”, subliniind caracterul sportiv al automobilului”, transmite BMW.
Un total de unsprezece culori exterioare vor fi disponibile la lansarea pe piață a noului BMW i3. Noua culoare metalizată M Le Castellet Blue este exclusivă pentru această gamă. Numele, într-o lungă tradiție a mărcii, este împrumutat de la un circuit – de această dată unul amplasat în Franța. Sunt disponibile, de asemenea, culori uni, metalizate și Frozen. La această dată, încă nu s-au confirmat prețurile pentru BMW i3, dar dacă este să ne uităm la prețurile lui iX3, putem bănui că un i3 va costa cam cât un Seria 3 hibrid actual, dar va urca ușor la peste 75.000 de euro de la un preț de pornire de circa 60-63.000 euro.