Compania a finalizat recent livrarea a 18 tramvaie de ultimă generație către municipiul Iași, ceea ce duce numărul total al vehiculelor livrate în ultimii ani în oraș la 34 de unități. În paralel, producătorul se află aproape de finalizarea livrării celor 33 de troleibuze pentru municipiul Timișoara, termenul estimat fiind prima parte a lunii mai.

Bozankaya a finalizat livrările de tramvaie în Iași
Parteneriatul dintre Bozankaya și Primăria Iași a început în 2019, iar cel mai recent contract a fost încheiat prin livrarea integrală, până în aprilie 2026, a 18 tramvaie cu trei module.

Acestea se adaugă celor 16 tramvaie cu cinci module introduse anterior în circulație. Astfel, flota livrată de Bozankaya în Iași ajunge la 34 de tramvaie, parte a procesului de modernizare a transportului public local.

Noile vehicule sunt prezentate de companie ca parte a tranziției către un transport urban cu emisii zero, într-un oraș în care investițiile în infrastructura de transport public electric au devenit o componentă importantă a mobilității urbane.
Timișoara urmează să primească 33 de troleibuze Bozankaya
Bozankaya continuă livrările și în Timișoara, unde are un contract cu Primăria pentru 33 de troleibuze. Vehiculele sunt fabricate pentru nevoile de transport ale orașului și ar urma să fie puse în circulație în luna mai.

Din flota destinată Timișoarei, 8 troleibuze au o lungime de 12 metri, iar 25 au 18 metri. Vehiculele au podea joasă, capacitate ridicată de transport și funcționare 100% fără emisii.
În ultimii ani, compania a mai livrat în Timișoara 40 de tramvaie cu 5 module. În perioada următoare, Bozankaya ar urma să livreze alte 10 vehicule cu 3 module.
România rămâne o piață strategică pentru Bozankaya
„În timp ce finalizăm cu succes livrările de tramvaie în Iași, livrarea tuturor celor 33 de troleibuze produse pentru orașul Timișoara va fi, de asemenea, încheiată în luna mai”, a declarat Aytunç Günay, președintele Bozankaya.
Oficialul companiei spune că România are un rol important în strategia Bozankaya pentru transport public electric în Europa.

Bozankaya afirmă că își dezvoltă proiectele europene nu doar în România, ci și în alte piețe, precum Italia, Serbia, Polonia și Republica Cehă. Compania leagă această extindere de proiectele sale de sisteme feroviare și transport electric.
„Pe lângă creșterea constantă pe care am demonstrat-o pe piața din România începând cu 2019, continuăm să ne evidențiem capacitățile inginerești la nivel internațional prin proiectele noastre de sisteme feroviare și transport electric din numeroase țări europene, precum Italia, Serbia, Polonia și Republica Cehă”, a mai spus Aytunç Günay.
Ce experiență are Bozankaya în transportul public electric
Bozankaya a fost fondată în urmă cu 36 de ani și dezvoltă vehicule pentru transportul public urban. Compania deține drepturile de proprietate intelectuală asupra vehiculelor și tehnologiei produse în facilitățile sale din Ankara, cu o suprafață de 100.000 mp.

Producătorul afirmă că a investit peste 50 de milioane de euro în 30 de proiecte de cercetare. În iunie 2018, Bozankaya a devenit prima companie din Turcia care a exportat trenuri de metrou, primele livrări fiind destinate proiectului „Green Line” din Bangkok.
Prin proiectele din Iași și Timișoara, compania își extinde portofoliul de vehicule electrice în România, într-un context în care administrațiile locale caută să modernizeze transportul public și să reducă emisiile generate de mobilitatea urbană.