Chinezi au acaparat aproape o treime din piața europeană de PHEV-uri
Modelele plug-in hibrid ale mărcilor chineze au reprezentat 28,3% din vânzările din Europa în primul semestru al anului, ajungând la un volum de 208.368 de unități, potrivit cifrelor Dataforce. „Nu mai avem timp de pierdut”, le-a declarat Blume analiștilor în cadrul conferinței privind rezultatele financiare ale Grupului Volkswagen din primul semestru, după ce compania și-a revizuit în scădere estimările privind veniturile pentru 2026, pe fondul tarifelor vamale costisitoare impuse de Statele Unite și al intensificării concurenței din partea Chinei, vizibile mai ales pe segmentul PHEV-urilor.
Cele mai vândute trei modele PHEV din Europa au fost modele chinezești, în frunte cu SUV-ul de clasă medie BYD Seal U, urmat de SUV-ul BYD Atto 2 și de Jaecoo 7. Liderul de anul trecut în segmentul PHEV, Volkswagen Tiguan, a coborât pe locul al patrulea. Wall-Street.ro a testat BYD Atto 2 pe ruta București - Mamaia și retur, iar impresiile noastre pot fi citite într-un material dedicat. Șeful Volkswagen a declarat că speră ca politicienii Uniunii Europene să ajungă la un acord privind strategiile necesare în următoarele luni. „Acest lucru va aduce piața auto europeană într-un mediu concurențial echitabil”, a spus el.
Blume susține introducerea unor noi taxe vamale pentru modelele plug-in hibrid asamblate în China, structurate similar celor deja aplicate mașinilor electrice produse în țara asiatică. Aceste tarife pot ajunge până la 35%, peste taxa standard de import de 10%. „Reglementările privind mașinile electrice funcționează. Acolo suntem competitivi din punctul de vedere al prețurilor. Unde situația nu funcționează este în cazul modelelor plug-in hibrid”, a declarat acesta.
Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unor taxe vamale suplimentare pentru modelele plug-in hibrid importate din China, relata publicația germană Handelsblatt pe 19 iunie. Atât constructorii auto chinezi, cât și producătorii consacrați folosesc modelele plug-in hybrid pentru a respecta țintele Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de CO₂, iar această tehnologie beneficiază, în unele state, și de stimulente fiscale, arată sursa citată.
Cota de piață a chinezilor, aproape de 10% în Europa. Volkswagen nu vrea să împarte fabrici cu aceștia
Vânzările mărcilor chineze în Europa au crescut cu 101% în primul semestru al anului, până la 685.990 de autovehicule, într-o piață care a avansat cu 5,9%, până la 7,2 milioane de unități. Astfel, cota de piață a constructorilor chinezi s-a dublat, ajungând la 9,5%, față de 5% în aceeași perioadă a anului trecut. „Producătorii chinezi se confruntă cu o presiune uriașă pe piața internă, iar exporturile reprezintă singura lor oportunitate de a avea succes”, a declarat șeful VAG.
Acesta a cerut, de asemenea, implementarea rapidă a unor măsuri mai ample de protecție pentru industria auto europeană, în cadrul viitoarei politici industriale „Made in Europe”. Planul ar urma să includă praguri minime pentru conținutul produs local, sprijin din partea statului și stimulente legate de producția realizată în Europa, cu scopul de a consolida lanțurile de aprovizionare și de a reduce dependența de importuri.
Blume a declarat că Grupul Volkswagen ar putea importa în Europa o parte dintre propriile automobile produse în China, profitând de costurile mai reduse de producție de acolo. Totuși, compania nu intenționează să își pună la dispoziție uzinele europene pentru producătorii auto chinezi, în vederea reducerii capacităților neutilizate, așa cum procedează în prezent Stellantis și Ford. Asta în ciuda unor zvonuri care sugerau că Volkswagen ar fi gata să-și deschidă porțile chinezilor.
Ford și Geely au înființat deja un joint venture pentru producția de modele electrificate la fabrica Ford din Valencia, iar Stellantis va începe din acest an să producă automobile ale partenerului său chinez, Leapmotor, în uzinele sale din Spania. Volkswagen are la rândul său fabrici subutilizate, cu un dezavantaj de cost de aproximativ 30% față de concurență și trebuie să reducă cheltuielile generale cu cel puțin 10 miliarde de euro, a declarat directorul financiar al companiei, Arno Antlitz, pentru Bloomberg, săptămâna trecută.
Antlitz le-a mai spus analiștilor că viitoarele reduceri suplimentare de personal propuse vor viza în principal posturile administrative la nivel global. CEO-ul Volkswagen Group a fost cel care a propus dublarea numărului de concedieri, la 100.000 de locuri de muncă, față de cele 50.000 deja convenite cu sindicatele. Totodată, el a avertizat că patru fabrici Volkswagen din Germania riscă să fie închise după anul 2030.