Ce se întâmplă cu cursul valutar?
Valoarea leului a crescut şi comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,4371 lei, în scădere cu 1,22 bani (-0,27%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4493 lei.
De asemenea, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,6989 lei, în coborâre cu 2,05 bani (-0,36%), faţă de 5,7194 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur ieftinit până la valoarea de 664,7713 lei, de la 673,5117 lei, în şedinţa precedentă.
Leul nu mai are drum înapoi spre 5 lei/euro
O întărire a leului în perioada următoare, chiar și după formarea unui nou guvern, este un scenariu puțin probabil, având în vedere contextul macroeconomic și presiunile din piața valutară. Conform Andreei Nica, vicepreședinte al Asociației CFA România, asociația experților în investiții, o revenire a leului la nivelul de la începutul anului, când cursul era în jurul pragului de 5,05 lei/euro, este puțin probabilă, pentru că România are în continuare o cerere mare de euro pentru plata importurilor, în timp ce intrările de valută din exporturi, fonduri europene și investiții străine directe sunt insuficiente.