Potrivit Raportului anual al Băncii Naționale a României, activele nete bilanțiere ale sistemului bancar au ajuns la 957,37 miliarde de lei la 31 decembrie 2025, în creștere cu 8,6% față de sfârșitul anului anterior.
În același timp, numărul instituțiilor de credit care operează în România a scăzut de la 32 la 29, pe fondul unui nou val de fuziuni și consolidări.
Topul celor mai mari bănci din România în 2025
Concentrarea pieței este una dintre cele mai ridicate din ultimii ani. Primele șapte bănci, Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, UniCredit, BRD, Raiffeisen și ING, controlează împreună 85,42% din activele sistemului bancar. Cu alte cuvinte, mai mult de opt din zece lei din sistemul bancar românesc sunt administrați de doar șapte instituții de credit.

Clasamentul în funcție de nivelul de active la finalul lui 2025.
Băncile românești versus băncile străine
Deși Banca Transilvania rămâne detașat cea mai mare bancă din România și două bănci de stat se află în top 10, capitalul străin continuă să domine piața bancară locală.
La finalul anului 2025, băncile cu capital românesc controlau 36,8% din activele sistemului bancar. În această categorie intră atât băncile private românești, Banca Transilvania, Libra Internet Bank, Patria Bank, Salt Bank, Creditcoop, Techventures Bank și Credex Bank, cât și băncile de stat, CEC Bank și Exim Banca Românească, restul de 63,2% din piață este controlat de instituții cu capital străin.
Față de anul precedent, capitalul românesc a pierdut ușor teren. Ponderea sa în activele sistemului bancar a scăzut de la 37,6% în 2024 la 36,8% în 2025, în timp ce băncile cu capital străin și-au majorat cota de piață de la 62,4% la 63,2%. Majorarea cotei de piață a străinilor nu a însemnat că băncile românești au performat mai slab: în România a mai apărut o bancă străină din Polonia, PKO Bank, iar fuziunile încheiate anul trecut, prin care UniCredit a cumpărat Alpha Bank, iar Intesa a cumpărat First Bank, a dus la majorarea activelor celor două bănci străine.
Austria, Franța, Italia și Olanda domină capitalul străin
Dacă ne uităm strict la capitalul străin, Austria rămâne cel mai influent jucător din bankingul românesc, cu o cotă cumulată de 23,07% din activele sistemului, prin BCR și Raiffeisen Bank. Italia a urcat puternic în clasament, ajungând la 12,31%, prin UniCredit Bank și Intesa Sanpaolo Bank, după integrarea Alpha Bank și First Bank. Franța rămâne relevantă prin BRD, dar cota cumulată a capitalului francez este mai mică, de 10,30%, chiar dacă includem și prezențele mai mici ale BNP Paribas și Banque Banorient France.
Austria este cel mai important investitor în sistemul bancar românesc, prin BCR, controlată de grupul Erste, și Raiffeisen Bank, parte a grupului Raiffeisen Bank International. Dacă preluarea Garanti Bank de către Raiffeisen va fi finalizată, influența capitalului austriac va crește și mai mult.
Olanda este prezentă prin ING Bank, una dintre cele mai mari instituții de credit din România, care operează local ca sucursală a grupului olandez ING.
Fuziunile care au schimbat piața bancară în 2025
Anul 2025 a fost unul dintre cei mai activi ani din perspectiva consolidării sectorului bancar. Printre cele mai importante tranzacții și schimbări analizate de BNR se numără:
- finalizarea fuziunii OTP Bank România cu Banca Transilvania;
- integrarea Alpha Bank România în UniCredit Bank;
- fuziunea First Bank cu Intesa Sanpaolo Bank România;
- transformarea Credit Europe Bank România în sucursala Nexent Bank;
- începerea activității operaționale a Băncii de Investiții și Dezvoltare;
- intrarea pe piața locală a sucursalei PKO Bank Polski;
- dizolvarea Aedificium Banca pentru Locuințe.
Valul de fuziuni a redus numărul instituțiilor de credit din România și a contribuit la consolidarea unei piețe deja dominate de câțiva jucători mari, tendință care continuă să redefinească sistemul bancar românesc.