Tokenizarea înseamnă alocarea unui identificator unic în relație cu comerciantul sau cu wallet-ul în care se tokenizează. Un card asociat numărului de card este unic pentru comerciant. Alexandru Mihalache spune că, dacă se întâmplă ceva cu acel comerciant, nu este compromis numărul de card și atunci nu mai avem, ca în trecut, situația în care emitentul trebuie să-mi închidă cardul și să mi-l remită.
„În cazurile acestea, este afectat doar acel comerciant și doar acel token; se poate retokeniza ușor, deci se șterge tokenul inițial, iar dacă este afectat, se recreează un alt token. Chiar și în situații extrem de puțin probabile, în care tokenul ar fi expus, fraudatorul nu are ce să facă cu acel token, pentru că sunt foarte multe elemente criptate generate pentru acel token, folosite în tranzacții. Deci acesta ar fi primul mare element, parte foarte importantă a strategiei noastre de ecommerce din ultimii ani”, explică reprezentantul Visa.
Magazinele online vor fi avantajate de tokenizare
Studiile Visa arată că 14% dintre consumatorii europeni renunță la cumpărături atunci când trebuie să introducă manual detaliile cardului fizic, un indicator clar al nevoii de metode de plată mai rapide și mai sigure.
Alexandru Mihalache spune că magazinele online au beneficii directe de pe urma tokenizării. În primul rând, rata de abandon a coșului de cumpărături scade semnificativ, pentru că clienții nu mai trebuie să introducă manual datele cardului sau să treacă prin pași suplimentari de verificare. În al doilea rând, riscul de fraudă se reduce considerabil, datele reale ale cardurilor nu mai sunt expuse nici comerciantului, nici potențialilor atacatori. Conform specialistului, un comerciant online din Europa care adoptă Click to Pay ar putea să își majoreze veniturile cu până la 30%.
„În cazul utilizării cardurilor tokenizate, atât prin Click to Pay, cât și prin card-on-file tokenizat, vedem o reducere a fraudelor cu până la 60% și o scădere semnificativă a abandonului coșurilor de cumpărături”, spune Mihalache. Specialistul subliniază că aceste cifre provin din tranzacții reale, nu sunt estimări teoretice.
Datele Visa arată că România se află peste media Europei Centrale și de Est la plățile tokenizate față în față, însă sub media CEE în comerțul electronic, ceea ce arată un potențial mare de creștere în zona online. Totuși, gradul de adoptare este ridicat: cardurile tokenizate din România au cu 163% mai multe tranzacții autorizate decât cele netokenizate, iar tranzacțiile CNP tokenizate au o rată de autorizare superioară, 86% față de 76%.
De la carduri fizice la plăți complet digitale
Cardurile au mai mult de 60 de ani de când există, iar inițial erau folosite exclusiv în tranzacții fizice. Cu toate acestea, extinderea comerțului online a făcut ca expunerea la fraude să crească rapid, iar mecanismele tradiționale de protecție au devenit insuficiente. În acest context, tokenizarea reprezintă o evoluție naturală a plăților electronice, oferind siguranță și confort consumatorilor.
„Timp de mulți ani, cardul fizic a fost singura metodă de plată electronică disponibilă și, chiar dacă era foarte folosit, era și cea mai expusă la fraude. În prezent, cele mai multe atacuri au loc online, iar tokenizarea ne ajută să protejăm consumatorii și să reducem expunerea la riscuri”, adaugă specialistul Visa.
Conform specialistului, tranzacțiile Click to Pay folosesc tokenizare în mod implicit, iar acest lucru poate reduce frauda cu aproximativ 30%.