Pachetul de 20% din acțiunile CNAB este evaluat de Fondul Proprietatea la 209 mil. euro. FP nu s-a pronunțat dacă va accepta oferta însă, având în vedere că Fondul încearcă de mai mult timp să lichideze pachetul, o tranzacție este extrem de probabilă, mai ales dacă statul oferă un preț apropiat celui cerut de FP.
Ce trebuie să se întâmple pentru ca statul să preia integral CN Aeroporturi București
Consiliul de Administrație al CNAB, compania care opereaza Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa din București, a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pentru 8 ianuarie 2026, având ca punct principal pe ordinea de zi cumpărarea pachetului de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea.
Conform convocatorului publicat de companie, acționarii sunt invitați să se pronunțe asupra „propunerilor privind oferta de achiziție a pachetului de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea la Compania Națională Aeroporturi București SA”, în baza Notei interne nr. DF/1249/17.11.2025. Acest demers creează cadrul procedural necesar pentru ca Ministerul Transporturilor, principalul acționar, să poată avansa cu tranzacția.
FP a acuzat statul că pune bețe în roate listării CNAB la bursă
Mișcarea vine la scurt timp după ce Fondul Proprietatea a acuzat Ministerul Transporturilor că blochează indirect listarea Aeroporturi București la bursă.
Fondul Proprietatea și-a exprimat ”profunda dezamăgire” în urmă recentelor Adunări Generale ale Acționarilor Companiei Naționale Aeroporturi București, arătând că toate punctele suplimentare propuse de Fondul Proprietatea au fost respinse de acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„Suntem profund dezamăgiți de rezultatul Adunărilor Generale ale Acționarilor. Refuzul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a susține oricare dintre propunerile Fondului demonstrează o lipsa de angajament față de respectarea standardelor de guvernanță corporativă la CNAB. Aceste decizii nu numai că împiedică capacitatea companiei de a-și atinge întregul potențial, dar și întârzie investițiile în infrastructură mult necesare pentru România, inclusiv o mult așteptată listare a CNAB la Bursă de Valori din București”, a declarat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.
Respingerea propunerilor, în special eșecul reluării procesului de selecție a auditorilor financiari, va îngreuna listarea CNAB la Bursă de Valori București și va transmite un mesaj negativ atât investitorilor români, cât și celor internaționali, cu privire la angajamentul României față de guvernanță corporativă și dezvoltarea prin intermediul pieței locale de capital, au susținut reprezentanții FP.