Asiguratorii francezi de la SCOR își deschid birou în București și anunță sute de angajări<br>

Sursǎ foto: Shutterstock

Asiguratorii francezi de la SCOR își deschid birou în București și anunță sute de angajări

SCOR, o companie globală de asigurări, a anunțat printr-un comunicat deschiderea primului sediu din România, în capitală. Reprezentanții au început procesul de recrutare în ianuarie 2026 și așteaptă 300 de angajați până la finalul anului.

SCOR este o companie cu sediul în Franța, care se ocupă de asigurări la nivel global. Biroul din România se va alătura rețelei mondiale SCOR, care numără 35 de sedii și 3.600 de angajați. De când a început procesul de recrutare în țară, au fost angajate 50 de persoane, iar compania își dorește să întregească echipa cu încă 250 de profesioniști. 

Sectoarele în care sunt căutați angajați sunt: Property & Casualty, finanțe, tehnologie, date, operațiuni și funcții auxiliare. Posturile vizate includ juniori, seniori și poziții de conducere.

„SCOR București își propune să angajeze peste 300 de profesioniști până la finalul anului 2026, dintre care 100 în sectorul financiar, 150 în tehnologie și date, aproximativ 45 în zona de Property & Casualty și 20 de colegi în sectorul de operațiuni”, au declarat reprezentanții companiei de asigurări.

Domeniile în care sunt așteptați viitorii angajați

Echipa SCOR București va include profesioniști în domeniul financiar, cu expertiză în contabilitate generală, operațiuni de back-office pentru plăți și investiții, închidere și raportare financiară sau modelare cash-flow.

De asemenea, compania caută specialiști în asigurări generale (P&C) pentru roluri de contabilitate tehnică, administrare tratate, cotare și modelare, gestionare daune, monitorizarea portofoliului și suport pentru subscriere.  

Din divizia tehnică și de date vor face parte dezvoltatori software, analiști de business IT, ingineri de date și specialiști în infrastructură și securitate cibernetică, alături de experți în Data Science și analiză de date.

 

 

Personalizate pentru tine