8 Aprilie 2014

Razboiul online al retailerilor: cine castiga batalia Google si a link-urilor



Scopul principal al retailerilor, fie online sau traditional, este unul singur – sa vanda, sa faca profit. Online-ul este unul dintre cele mai importante medii de conversie si, pe langa un site prietenos si usor de folosit, poti judeca eficienta sa prin masuratori exacte, oferite de mai multe instrumente de analiza.

Wall-Street.ro pune unul langa altul mai multe magazine majore din tara, analizand vizibilitatea acestora, autoritatea in Google dar si numarul de link-uri catre ele. In acest scop, am folosit instrumente de analiza precum SeoMoz, Majestic SEO si SimilarWeb.com.

Magazinele analizate de Wall-Street.ro sunt eMag.ro, Altex.ro, Flanco.ro, Domo.ro, PCGarage.ro, EvoMag.ro, Elefant.ro, FashionDays.ro si FashionUp.ro.

Ce pondere din trafic vine din search

Instrumentul SimilarWeb.com estimeaza ponderea de trafic direct sau din search (motoare de cautare) pe care un anumit site il primeste intr-o perioada de timp - in situatiile de mai jos, ultimele trei luni.

Provenienta trafic | Create Infographics
Trafic directsearch | Create Infographics
Concluzii comparative
  • FashionDays.ro atrage cel mai mult trafic direct, aproape dublu fata de urmatorul clasat, in detrimentul traficului provenit din motoarele de cautare; Pentru site-urile de flash sales, optimizarea pentru motoarele de cautare nu este o prioritate. Produsele si categoriile de produse nu sunt indexate pentru ca au volatilitate foarte mare – un produs, o campanie sau o categorie pot fi in oferta doar cateva zile pe an.
  • La polul opus se afla concurentul FashionUp care isi bazeaza cea mai mare parte din trafic (64,3%) din search;
  • Cele mai eficiente campanii de mailing sunt realizate de Elefant.ro, traficul provenit din aceasta sursa fiind de 13,5%;
  • Altex.ro a mizat mai mut pe display fata de concurenti, generand o pondere de 6.8% din trafic din aceasta sursa. De remarcat ca eMag.ro si Altex.ro genereaza aproximativ aceeasi pondere de trafic direct, 29,5%; per total, ponderea display-ului este foarte scazuta, fiind chiar de 0% in cazul FashionUp.ro;
  • EvoMag.ro atrage cel mai mult trafic din Social (Facebook in special), ponderea fiind de 3,4% din total. Traficul din social media este redus in cazul tuturor site-urilor analizate.
Cele mai "autoritare site-uri"
Autoritatea domeniilor | Create Infographics

Moz.com ofera o perspectiva asupra autoritatii site-urilor in motoarele de cautare, incercand sa estimeze ce potential are respectivul domeniu sa genereze rezultate cat mai evidente pentru internauti – “cat mai sus” in paginile de rezultate.

Pe primul loc se situeaza eMag.ro, cu o autoritate de 69 din 100. Interesant in cazul eMag.ro este ca, dupa pagina principala – www.eMag.ro, a doua cea mai “autoritara pagina” este www.eMag.ro/error/404, cu un scor de 59, conform informatiilor de pe Moz.

A doua cea mai autoritara pagina in cazul Altex.ro este cea de jocuri si console in timp ce in cazul Flanco.ro este pagina de magazine ale companiei.

Cea mai mica autoritate in motoarele de cautare o are FashionDays.ro, cu un scor de 46 din 100.

Wall-Street.ro va continua in urmatoare articole sa analizeze performantele principalilor retaileri de pe piata din Romania.



Citeste si