26 Iunie 2014

FlorideLux a atras in actionariat BAC Investment Banking si Mediafax Group



BAC Investment Banking, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de consultanta in fuziuni si achizitii si Mediafax Group au devenit, incepand cu data de 20 iunie 2014, actionari FlorideLux.

Astfel, Mediafax Group si BAC Investment Banking controleaza impreuna 35% din business-ul FlorideLux, care opereaza magazinele online www.floridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.cosuridelux.ro, dar si florariile offline FlorideLux.

Potrivit reprezentantilor FlorideLux, discutiile cu cei doi noi investitori au durat peste un an, fiind initiate in cadrul editiei din 2013 a evenimentului VentureConnect, in urma prezentarii sustinute de Marius Dosinescu, CEO si Fondator FlorideLux. In urma negocierilor, doua companii membre ale grupului BAC Investment Banking au intrat in actionariatul FlorideLux cu o participatie de 25%, iar Mediafax Group cu o cota de 10%.

Obiectivul noii structuri de actionariat este consolidarea pozitiei detinute de FlorideLux pe piata de floristica online din Romania si intrarea pe noi piete, concomitent cu dezvoltarea sistemului de francize offline. In prezent, FlorideLux are florarii francizate in Brasov, Cluj, Arad, Pitesti si Iasi.

"BAC a decis sa investeasca in FlorideLux tinand cont, in special, de echipa de management, condusa de Marius Dosinescu si Ioana Buiacu, precum si de potentialul mare de crestere datorat modelului afacerii FlorideLux, intr-un sector de activitate inca fragmentat", declara Dan Visoiu, partner, BAC Investment Banking.

Scopul principal al managementului si actionarilor FlorideLux este extinderea francizelor FlorideLux pe raza tuturor judetelor tarii, cu livrarea produselor in aceeati zi, in sistem propriu.

"Dezvoltarea business-ului avea un curs natural, insa asocierea cu BAC Investment Banking si Mediafax ne va permite sa ardem etape si sa ne atingem obiectivele mult mai repede si mai eficient. Suntem constienti ca piata de floristica este pe cat de promitatoare, pe atat de segmentata, asa ca o strategie foarte bine pusa la punct ne este necesara atat noua, cat si pietei", declara Marius Dosinescu.

BAC Investment Banking este o companie de consultanta independenta regionala, cu birouri in Bucuresti, Belgrad, Sofia, Skopje si Minsk, care de la infiintare a intermediat tranzactii de fuziuni si achizitii cu o valoare totala de peste 2 miliarde de Euro. In Romania, printre tranzactiile importante se numara NewsOutdoor/Getica, Caroli-Campofrio, Romstal Leasing, Biofarm, Cornerstone/Atisreal BNP-Paribas, Infopress Group, Delta si Sitel.



Citeste si