Carismatic, Ma a primit porecla de “Crazy Jack” si este vazut ca versiunea chinezeasca a lui Steve Jobs, Jeff Bezos sau Bill Gates. Ma s-a folosit de viziunea sa antreprenoriala pentru a construi un gigant al eCommerce-ului care contrasteaza puternic cu behemotii detinuti de stat si care s-au inaltat in mod artificial, sustinuti de regimul comunist si oameni in functii politice inalte.

IPO-ul de joi, care a atras 25 de miliarde de dolari, cel mai mare din istorie, a cimentat pozitia sa ca cel mai bogat om din China. Ma s-a imbogatit cu inca circa 867 de milioane de dolari prin vanzarea actiunilor si va retine in continuare inca aproape 8% din companie care valoreaza 13,1 miliarde de dolari. Calculul este obtinut la pretul de 68 $/actiune, insa imediat dupa IPO, valoarea acestora s-a apropiat de 100 $/actiune.

eBay este un rechin in ocean. Noi suntem un crocodil in Raul Yangtze.

Fost profesor de engleza care a ratat intrarea la facultate de doua ori, Ma a fondat Alibaba in apartamentul sau, in 1999, alaturi de alti 17 prieteni. Investitia initiala – 60.000 de dolari. Nu s-a sfiit sa isi exprime ambitiile globale, spunandu-le intr-o intalnire din acel an ca “competitorii nostri nu sunt in China ci in Silicon Valley din America”, conform unei scene din recentul documentar “Crocodile in the Yangtze”. El mai spune ca atunci cand vine vorba de software si informatii, “Inteligenta chinezeasca este la fel de buna ca cea a americanilor”.

Unul dintre fostii vice-presedinti ai Alibaba, Sanjay Varma care in prezent lucreaza in Hong Kong, il descrie pe Ma ca fiind un om care transmitea energii pozitive celor din jurul lui. “Isi dorea cu adevarat sa inspire oamenii, companiile mai mici. Jack era la inceputul anilor ’90 o persoana modesta si acum este la fel. Ce s-a schimbat este puterea lui – este, evident, foarte bogat, dar in ceea ce priveste viziunea si scopurile lui, acestea nu s-au schimbat deloc”, povesteste Varma.

Alibaba, usor de pronuntat in orice limba

Ma a ales numele Alibaba deoarece poate fi usor pronuntat in aproape orice limba. Compania a inceput ca un site care si-a propus sa faca legatura intre producatorii din China si cumparatorii de peste hotare, devenind in timp un gigant care a intrat si in alte zone, precum Cloud Computing, banking, harti digitale si video online.

Ma, 50 de ani, a renuntat la functia de CEO pentru a se axa pe actiuni filantropice, ramanand insa in pozitia de presedinte si o figura proeminenta si activa pentru cei circa 21.000 de angajati. Un speaker captivant, lui Ma ii place de asemenea sa fie prezent si pe scena la intalnirea anuala a companiei, numita Alifests. In 2009 de exemplu, pentru a marca 10 ani de Alibaba, pe un stadion din China s-au adunat 16.000 de angajati ai companiei, unde Ma a urcat pe scena imbracat in costumatie tipica punk-rockerilor.

Inca de cand era copil, Ma si-a propus sa vorbeasca cat mai corect engleza si s-a oferit ca ghid in orasul sau Hangzhou, o locatie pitoreasca de langa Shanghai. A primit o diploma de limba engleza dupa ce a absolvit, la a treia sa incercare, un examen in colegiu. A fost profesor la un colegiu local, apoi si-a descris propria companie de traduceri, incercand totodata sa castige bani din activitati stradale precum vanzarea de flori, carti, haine.

Citeste si:

Calatoria lui Ma catre dominarea Internetului a inceput odata cu o calatorie in SUA in anul 1995 cand investitorul cu care ar fi trebuit sa se intalneasca s-a dovedit a fi o inselatorie. Inainte de intoarcerea sa in China, s-a intalnit cu mai multi oameni in Seattle care l-au introdus in lumea World Wide Web. Acest lucru l-a inspirat in a incepe afacerea.

Ma a incheiat un parteneriat cu o companie detinuta de stat pentru a incepe versiunea chinezeasca a Yellow Pages, precursorul Alibaba. Aventura a fost insa de scurta durata si, mai tarziu, deja cu mai multa experienta, a fondat Alibaba in Hangzhou. Compania a lansat in 2003 site-ul de retail Taobao pentru a concura cu eBay. Nimic nu l-a putut opri pe Ma in aspiratia lui de a concura cu gigantii din SUA. “eBay este un rechin in ocean. Noi suntem un crocodil in Raul Yangtze. Daca luptam in Ocean, vom pierde. Daca luptam insa in rauri, vom castiga”, spunea omul din spatele gigantului chinezesc.

Ma este inalt, slab, dar totusi animat de o forta interioara pe care o transmite celor ce il asculta, maini energetice. Recent, in fata unor speculatii privind o posibila plecare a sa in Hong Kong, el a tinut un speech care a fost simultan patriotic dar si diplomatic, colocvial dar totodata bine gandit. El a explicat ca nu are planuri de a emigra. “Hangzhou este locul unde m-am nascut, am mers la scoala, am invatat si mi-am inceput business-ul”, a declarat el. “Nu am stiut daca sa rad sau sa plang in fata zvonurilor privind plecarea mea”. Cu toate acestea el a tinut sa sublinieze ca nu are nimic impotriva compatriotilor sai care au ales sa paraseasca statul. “Ii apreciez pe prietenii mei din Hong Kong, clima de acolo, mancarea si in special acea parte din China”, a adaugat el.

Conform index-ului Bloomberg, omul de afaceri are in prezent o avere de peste 21,9 miliarde de dolari. Alibaba acopera in prezent 80% din tranzactiile in eCommerce din China si peste jumatate din pachetele trimise se realizeaza pornind de pe platformele companiei.

Sursa foto