11 Februarie 2015

Zece vedete, zece business-uri prin care "isi rotunjesc" veniturile: magazine online, baruri sau... reabilitari de fabrici



Pe langa banii din muzica, actorie sau televiziune, multe vedete (cu sau fara ghilimele, in functie de perceptii), isi deschid afaceri proprii. Magazine online, baruri sau chiar reabilitari de fabrici si gari, toate acestea sunt menite sa aduca venituri suplimentare persoanelor publice. Deseori, business-urile se sprijina pe notorietatea lor - din pacate, uneori aceasta notorietate nu este de ajuns.

Dana Rogoz

Tanara vedeta si-a deschis recent un magazin online de produse pentru femei – lumanare aromatica, genti. Magazinul are inca putine produse dar, in viitorul apropiat, s-ar putea dezvolta intr-un veritabil business pentru ea.


Catalin Botezatu

Designerul Catalin Botezatu are de mai multi ani un magazin de haine - ce altceva? In 2013, magazinul (in general cu produse foarte scumpe) a generat afaceri de peste 500.000 de euro, dar a avut profit minim, de circa 8.000 de lei.


Mugur Mihaescu

Actorul este proprietar al St. Patrick si al clubului The Tube din Centrul Vechi. Irish Pub Concept SRL a generat in 2013 afaceri de 1,12 milioane de euro dar a fost pe pierderi, de aproape 800.000 de euro.

Sursa foto


Andreea Raicu

Vedeta Prima TV, Andreea Raicu, detine un magazin online de fashion, Shop.AndreeaRaicu.ro. In 2013, firma sa a generat venituri de circa 112.000 euro, la pierderi de circa 40.000 de euro.


Malvina Cservenschi

Prezentatoarea TVR Malvina detine un magazin online de bijuterii, Malvensky.ro. Desi in 2013 avea cifra de afaceri mica, de doar 85.000 de euro, profitul business-ului ei s-a ridicat la 28.000 de euro, o marja de profit superioara altor colege de-ale ei.

Sursa foto


Mihaela Radulescu

Vedeta are deja un business cunoscut, atat datorita brandului personal cat si al publicitatii agresive facute de ea. PicioruGras.ro, magazin cu haine pentru copii, a inregistrat in 2013 afaceri de circa 285.000 euro, la pierderi de 132.000 de euro.

Sursa foto


Sore Mihalache

Cantareata Sore Mihalache si-a deschis si ea un magazin de fashion, "by Sore", Hard-Coeur.com. Interesant este ca pe site, incalcand reglementarile in vigoare, nu sunt trecute datele companiei.


Delia Matache, Dan Chisu si Cezar Dumitru

Un altfel de business il au alte trei vedete din Romania, Delia Matache, Dan Chisu si Cezar Dumitru (autorul blogului Imperator Travel). TripMaker este o agentie de turism care intermediaza oferte pentru clienti. Similar cu business-ul Sorei Mihalache, datele companiei nu sunt vizibile pe site, si, mai mult, acesta pare abandonat, nefiind incarcat niciun videoclip nou din anul 2013.


Antonia Iacobescu

Cantareata Antonia Iacobescu si-a lansat propria colectie de haine prin intermediul magazinului online Moja.ro, ce contine produse si ale altor designeri sau vedete. Miscarea vine dupa ce Antonia a incercat sa isi vanda pe cont propriu hainele si a esuat.


Andreea Esca

Andreea Esca, alaturi de sotul ei, francezul Alexandre Eram, s-au detasat de business-uri aparent tipice vedetelor si, prin intermediul companiei Andreea Esca SRL, urmaresc sa investeasca in Gara Lehliu, urmand sa o reabiliteze si, ulterior, sa repuna pe picioare intreprinderea Crinul, din localitate, specializata pe confectii. Fabrica, inainte de caderea comunismului in plina activitate, acum zace in paragina, parasita.

Sursa foto.




Citeste si