22 Aprilie 2016

Ion Sturza: Elefant nu se vinde. Listarea pe bursa este una dintre optiuni



Elefant.ro, unul dintre cei mai mari retaileri online de pe piata locala, nu se vinde, a declarat pentru Wall-Street.ro, Ion Sturza, principalul actionar al Elefant Online, compania care detine magazinul electronic, dupa ce in presa au aparut informatii ca fondul Axxess Capital ar vrea sa preia site-ul.

„Nu cunosc detalii, nu comentez aceasta informatie. Dar pot sa va zic ca Elefant nu se vinde”, a afirmat Sturza, cel care a lansat retailerul in 2010 si care este in continuare principalul actionar prin compania Millennium Gold Resources Limited din Cipru.

Axxess Capital a iesit recent din actionariatul Noriel, cel mai mare retailer de jocuri si jucarii din Romania.

Elefant.ro este un site lansat in iunie 2010 care pana recent era detinut de compania Universal Online Promotion.

Insa Universal Online Promotion a fost radiata, iar in prezent compania care detine Elefant se numeste Elefant Online, potrivit informatiilor de la Registrul Comertului. Cea mai recenta modificare a datelor despre Elefant Online au fost facute pe 19 aprilie.

Elefant.ro trece pe societate pe actiuni

Odata cu schimbarea numelui actionarului compania si-a modificat si forma de organizare juridica trecand de la SRL (societate pe raspundere limitata) la o companie pe actiuni- SA, lucru care permit un numar mai mare de actionari si chiar o listare pe bursa a retailerului.

„Am facut aceasta schimbare pentru ca este o forma mult mai transparenta de organizare pentru actionari. Listarea pe bursa este una dintre optiuni, dar, deocamdata, nu putem vorbi serios despre o listare”, a adaugat Sturza.

Mizeaza pe dublarea businessului in 2016

Potrivit acestuia, anul trecut Elefant.ro a inregistrat o cifra de afaceri mai mare cu 80% fata de 2014, cand retailerul a raportat un business de 10,8 milioane de euro. Astfel, compania a ajuns anul trecut la aproape 19,4 milioane de euro.

„Pentru anul acesta ne asteptam o crestere de 80-100% a vanzarilor”, a mai spus Sturza.

Practic, in 2016, Elefant.ro ar urma sa ajunga la o cifra de afaceri de 36-40 de milioane de euro.

Retailerul este unul dintre cei mai mari jucatori pe piata locala de comert electronic, un domeniu estimat sa creasca in 2016 la la circa 2 miliarde de dolari, potrivit furnizorului de plati electronice PayU. Anul trecut piata de retail online a fost de 1,6 miliarde de dolari.

Elefant.ro este detinut de compania Millenium Gold Resources Limited din Cipru (cu 89.88%) in care actionarul majoritar este Ion Sturza si fondul de investitii Catalyst Romania (10,12%).



Citeste si