2 Iunie 2017

Comenzi cu 10-15% mai mari pe baza cautarilor pe site-urile de moda



Peste 25% dintre vizitatorii din ultima luna au apelat la posibilitatea de a cauta anumite produse sau brand-uri, conform datelor oferite de site-ul www.answear.ro. Mai mult, clientii ce apeleaza la functia de cautare ajung sa plaseze comenzi cu 10-15% mai mari decat media generala.

In primele patru luni din an, clientii magazinului online au realizat peste 500.000 cautari, vizualizand pagini din 37 de categorii si subcategorii.

Printre expresiile folosite cel mai des in ultima luna pe site-ul Answear.ro se numara ”happy”, ”jeansi din piele”, ”lana” sau ”franjuri”. Alte cuvinte folosite in mod frecvent sunt: Superstar, Rita Ora, Airmax, adidas, Mango, Tommy Hilfiger, rochie, brose sau exprimari mai detaliate precum ”sandale cu toc” sau ”bluza sport”.

In ceea ce priveste segmentarea pe sexe, peste 60% dintre cumparatorii ce cauta produse pe www.answear.ro sunt femei. Atunci cand realizeaza o cautare pe site, doamnele folosesc expresii detaliate, incluzand numele brand-ului, culoarea, masura sau chiar tipul de material din care produsul este realizat. Domnii sunt mai pragmatici si se concentreaza mai mult pe o anumita gama de produse, de cele mai multe ori folosind un singur termen.

In perioada de primavara-vara, produsele pe care femeile le cauta cel mai des sunt bluzele din materiale vaporoase, tricourile, costume de baie si balerinii. Pentru domni, cuvintele ce apar cel mai des in cautarile realizate pe site sunt pantofii sport, pantaloni scurti, tricourile si accesorii precum ochelarii de soare, rucsacuri si sepci.



Citeste si