Catalogul online de fashion Glami.ro, detinut de compania ceha Fashion Inspiration Group, care a intrat pe piata locala anul trecut, estimeaza ca va depasi targetul de 12 milioane de euro de vanzari pentru cei 120 de parteneri, sustinut de vanzarile din ultimul trimestru si Black Friday, a declarat Michal Jirak, co-fondator Glami.ro si partener in cadrul Fashion Inspiration Group, unul dintre jucatorii de top din ecommerce-ul european.

Glami.ro s-a lansat pe piata romaneasca anul trecut cu un concept inedit si unic, dupa cum spune Michal Jirak: functioneaza ca un catalog online de moda, care aduna ofertele retailelor de fashion si unde utilizatorii pot gasi cele mai bune dealuri ale e-tailerilor de moda atat locali, cat si internationali, in functie de preferintele si particularitatile de consum.

Prima platforma de acest fel din Romania, care combina continutul de fashion cu actiuni performance marketing, isi targetase pentru primul anul de functionare pe piata romaneasca vanzari de 2 milioane de euro pentru partenerii sai. Un singur an mai tarziu, catalogul online mizeaza pe comenzile din ultimul trimestru si campania de Black Friday pentru a depasi obiectivul de peste 12 milioane de euro vizat pentru parteneri in acest an.

„Asa ca pregatim oferte speciale pentru Black Friday, oferte care nu au fost disponibile anul trecut. Daca avem succes cu testele facute in alte tari, o campanie TV ar putea, de asemenea, insoti
noile lansari de produse din trimestrul al patrulea”.

70% din comenzile Glami.ro, pentru retailerii internationali

In primul an de functionare Glami.ro a ajuns sa adune 120 de parteneri activi, magazine online locale si internationale de fashion, ale caror oferte insumeaza peste 300.000 de produse de la peste 3.500 de branduri si se apropie de pragul de 200.000 de comenzi generate pentru magazinele online parteneri.

„Acum mai bine de un an, in studiile pre-lansare, am ajuns la concluzia ca piata de fashion e-commerce din Romania este una dintre cele mai promitatoare din Europa. Din aceasta cauza am lansat Glami.ro si este in continuare motivul pentru care investim in acest proiect. In ultimele 12 luni, ne-am depasit semnificativ targetul propus si suntem pe cale sa aducem peste 12 milioane de euro in vanzari pentru partenerii nostri in 2018. Romania este piata cu cresterea cea mai rapida dintre toate cele pe care ne-am lansat”, a declarat Michal Jirak.

Romania a fost a opta tara in care catalogul online de fashion a fost lansat. Recent, ca parte a procesului de expansiune, compania ceha a intrat si pe pietele din Turcia, Grecia si Rusia. Compania ceha Fashion Inspiration Group s-a lansat in urma cu patru ani si s-a extins rapid in alte opt tari, ajungand de la o echipa de patru oameni la peste 150 de tari in cele noua piete in care activeaza.

„Romania are jucatori interesanti pe piata de comert online, publicul interesat de ofertele acestora si o crestere impresionanta la nivelul comertului electronic. Acestea sunt doar cateva din motivele pentru care am ales sa intram pe piata din Romania.

Co-fondatorul catalogului online spune despre Romania ca este o piata unde prezenta magazinelor online internationale este cea mai mare, dovada fiind si faptul ca peste 70% din comenzile inregistrate in cadrul Glami.ro sunt pentru jucatorii internationali. „Acestia au facut o treaba foarte buna in localizarea operatiunilor, astfel incat clientii sa beneficieze de servicii excelente si sa nu-si dea seama ca produsele respective nu sunt vandute de companii locale”, spune Michal Jirak.

Acest lucru nu inseamna ca romanii nu sunt atenti la ofertele magazinelor locale; cumparatorii au buna cultura de brand si sunt obisnuiti sa caute cele mai bune oferte pentru nevoile lor, incheie Jirak. Din catalogul online fac parte branduri precum Adidas, Mango, Reserved, Nike, Tom Tailor, Tommy Hilfiger, Michael Kors, Armani Jeans, Moschino, Calvin Klein, Hugo Boss si multe altele.

Piata de fashion online din Romania este estimata a creste cu aproximativ 20% in 2018, urmand sa ajunga la nivelul de 258 milioane euro.

Sursa foto: sebra/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri