Coronavirus| Omniconvert oferă gratuit IMM-urilor din eCommerce soluții de marketing în valoare de 5 milioane de euro

Omniconvert, companie românească specializată în dezvoltarea de tehnologii de marketing pentru companiile din comerțul electronic, oferă posibilitatea tuturor IMM-urilor din acest sector să acceseze tehnologii prin care să își îmbunătățească rata de conversie. Valoarea totală cumulată a finanțării este de 5 milioane de euro și sunt vizate companiile mici și mijlocii din nouă sectoare de activitate din întreaga lume.

Pe măsură ce provocarea medicală creată de pandemia COVID-19 devine o amenințare reală în tot mai multe țări, este clar că nivelul de incertitudine economică crește. În această perioadă, cele mai afectate sunt IMM-urile, care trebuie să găsească modalități noi de eficientizare a eforturilor de marketing. Aceste business-uri trebuie să facă schimbări semnificative și să obțină cât mai mult din investițiile de marketing pe care le fac.

Omniconvert se implică în sprijinirea companiilor mici și mijlocii din comerțul electronic, indiferent de zona geografică unde acestea activează, fiind cele care sunt în această perioadă cele mai vulnerabile, și le oferă soluții de îmbunătățire a ratelor de conversie.

„Trecem cu toții printr-o perioadă care ne pune la încercare și înțelegem că unul din sectoarele afectate este cel al companiilor mici și mijlocii, de aceea, ne bucurăm să le putem veni în ajutor. Punem la dispoziția IMM-urilor din întreaga lume din sectorul eCommerce platforma creată de noi la Omniconvert, prin care antreprenorii și specialiștii de marketing vor putea obține rezultate de business mult mai bune, datorită creșterii ratei de conversie a site-urilor pe care le dețin”, a declarat Valentin Radu, CEO Omniconvert.

Tehnologia propusă de Omniconvert este similară cu cea utilizată de Amazon și le permite specialiștilor din marketing să înțeleagă clienții de pe site mai bine. Aceștia vor putea astfel stimula creșterea afacerilor cu ajutorul sondajelor generate în timp real. Platforma pusă de Omniconvert la dispoziția companiilor le oferă acestora posibilitatea de a segmenta automat categoriile de clienți pe care îi targetează, folosind analize de tip RFM (Recency, Frequency, Monetary), o metodă de evaluare a bazelor de date ale companiilor care desfăşoară activități de marketing, prin analiza datelor generate de ultimele achiziții ale clienților, frecvența cumpărăturilor și valoarea acestora.

Mai mult, pot fi derulate și teste A/B care analizează eficiența mesajelor sau a campaniilor targetate online și pot fi personalizate site-urile web astfel încât să genereze venituri mai mari din trafic și e-mail. Soluția creată de Omniconvert a înregistrat pe G2.com o evaluare mai bună decât cele deja existente pe piață, inclusiv cele ale unor jucători importanți, precum Adobe sau Google, precizează reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Omniconvert își propune astfel să susțină sute de comercianți online din întreaga lume, prin transmiterea avantajului tehnologiei și expertizei sale. De aceea, împreună cu consiliul de investitori, a decis să ofere credite cu o valoare totală de 5 milioane de euro, pentru toate companiile de profil cu mai puțin de 100 de angajați. Sunt vizate companiile care activează în sectoarele de business cele mai afectate de pandemie și anume:

  • Turism
  • Frumusețe și cosmetice
  • Alimente
  • Modă
  • Îmbrăcăminte și echipament sportiv
  • Cărți și divertisment
  • Echipamente IT și electrocasnice
  • Casă și grădină
  • Platforme de tip marketplace

Companiile din comerțul electronic care sunt interesate să acceseze aceste credite pot găsi detalii suplimentare pe site-ul Omniconvert (AICI). Acestea trebuie să aplice și primesc acces gratuit, automat, la cont. Agențiile care vor să se alăture cauzei pot să trimită un mesaj la adresa contact@omniconvert.com.

Citeste si:
Cele opt județe care nu au raportat niciun caz nou în ultimele 24...
Cele opt județe care nu au...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »



Citește și
Pandemia de COVID-19, impact puternic pe zona de plăți online: cifrele Visa
Setari Cookie-uri