15 Aprilie 2020

OLX a investit 1MIL. dolari în rebranding la nivel de grup



OLX a investit un milion de dolari în rebranding, fiind cel mai mare upgrade al platformei de e-commerce din ultimii 11 ani. Proiectul de a fost dezvoltat pe parcursul a doi ani.

"Noua arhitectură de brand înglobează personalitatea și direcția noastră, așa cum o vedem astăzi – mai dinamică, mai ambițioasă, mai puternică și mai apropiata de consumatori. Un pas strategic important a fost acela de a ne concentra eforturile și atenția către aplicația OLX, un upgrade substanțial fiind adus cu precădere acestui mediu", a declarat Paul Neagoe, Head of OLX România.

Procesul de rebranding a început în 2018, Africa de Sud fiind prima piață care a trecut la noua interfață. Aceasta a fost urmată în 2019 de Pakistan, India, Indonezia și toate piețele latino-americane. OLX continuă acum rebrandingul în mai multe țări europene - Bulgaria, Portugalia, România, Ucraina și Polonia.

OLX Group este rețeaua de platforme de anunțuri, care deservește peste 350 de milioane de oameni în fiecare lună. OLX Group facilitează aproximativ 17 milioane de tranzacții în fiecare lună, de la mașini și mobilă la electronice și îmbrăcăminte. Grupul este format dintr-o echipă de 6.000 de persoane care lucrează din peste 35 de birouri din întreaga lume. OLX Group este prezent în 40 de țări din întreaga lume, iar în 35 dintre ele este lider de piață.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 10 milioane de vizitatori, potrivit SATI.



Citeste si