2 Martie 2021

Restricțiile nu i-au ținut pe români departe de shaorma, sushi sau pizza: le-au comandat la greu online



Aplicația de rezervări online Bookingham, împreună cu agenția SRD Media, au realizat un studiu despre ce a însemnat serviciul de food delivery pentru români în 2020, comparativ cu 2019.

Analizând căutările realizate pe Google din ianuarie 2019 până în decembrie 2020, concluziile studiului au fost următoarele:

  • Cele mai populare comenzi printre români - pizza, burgers și meniul zilei ocupă primele poziții;
  • Fast-food-ul a fost un refugiu pentru români în pandemie: KFC a arătat o creștere de 51% în 2020, iar McDonald's a fost cu 49% mai căutat de români, comparativ cu 2019;
  • 68% mai mulți au căutat shaorma în regim takeout în 2020, comparativ cu 2019;
  • Foodpanda și Glovo au înregistrat peste 2,500,000 de accesări în 2020;
  • „Glovo Kaufland” a fost căutat de 20,200 de ori la început de pandemie;
  • Sectorul food delivery a devenit o nouă rampă de lansare pentru dezvoltatorii de aplicații mobile;

Datele colectate de către Bookingham și agenția SRD Media arată că în topul preferințelor culinare ale românilor este pizza. Numărul accesărilor pentru acest fel de mâncare în regim takeout a crescut cu 33% față de anul precedent, de la 1,692,490 la 2,258,260. Locul doi este opucat de către burgeri, căutările pentru acest produs înregistrând o creștere de 146% față de 2019.

Deși cu o scădere de 5% față de anul 2019, „meniul zilei” s-a păstrat în top 3 căutări ale românilor când și-au comandat de mâncare în 2020. Fie din dorința de a economisi timp, bani, fie datorită noului regim „work from home”, aproape 500,000 de români au optat pentru meniul zilei. În acest sens, și restaurantele au venit cu oferte, promoții și variații de business lunch pentru food delivery, precizează reprezentanții studiului.

Shaorma și sushi sunt alte două feluri de mâncare ce au fost frecvent adăugate în coșurile virtuale ale românilor. Datele arată că 68% mai mulți au căutat shaorma în regim takeout în 2020, comparativ cu 2019 (261,590 VS 440,080). Cuvântul „sushi” a avut un boom și mai mare, fiind accesat de 83% mai mulți români – 206,180 în 2019 și 376,850 în 2020. Totuși, se poate observa că au fost și doritori de bucate tradiționale pe platformele de comenzi mâncare, fiind înregistrate aproape 100,000 de căutări pentru keyword-ul „mancare gatita”.



Citeste si