Motorul de căutare online de modă GLAMI a realizat un nou sondaj în rândul vizitatorilor www.glami.ro, ca parte a studiului pe termen lung GLAMI Fashion (Re)search. Potrivit noilor descoperiri ale companiei cehe, plățile online pentru articolele de îmbrăcăminte ajung la nivelul plăților la livrare în acest sezon de iarnă (1 din 2 români va plăti online pentru comenzile de modă). 93% dintre aceștia o vor face prin card - și doar un procent de 1% va recurge la soluții cumpără acum-plătește mai târziu (BNPL).

Când au fost întrebați de ce preferă să plătească online pentru comenzi, 79% dintre respondenții la sondaj au afirmat că principalul motiv este comoditatea - plus faptul că scapă de neplăcerea retragerii numerarului pentru achitarea comenzii la livrare.

Un alt aspect relevant: COVID este încă un factor ce descurajează plățile în numerar; 23% dintre românii care cumpără articole de modă online declară că este mai sigur să faci cumpărături cu cardul în vremuri de pandemie.

Mai puțină interacțiune între curier și client? Acesta este un factor important, pe care românii care plătesc online pentru comenzile lor îl iau în considerare: 36% spun că prin plata online, curierul poate lăsa coletele la recepția locurilor de muncă sau la domiciliu, în timp ce 12% spun că vor să evite discuțiile suplimentare cu livratorul despre plată sau schimbarea produsului. În același timp, 14% dintre participanții la studiu declară că pot returna mai ușor comenzile plătite online.

1 din 2 români nu își stochează detaliile cardului de credit în conturile personale de cumpărături

51% dintre românii care fac cumpărături de modă online nu au tendința să salveze detaliile cardului în contul creat pe site-ul magazinului sau în browserul de internet, pentru o plată mai rapidă. 20% dintre respondenți spun că o fac, deoarece este mai convenabil, iar 22% o fac doar pentru magazinele electronice de încredere.

Doar 3% dintre români plătesc prin transfer bancar; 1% optează pentru soluții BNPL

Într-un procent remarcabil, 93% dintre respondenți au declarat că metoda lor de plată online preferată este prin card. Urmează Paypal (6%), mai apoi Apple și Google Pay (5%), în timp ce doar 3% aleg să-și achite comenzile prin transfer bancar.

Plata întârziată prin soluții de tip cumpără acum-plătește mai târziu (BNPL) este considerată de încredere doar de 1% dintre românii care achiziționează haine și încălțăminte online.

Ramburs la livrare - deoarece clienții nu au experiență cu un anumit magazin

49% dintre clienții care aleg să cumpere articole de modă online optează pentru plăți în numerar, deoarece nu au suficientă experiență cu un anumit magazin. Doar 22% au afirmat că nu au încredere în procesatorul de plăți online sau în procesul general.

Livrare la domiciliu pentru comenzile online de Sărbători

Întrebați ce tip de opțiune de livrare vor alege pentru cumpărăturile de modă de Sărbători, respondenții au afirmat că livrarea la adresa lor de domiciliu este opțiunea lor preferată (pentru peste 89% dintre români). Pick-up-points, e-lockerele și ridicarea comenzilor din magazin sunt preferate de doar 7% dintre români.

Despre proiectul GLAMI Fashion Re(search)

GLAMI se angajează să dezvăluie date și informații convingătoare despre starea sectoarelor de comerț electronic din țările în care își desfășoară activitatea, prin proiectul de analiză pe termen lung Fashion (Re)search. Toate studiile pe care GLAMI le efectuează sunt realizate online, în rândul vizitatorilor de pe platformele GLAMI. Rapoartele centralizate și constatările locale relevante sunt publicate aici: www.fashion-research.ro.

Sursa foto: Glami
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri