Black Friday 2022 la eMAG începe pe 11 noiembrie anul acesta, retailerul online păstrându-și formatul clasic de desfășurare a evenimentului pe parcursul unei singure zile, așa cum ne-a obișnuit în mai bine de un deceniu de organizare a Black Friday. Evenimentul este programat să înceapă la primele ore ale dimineații, ora de începere a Black Friday 2022 la eMAG fiind de așteptat a se înscrie în tiparul ultimelor ediții.

Black Friday 2022 la eMAG are loc anul acesta într-un context marcat de o inflație galopantă, care a ajuns în luna septembrie la 15,9%, conform INS, un conflict care se desfășoară de mai bine de 8 luni la graniță și o criză energetică. Cu toate acestea, estimările venite din piață cu privire la evoluția industriei de e-commerce din România în 2022, evoluție la care Black Friday 2022 are un aport semnificativ, indică o creștere de 13%, creștere ce duce valoarea industriei la 7 miliarde de euro.
Black Friday 2022 eMAG ora

Black Friday 2022 la eMAG ajunge anul acesta pe 11 noiembrie la a cea de-a 12 editie, ediția de anul trecut fiind organizată pe 12 noiembrie cu reduceri evaluate de retailer la un total de 330 de milioane de lei la peste 4,5 milioane de produse, oferite de eMAG și de sellerii din Marketplace. Din campanie au făcut parte 75.000 de televizoare, 130.000 de smartphone-uri și gadget-uri, 30.000 de laptopuri, 35.000 de frigidere și mașini de spălat, 250.000 de lectrocasnice mici sau 500.000 de produse fashion.

La categoria produse speciale, eMAG a adus în oferta Black Friday peste 47.000 de nopți de cazare în România și în afara țării, peste 80.000 de litri de combustibil, peste 5.000 de vouchere pentru bilete de avion sau peste 27.000 de kilograme de carne de porc.

eMAG Black Friday 2022, ora de începere a evenimentului: la ce oră dă startul retailerul online de obicei

la ce oră incepe eMAG Black Friday 2022sursa foto: eMAG.ro.

Ca în fiecare an, eMAG dă startul evenimentului Black Friday la primele ore ale dimineții, făcându-i pe mulți dintre fanii evenimentului să verifice site-ul și aplicația începând cu ora 6:00. Dacă ne uităm la ultimele trei ediții, ora de start a evenimentului Black Friday la eMAG a arătat în felul următor:

  • Black Friday eMAG 2021 a început la 7:25
  • Black Friday eMAG 2020 a început 7:36
  • Black Friday eMAG 2019 a început la 7:25

La ediția anterioară, clienții au cumpărat de eMAG Black Friday peste 2,2 milioane de produse din toate categoriile, din ofertele eMAG și ale celor 8.300 de selleri din Marketplace, în creștere cu aproape 27% comparativ cu anul precedent. Valoarea comenzilor a urcat cu 24 milioane de lei față de anul anterior, până la 609 milioane de lei. Rămâne de văzut dacă obiceiurile de consum ale românilor au fost afectate semnificativ de inflația galopantă, experții din piață vorbind despre faptul că cei care obișnuiesc să cumpere online atribuie mai mult timp documentării, verificării prețurilor și nu mai sunt la fel de deschiși în ceea ce privește cumpărăturile din impuls.

La ediția anterioară de Black Friday la eMAG, s-a observat faptul că peste 80% din comenzi au fost făcute de pe dispozitive mobile, iar numărul de produse comandate în aplicația eMAG de Black Friday a crescut cu 46% față de ediția anterioară.

la ce oră incepe eMAG Black Friday 2022
Ediția anterioară a Black Friday la eMAG a marcat peste 2,2 milioane de produse comandate din toate categoriile, cu 27% mai mult, iar plata cu cardul a ajuns la 56,7% din totalul produselor comandate. În 2020, eMAG Black Friday a însemnam 12,4 milioane de vizitatori, 585,7 milioane de lei, valoarea produselor comandate, 8,260 de comenzi în primul minut, 54,58% comenzi plătite cu cardul online.

În ceea ce privește eMAG Black Friday organizat înainte de pandemie, acesta a avut 10,8 milioane de vizitatori, 499 de milioane de lei ca valoare totală a produselor comandate, 7.500 de comenzi în primul minut.

Black Friday eMAG 2022: cum sunt văzute reducerile de către consumatori înainte de Black Friday 2022

Am discutat la începutul toamnei cu mai mulți antreprenori din industria de e-commerce din România, o principală întrebare fiind „mai prind reducerile la români?” Raluca Radu, founder & Managing Partner MTH Digital ne-a declarat în cadrul evenimentului ecomTEAM că dacă nu există o campanie de discount pe site, indiferent de categorie, magazinele online tind să aibă o rată mai mică de conversie.

De asemenea, ea precizează că anul trecut, cu ocazia Black Friday, s-a observat că, campaniile nu mai impulsionează clientul așa cum se întâmpla în edițiile anterioare, cu excepția în care brandurile vin și anunță cu surlete și trâmbițe pe toate canalele că există reduceride 90%. Ea consideră că atunci când clientul vede reduceri de 70%, nu mai crede, nu i se mai pare nimic deosebit, comportament ce relevă faptul că acesta s-a maturizat. De asemenea, aceasta punctează și o mare atenție la raportul calitate preț din partea consumatorilor.

Daniel Crăciun, CEO și cofounder al retailerului de optică Lensa, a precizat tot în cadrul ecomTEAM că nu a observat rezultate bune în campaniile ce nu au inclus și componenta de reduceri. El precizează că dacă oferi reduceri de 30-40%, clientul se întreabă ce s-a întâmplat cu cele de 70-80-90%.

De cealaltă parte, CEO-ul evoMAG, preciza chiar în cadrul anunțului de lansare a Black Friday 2022 că se asteaptă la o decelerare în ritmul de creștere al vânzărilor de Black Friday la nivelul pieței, iar retailerii care vor înregistra vânzări mai mari sunt cei care s-au pregătit pe toate palierele, de la stocuri de produse în trending și investiții în servicii de diferențiere, până la diversificarea canalelor de vânzări.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri