Black Friday 2022 va fi cea mai bine organizată ediţie în România, cu comenzi procesate cu până la 40% mai repede, fără overshopping, fără livrări greşite, ci trimise la timp, în condiţiile în care retailerii s-au pregătit cu până la 3 luni înainte de eveniment şi s-au dotat cu soluţii software pentru diminuarea timpului de procesare a comenzilor şi pentru eliminarea erorilor umane, arată o analiză realizată de o companie de software pentru business, citată de Agerpres.

"Având în vedere experienţele din anii anteriori, retailerii au învăţat cele mai dure lecţii de business cu ocazia Black Friday. Astfel, încă din luna martie am primit solicitări de soluţii software customizate special pentru volumul mare de stocuri şi comenzi din perioada de Black Friday.

Aproape 30% dintre clienţi cu magazine fizice sau online au cerut soluţii de automatizare care să-i ajute să pregătească produsele pentru livrare la timp, dar şi pentru evitarea oricărei erori umane în gestionarea stocurilor şi a comenzilor. În acest sens, cu un focus, dar şi o investiţie de timp şi bani din partea retailerilor, Black Friday 2022 va fi cea mai bine organizată ediţie în România, cu comenzi procesate cu până la 40% mai repede, fără overshopping, fără livrări greşite, ci trimise la timp", a explicat Roxana Epure, Managing Partner NextUp.

Retailerii au investit între 1.000 şi 5.000 euro în softuri pentru procesarea automată a comenzilor, fiind interesaţi în special de funcţionalităţi ca actualizarea în timp real a produselor afişate în magazinul online pentru a evita riscul de over-shop (comandarea unui produs indisponibil), actualizarea permanentă a produselor din stoc şi primirea de notificări când stocul se apropie de zero, pentru a genera comenzi noi către furnizori. Generarea automată de documente fiscale, cum ar fi factura, şi trimiterea de email-uri automate către consumatori sunt, de asemenea, soluţii căutate de retaileri pentru procesarea unui număr tot mai mare de comenzi.

Astfel, prin soluţii de procesare automată, retailerii pot gestiona stocuri de până la 30.000 de articole diferite şi pot procesa până la 1.000 de comenzi pe zi, adică de 50 ori mai multe comenzi decât în lipsa unei soluţii automatizate.

"Deşi pare paradoxal în secolul digitalizării, încă mai există magazine, puţine ca număr, care procesează manual comenzile clienţilor, unde riscul pentru greşeli este garantat. Totuşi, anul acesta, cererea pentru automatizări a depăşit cu mult aşteptările, fiind mai mare cu 35% faţă de 2021. Cu automatizările avute la dispoziţie într-un soft de tip ERP, 100 de comenzi sunt, spre exemplu, procesate şi pregătite pentru livrare în mai puţin de 2 ore, spre deosebire de o zi dacă sunt procesate manual", a adăugat Roxana Epure.

NextUp, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili. Adresate afacerilor locale, softurile NextUp sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business. NextUp are peste 5.000 de clienţi, cu o medie de 5 utilizatori per companie.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri