Compania Națională Poșta Română anunță programul instituției de stat pentru finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie(30 noiembrie - 1 decembrie), adăugând că este posibil ca „trimiterile poștale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulație”.

Sărbătorile legale din 30 noiembrie - Sfântul Andrei și 1 Decembrie - Ziua Națională vin cu zile libere atât pentru o parte dintre angajații din privat, cât și de la stat. Nu face excepție nici Compania Națională Poșta Română.

Instituția informează faptul că în zilele de miercuri, 30 noiembrie și joi, 1 decembrie 2022, toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.

„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum și ziua de 1 decembrie – Ziua Națională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, precizează Poșta Română.

Astfel, programul de lucru al subunităților poștale va fi următorul:

- Miercuri, 30 noiembrie - toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;
- Joi, 1 decembrie - toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;
- Începând de vineri, 2 decembrie - toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor avea program normal de lucru.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, precizează companie.

Sursa foto: Posta Romana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri