Wolt finalizează achiziția Tazz: ce se întâmplă cu clienții Genius și care este strategia

Sursǎ foto: Shutterstock

Wolt finalizează achiziția Tazz: ce se întâmplă cu clienții Genius și care este strategia

Wolt, compania finlandeză de livrare a mâncării deținută de gigantul american DoorDash, a anunțat finalul procesului de achiziție a platformei locale Tazz, parte a grupului eMAG. Reprezentanții Wolt au anunțat și strategia pentru perioada următoare a businessului, inclusiv ce se întâmplă cu clienții Genius.

Miki Kuusi, CEO Wolt și Head of DoorDash International, descrie piața din România drept o piață mare și dinamică în ceea ce privește industria de food delivery. El precizează că până la finalul acestui an se va face trecerea către brandul Wolt.

Tazz preluat de Wolt: ce se întâmplă cu clienții Genius și cu restaurantele din platformă

Reprezentanții companiei precizează că ofertele actuale din platformă, inclusiv zona de cumpărături de alimente de la supermarketuri, vor rămâne. O decizie a fost luată și în ceea ce privește clienții abonați la programul Genius, ce aveau beneficii și în cadrul platformei Tazz.

Wolt precizează că acest program va continua, având în vedere că Wolt și eMAG au încheiat un parteneriat pe termen lung. O confirmare a acestui parteneriat a fost oferită anterior și de către CEO-ul eMAG Group, Tudor Manea.

„În 2019, eMAG intra în acționariatul Tazz, o platformă 100% românească din Timișoara, cu ambiția de a o dezvolta și transforma în lider pe segmentul de livrare la domiciliu. Am văzut de atunci potențialul acestui business și dorința mare a echipei de a crește într-un ritm accelerat. Împreună am creat o poveste de succes de care suntem foarte mândri, care a crescut de la 100 la 10.000 de parteneri, iar astăzi este pregătită să treacă la nivelul următor. Tazz va rămâne parte din Genius, prin oferte foarte bune și livrare gratuită de la restaurante și supermarket”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG Group.

Operațiunile Wolt în România vor fi conduse de către Alin Șerban, cel care se afla anterior la conducerea Tazz. El consideră că acest parteneriat cu Wolt le va permite să inoveze mai mult și să își extindă operațiunile.

Personalizate pentru tine