Tema este analizată de Dumitru Chisăliță, într-un articol publicat de Asociația Energia Inteligentă, care arată că energia, transportul maritim și exporturile de petrol rusesc au devenit instrumente economice în războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Autorul avertizează că, în acest context, lipsa de transparență și controalele insuficiente pot amplifica riscurile pentru România.
Petrolul rusesc și riscurile pentru România în Marea Neagră
Analiza pornește de la ipoteza că petrolul sau produsele petroliere de origine rusă pot continua să circule prin rețele comerciale greu de urmărit, prin amestecuri de țiței, transferuri navă-la-navă, rafinare în state terțe și reexport în Europa.
Într-un astfel de scenariu, orice navă suspectată că participă la aprovizionarea economiei de război a Rusiei ar putea deveni o țintă, iar apropierea de infrastructura petrolieră românească ridică o problemă de securitate. Autorul susține că nu doar incidentul dronei de la Constanța ar trebui investigat, ci și eventualele fluxuri de produse petroliere rusești care ajung mascat în România.
Potrivit analizei, dacă o dronă ar fi declanșat un incendiu major la Oil Terminal, efectul probabil nu ar fi fost o lipsă totală de combustibil, ci o perioadă de câteva luni cu prețuri mai mari, importuri reorganizate și utilizarea stocurilor strategice. În acest scenariu, capacitatea de import maritim s-ar fi putut reduce cu 30-50% pe termen scurt, iar prețul motorinei ar fi putut crește cu aproximativ 5-15%.
Conducta CPC și dependența de ruta prin Rusia
Un punct central al analizei este Caspian Pipeline Consortium (CPC), infrastructura prin care trece frecvent aproximativ 80% din exporturile de țiței ale Kazahstanului. Conducta transportă petrol din vestul Kazahstanului, inclusiv din zăcământul Tengiz, până la terminalul de lângă Novorossiysk, la Marea Neagră.
Deși petrolul transportat este în mare parte kazah, ruta trece prin Rusia, ceea ce creează o dependență logistică majoră. Terminalul de la Novorossiysk este locul în care țițeiul este încărcat pe nave și trimis către rafinării din Europa, iar orice perturbare, de la vreme și probleme tehnice până la atacuri, poate afecta rapid exporturile.
Kazahstanul are și rute alternative, dar acestea sunt mai limitate sau mai scumpe. O variantă este sistemul rusesc Transneft către Marea Baltică, prin porturi precum Primorsk sau Ust-Luga. O altă variantă este ruta caspică prin Azerbaidjan și Turcia, cu transport din Aktau către Baku și apoi prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), până la terminalul Ceyhan, pe Marea Mediterană.
Transferurile navă-la-navă și „flota fantomă” complică trasabilitatea petrolului
Analiza indică și problema amestecării petrolului din surse diferite. Din punct de vedere tehnic, blendingul este o practică obișnuită în industrie, însă în contextul sancțiunilor apare suspiciunea că originea petrolului rusesc ar putea fi diluată.
Dovedirea unui astfel de mecanism este dificilă, deoarece ar necesita probe de laborator ale țițeiului, documente de încărcare și transport și un lanț de custodie verificabil. Fără aceste elemente, acuzațiile rămân greu de demonstrat.
Un alt mecanism menționat este transferul navă-la-navă (ship-to-ship transfer, STS), care poate permite schimbarea vasului înainte de intrarea în port, amestecarea mai multor loturi de petrol și modificarea documentației comerciale. În combinație cu nave operate de companii opace, cunoscute drept „flotă fantomă”, trasabilitatea petrolului devine mai dificilă.
Rafinăriile din România și reconfigurarea pieței petrolului
România rămâne un hub petrolier important în Europa de Sud-Est. Printre principalele rafinării menționate în analiză se află Petromidia, operată de Rompetrol, Petrobrazi, operată de OMV Petrom, Petrotel-Lukoil și Vega, rafinărie specializată în produse petroliere speciale.
- Petromidia procesează în mare parte țiței importat prin portul Constanța, adesea din Kazahstan sau Orientul Mijlociu.
- Petrobrazi folosește petrol românesc și importuri, în timp ce Petrotel-Lukoil, care în trecut procesa petrol rusesc, procesează în prezent țiței din surse aprobate de Uniunea Europeană, potrivit analizei.
După sancțiunile occidentale, Rusia și-a redirecționat exporturile de petrol către Asia, în special către China, India și Turcia. India a importat cantități mari de țiței rusesc cu discount, rafinat ulterior în motorină sau combustibil pentru aviație și exportat pe piața globală, inclusiv în Europa.
Pentru a limita această practică, Uniunea Europeană a introdus în 2026 o interdicție privind importul de petrol rafinat din țiței rusesc, dacă rafinarea a avut loc într-o țară terță. Concluzia analizei este că sancțiunile nu au eliminat dependențele energetice, ci le-au redistribuit, iar conductele, terminalele și rafinăriile rămân puncte strategice pentru securitatea economică și energetică.
