Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR, descrie primii 10 ani ai businessului fondat în 2013 drept o perioadă în care a fost un „freelancer cu echipă”. A fost o perioadă în care a învățat multe, o perioadă de căutare asiduă.
În 2023 a avut un „moment de trezire” în care a realizat că rolul ei nu este acela de a fi cel mai bun specialist din cameră, ci managerul.
„Am început să lucrez împreună cu echipa mea de fondatori, cei doi asociați ai mei, la un sistem de management. Asta înseamnă că am început să scriem proceduri, un lucru care, pentru un antreprenor, poate părea superfluu. De ce să facem asta? Procedurile sunt specifice corporațiilor sau companiilor mari, iar noi nu suntem o companie mare.
Ei bine, în momentul în care am început să scriem proceduri, ne-am dat seama cât de multe lucruri ne-am clarificat nouă înșine și câte decizii minore nu au mai trebuit să ajungă la noi. În plus, am început să repartizăm responsabilitățile colegilor în funcție de roluri, ceea ce ne-a ajutat foarte mult să clarificăm rolul și mixul de roluri al fiecărui coleg din echipă.”, precizează Cori Cimpoca.
O înțelegere mai bună a cifrelor, dincolo de ce apare în contul bancar al firmei
În primii ani, când venea vorba de cifrele businessului, se uita mai degrabă la a avea bani în cont care să îi permită să plătească salariile și taxele la stat, pentru că asta reprezenta un stres real.
„Schimbarea a început în momentul în care mi-am asumat că e mai important pentru mine să fiu manager, să fiu antreprenorul care construiește un business pentru anii ce vor urma.
Mi-am dat seama cât de important este profitul. În primii ani de business, îl vedeam în balanță sau în bilanțul de la final de an, dar cifrele de acolo păreau să nu aibă nicio legătură cu banii pe care îi vedeam în contul bancar. Erau înregistrări contabile pe care nu le înțelegeam și, o spun cu onestitate, nici nu încerca cineva să mi le explice”, își amintește antreprenoarea.
Contabilul trebuie să facă parte din echipă, chiar dacă e un furnizor extern de servicii
În situația de mai sus se află mulți antreprenori la început de drum, explică Radu Broicea, antreprenori care însă trebuie să înțeleagă că odată cu creșterea numărului de clienți apar noi responsabilități, iar contabilul trebuie să devină parte din echipă.
„«Stai că trebuie să fac raportare la mediu, stai că am anumite ambalaje, stai că nu mai țin minte dacă acela mi-a plătit sau nu. Dar de ce plătesc taxa asta?» Începe să se piardă în detalii, în contorizarea activităților specifice unei societăți. În acel moment, antreprenorul trebuie să fie sincer cu el și să-și dea seama: «OK, nu fac față. Trebuie să apelez la oamenii pe care îi am în jurul meu, la echipa mea.» Contabilul face parte din echipa ta, fie că este angajat, fie că este extern. Are cunoștințe specifice, poate să dea rapoarte și poate ajuta în creșterea afacerii.”, precizează Radu Broicea.
Ideea conform căreia contabilul trebuie să facă parte din echipă este întărită și de Cori Cimpoca, care a ales să lucreze împreună cu Radu Broicea în urmă cu un an și jumătate.
Dincolo de integrarea contabilului ca parte din echipă, antreprenoarea punctează și importanța unei comunicări cât mai clare și solicitarea cât mai multor informații pentru a înțelege pe deplin cifrele care pun afacerea în mișcare.
„Îmi doream o înțelegere a businessului care să depășească cifrele, raportările și lucrurile standard. Asta am discutat cu Radu de la început: vreau să avem o relație apropiată, în care să-mi poată explica ce înseamnă pentru mine, ca fondator al afacerii, toate cifrele din contabilitate. Sunt aceleași cifre, dar pot însemna lucruri diferite, în funcție de perspectiva din care le privești. Acesta este unul dintre lucrurile pe care cred că le-am câștigat începând să lucrez cu Radu: în primul rând, un adevărat membru al echipei.”, precizează Cori Cimpoca.
Facturarea prin SmartBill, un criteriu eliminatoriu în alegerea contabilului pentru MKOR
Ea consideră important acest element deoarece contabilul care înțelege afacerea antreprenorului poate cu adevărat să-l sfătuiască și să îi spună ce nu face bine, care sunt deciziile proaste din punct de vedere contabil.
„Luăm și decizii care nu sunt bune pentru noi, ca antreprenori, legate de tot felul de cheltuieli pe care le facem. Mai ales la început, considerăm că buzunarul firmei este și buzunarul nostru și viceversa. Un contabil bun o să-ți explice de ce nu e bine să faci lucrurile acestea.
Pentru mine a mai fost important un lucru: noi făceam facturarea în SmartBill și voiam ca noul nostru contabil să lucreze în același sistem. A fost unul dintre criteriile eliminatorii. Am avut contabili care lucrau cu alte programe de contabilitate și care emiteau niște rapoarte atât de urâte! Iar eu nu pot să citesc rapoarte urâte.
Rapoartele din SmartBill Conta, pe care Radu mi le trimite în fiecare lună pe e-mail, pot fi accesate ușor și din platformă. Sunt foarte prietenoase: poți să vezi principalii indicatori, evoluția și unde sunt alertele. Totul este intuitiv și făcut pentru oameni care nu stau toată ziua în contabilitate.”, adaugă Corina.
Apariția SPV și e-Factura, considerate pași importanți în digitalizarea zonei de fiscalitate, a împins atât antreprenorii, cât și contabilii către o deschidere mai mare față de tehnologie.
Radu Broicea consideră că odată cu apariția SPV relația contabil-antreprenor a devenit cu atât mai importantă, cu cât majoritatea antreprenorilor nu au acces direct la SPV.
„Nu toată lumea își face semnătură digitală și nici nu este obligatoriu pentru toată lumea. Eu le recomand însă tuturor clienților: «Faceți-vă semnătură digitală. O aveți, nu strică, și aveți și voi acces în propriul SPV.» Eu, în calitate de contabil extern, am acces în SPV la sute de firme. Poate îmi scapă ceva, poate nu am un proces bine pus la punct sau poate se trimite ceva cu întârziere. De aceea, e bine să nu depinzi în totalitate de contabil și să ai și tu acces.”, adaugă Radu Broicea.
Radu precizează că soluțiile lansate de SmartBill încă dinainte de apariția SPV au ajutat la colaborarea dintre contabil și antreprenor.
„Dacă eu foloseam SmartBill și Corina folosea SmartBill, în momentul în care emiteam o factură, ea o vedea direct, fără să aștepte să o primească pe e-mail sau să-i transmit eu informația.”, adaugă Radu.
Contabilul precizează că SmartBill și-a dezvoltat sistemele și după apariția SPV și e-Factura, iar automatizările făcute de companie i-au oferit posibilitatea de a câștiga mai mult timp și de a oferi servicii mai bune.
”Practic, acesta este plusul de valoare adus de ecosistem. În primul rând, și cel mai important, contabilul câștigă timp. Odată ce câștigă timp, se poate ocupa de analiză. Platformele SmartBill, atât cea de facturare, cât și cea de contabilitate, sunt întrepătrunse și comunică între ele. Eu îi trimit ei un raport lunar din softul meu de contabilitate, care ajunge într-o variantă prietenoasă în softul ei de facturare.”, adaugă Radu Broicea.
Aceste rapoarte oferă antreprenorului acces la o mulțime de informații esențiale pentru buna desfășurare a afacerii și îi ușurează comunicarea cu contabilul.
Mituri legate de relația dintre contabil și antreprenor
Radu Broicea vorbește și despre unele mituri care există în jurul activităților pe care le are un contabil. Unul dintre cele mai întâlnite este acela conform căruia «contabilul le știe pe toate».
„Acesta este un mit cu care se confruntă foarte mulți colegi de-ai mei. Da, știm foarte multe lucruri, dar în special lucruri legate de contabilitate. Cunosc puțin și ce înseamnă modificările de la Registrul Comerțului legate de organizarea unei firme, dar acest lucru nu înseamnă că sunt jurist și nu înseamnă că știu să le fac. Sunt unii care oferă și aceste servicii. Nu e absolut nimic greșit, dar asta nu înseamnă că contabilul știe să le facă pe toate.”, adaugă Broicea.
Un alt mit este legat de faptul că un contabil „poate face minuni” și că e capabil să-l facă pe antreprenor să plătească mai puține dări la stat. Lucru despre care Radu precizează că nu este adevărat și că există niște reguli pe care contabilul trebuie să le respecte pentru că mai departe răspunde în fața ANAF-ului în caz de control.
De partea cealaltă, un mit pe care contabilii îl cred despre antreprenori, în viziunea fondatoarei MKOR, este legat de faptul că antreprenorii nu înțeleg partea de cifre.
„Aș spune că este un mit parțial adevărat, pentru că, într-adevăr, atunci când te uiți la o balanță, nu prea înțelegi ce este cu lucrurile acelea”, adaugă Cori Cimpoca, care consideră că acest mit este alimentat atât de contabili, cât și de antreprenori.
Ea crede că e important ca antreprenorul să discute cu contabilul și să îi ceară ajutorul pentru a înțelege cât mai mulți indicatori din rapoartele pe care i le furnizează.
„Ele sunt rapoarte specifice pentru departamentul de contabilitate. Tu nu ai avea cum să înțelegi pe deplin ce înseamnă acel raport dacă nu ți-l explică un contabil. Cred că acesta este unul dintre mituri și îmi doresc ca foarte mulți antreprenori să aibă în primul rând dorința de a înțelege ce se află în rapoarte, pentru că poate părea o cutie neagră din care ies taxele la stat”, adaugă Cori Cimpoca.
Aceleași cifre, puse la aceeași masă cu ajutorul tehnologiei
Concluzia episodului e simplă: o relație bună între antreprenor și contabil nu înseamnă doar declarații depuse la timp, ci ca amândoi să se uite peste aceleași cifre și să și le explice unul altuia. Contabilul aduce perspectiva fiscală, antreprenorul pe cea a afacerii, iar tehnologia potrivită îi ajută să lucreze împreună, nu în paralel.
Vrei să afli care este viziunea CEO-ului SmartBill cu privire la viitorul ecosistemului? Urmărește interviul de mai jos.