Negrescu, despre reducerea deficitului bugetar: O luminiță de la capătul tunelului. Să sperăm că noul Guvern nu o va stinge

Sursǎ foto: Shutterstock

Negrescu, despre reducerea deficitului bugetar: O luminiță de la capătul tunelului. Să sperăm că noul Guvern nu o va stinge

Cuprins Articol:
Evoluţia pozitivă a deficitului bugetar reprezintă o "luminiţă de la capătul tunelului", însă rezultatele obţinute ar putea fi puse în pericol de eventuale măsuri populiste ale noului Guvern, susţine consultantul economic Adrian Negrescu, potrivit Agerpres.

„Să sperăm că noul guvern nu va stinge luminița prin măsuri populiste”

"Evoluţia pozitivă a deficitului bugetar, anunţată în această dimineaţă de Ministerul de Finanţe, trebuie privită, în esenţă, ca un fel de "luminiţă de la capătul tunelului''. Să sperăm că noul guvern nu o va stinge prin măsuri populiste. 

De asta avem nevoie de un executiv în care să vedem profesionişti în domeniile lor, nu activişti de partid interesaţi doar de imagine, de considerentele electorale", a menţionat Negrescu, pe pagina sa de Facebook. 

Datele Ministerului Finanţelor indică o îmbunătăţire clară a traiectoriei fiscale

Datele Ministerului Finanţelor indică o îmbunătăţire clară a traiectoriei fiscale, a precizat el.

"Dincolo de speculaţiile politice, cert este că datele Ministerului Finanţelor arată o îmbunătăţire clară a traiectoriei fiscale: deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB în primele şapte luni ale anului, faţă de 3,99% din PIB în aceeaşi perioadă din 2025 - o reducere de 37% în termeni nominali, echivalentul a 28,36 miliarde de lei mai puţin decât anul trecut. Este primul semnal concret, susţinut de cifre, că direcţia de consolidare fiscală anunţată de guvern chiar produce rezultate. 

Ce contează însă la fel de mult ca mărimea ajustării este modul în care a fost făcută. Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au avansat cu doar 2,9% - un decalaj sănătos, care arată că ajustarea nu se bazează exclusiv pe tăieri brutale, ci şi pe o colectare mai bună", a adăugat specialistul. 

Potrivit acestuia, cheltuielile de personal sunt cu 4,06 miliarde de lei mai mici, "semn de disciplină pe partea de angajări şi salarizare în sectorul public". 

În acelaşi timp, investiţiile au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu aproape 15 miliarde peste nivelul anului trecut, iar peste 71% din ele sunt susţinute din fonduri europene şi PNRR - deci nu din împrumuturi suplimentare de pe piaţă, a mai scris consultantul economic. 

"Guvernul a continuat şi rambursările de TVA către companii, peste 20,4 miliarde de lei în şapte luni, esenţiale pentru lichiditatea mediului de afaceri. Acest echilibru - disciplină bugetară fără sufocarea investiţiilor şi fără blocarea banilor companiilor - este exact ceea ce lipsea în anii anteriori de deficite necontrolate", a subliniat specialistul. 

„Rezultatele bune de până acum nu înseamnă că problema e rezolvată”

Negrescu a atras atenţia şi asupra costurilor cu dobânzile.

"Rezultatele bune de până acum nu înseamnă că problema e rezolvată. Dobânzile plătite de stat au depăşit deja 40 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului - o factură directă a dezechilibrelor acumulate în ultimii ani, când România a bugetat deficite de peste 5-6% din PIB timp de şase ani consecutivi, cu vârful de 9,3% din PIB în anul electoral 2024. 

Cu cât deficitul şi necesarul de finanţare scad, cu atât presiunea asupra costurilor de împrumut se poate atenua în timp - iar acesta este, de fapt, motivul central pentru care reducerea deficitului trebuie tratată ca prioritate absolută, nu ca un obiectiv opţional", a punctat el.

Negrescu: Adevăratul test va fi menţinerea execuţiei bugetare pe traiectoria stabilită pentru întregul an

În opinia lui, adevăratul test va fi menţinerea execuţiei bugetare pe traiectoria stabilită pentru întregul an.

"Există şi o avertizare tehnică importantă: din august, efectele măsurilor fiscale adoptate în vara lui 2025 se anualizează, ceea ce schimbă baza de comparaţie şi va face diferenţele faţă de 2025 să pară, în mod artificial, mai mici. 

Testul real nu mai este comparaţia cu anul trecut, ci menţinerea execuţiei pe traiectoria necesară atingerii ţintei de deficit pentru întregul an - un test mult mai greu de trecut decât simpla comparaţie istorică", a precizat Negrescu.

„Abia în 2027 este aşteptată o revenire”

Consultantul economic a avertizat însă că economia rămâne vulnerabilă.

"Pe de altă parte, este important de spus că această corecţie fiscală interacţionează direct cu restul indicatorilor macroeconomici, iar aceştia arată o economie încă vulnerabilă. Creşterea economică rămâne aproape stagnantă în 2026, cu estimări între 0,1% (Comisia Europeană, prognoza de primăvară) şi puţin peste 1% (variante mai optimiste), pe fondul consolidării fiscale în curs şi al scăderii consumului intern. 

Abia în 2027 este aşteptată o revenire, cu o creştere estimată la 2,2%-2,3% de către atât Comisia Europeană, cât şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză - dar această revenire este condiţionată explicit de încheierea îngheţării salariilor şi pensiilor din sectorul public şi de scăderea inflaţiei, adică de succesul continuării ajustării fiscale, nu de un factor extern favorabil", a menţionat specialistul.

Consultantul economic a atras atenţia şi asupra creşterii datoriei publice.

"Datoria publică a trecut deja de 61,4% din PIB (mai 2026), depăşind pragul de 60% considerat limită pentru aderarea la zona euro, iar Comisia Europeană estimează că va continua să urce, spre 62,7%-63,3% din PIB până în 2027. Fiecare an în care deficitul rămâne mare adaugă combustibil acestui trend, iar dobânzile tot mai mari plătite pentru datoria existentă (peste 40 mld. lei doar în 7 luni) devin ele însele un factor care alimentează deficitul viitor - un cerc care se poate rupe doar printr-o reducere susţinută, nu una punctuală", a mai scris Negrescu.

„Inflaţia rămâne un obstacol activ pentru puterea de cumpărare”

Negrescu a mai făcut referire la evoluţia inflaţiei şi a cursului valutar.

"Inflaţia rămâne un obstacol activ pentru puterea de cumpărare şi pentru credibilitatea politicii monetare încă cel puţin un an şi jumătate. Cursul valutar reflectă aceleaşi tensiuni structurale. Leul a atins un minim istoric faţă de euro pe 6 mai 2026, la 5,2688 lei/euro, iar la finalul lunii august 2026 cursul se menţine în aceeaşi zonă, peste 5,25 lei/euro - cu mult peste media anului 2025 (5,0431 lei/euro) şi peste media anului 2024 (4,9746 lei/euro). Deprecierea constantă a leului în ultimele luni nu e un fenomen izolat, ci reflectă exact presiunile descrise mai sus: deficit extern ridicat, necesar mare de finanţare externă şi scepticism al pieţelor cu privire la sustenabilitatea traiectoriei fiscale. 

Toate aceste fire se leagă într-un singur test iminent: evaluarea agenţiei de rating S&P, care urmează pe 2 octombrie. Rezultatele bune ale execuţiei bugetare la 7 luni sunt un argument real în dialogul cu agenţiile de rating, dar nu un motiv de relaxare - pentru că pieţele şi investitorii nu se uită doar la rezultatul unui trimestru, ci la capacitatea României de a păstra direcţia pe termen lung şi de a construi un buget credibil pentru 2027, într-un moment în care datoria publică urcă, iar costurile de finanţare rămân ridicate.", a adăugat Negrescu. 

Potrivit acestuia, reducerea deficitului trebuie susţinută printr-o corecţie structurală a finanţelor publice.

"Concluzia este limpede: reducerea deficitului bugetar nu este doar un obiectiv contabil, ci elementul care leagă între ele toate celelalte variabile ale economiei - costul datoriei, traiectoria inflaţiei, stabilitatea leului şi, în cele din urmă, revenirea creşterii economice promisă pentru 2027. 

Fără o corecţie structurală susţinută - disciplină solidă a cheltuielilor, o politică salarială predictibilă, absorbţie accelerată a fondurilor europene şi prioritizarea reală a investiţiilor - stabilizarea de până acum riscă să rămână un episod temporar, iar factura, aşa cum arată deja cele peste 40 de miliarde de lei plătite doar ca dobânzi în şapte luni, va continua să crească pentru toată economia: pentru stat, pentru companii şi, în cele din urmă, pentru fiecare român", a mai scris consultantul economic. 

Personalizate pentru tine