Peste 1.000 de angajați, disponibilizați în Prahova
„Transformările profunde la nivelul întregii industrii auto au făcut ca Adient să se confrunte cu presiuni comerciale semnificative și, în acest context, compania anticipează întreruperea operațiunilor la fabrica din Ploiești”, transmite producătorul, conform presei locale. La momentul acestui anunț, Adient operează cinci fabrici în țara noastră, inclusiv cea de la Ploiești.
„Acest demers a devenit necesar pentru a putea menține reziliența și competitivitatea companiei pe termen lung, având în vedere provocările economice continue. Principalii factori vizează incertitudinea legată de ritmul tranziției către e-mobility, scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață, coroborat cu o concurență în creștere”, continuă sursa citată.
Adient susține că s-au căutat alternative pentru a păstra fabrica operațională, dar că nu s-a găsit nicio „opțiune viabilă” pentru a continua activitatea fabricii. Astfel, un total de 1.010 angajați urmează să fie disponibilizați într-un proces ce se va termina abia în 2027, când se va opri și activitatea uzinei. În acest moment, demarează negocierile cu reprezentanții sindicali și ai angajaților, care au fost informați la începutul acestei săptămâni de decizia companiei de peste Ocean.
Adient are peste 3.900 de angajați în România
La ora actuală, compania, care s-a desprins în anul 2016 din grupul american Johnson Controls, operează cinci puncte de producție și angajează peste 3.900 de persoane, ceea ce înseamnă că disponibilizările afectează circa un sfert din forța sa de muncă totală din România (fără a lua în calcul angajații de la Bradu). Totuși, nu există informații că vor mai urma concedieri și la uzinele din Craiova, Jimbolia, Pitești sau Poiana Lacului, unde se fac spume auto.
La Craiova se asamblează scaune auto, în timp ce la Jimbolia se produc armături metalice și diverse mecanisme specifice. Fabrica de la Ploiești era specializată în huse auto, la fel ca și cea de la Pitești. În Prahova funcționează mai mulți producători de componente din acest domeniu, cel mai cunoscut fiind Yazaki.
La nivel internațional compania are peste 75.000 de angajați în 29 de țări și peste 200 de unități de producție și asamblare, fiind un cunoscut furnizor pentru mari producători auto. Printre aceștia se numără BMW, Mercedes-Benz și Ford. Inclusiv uzinele din România produc pentru acești giganți, la pitești făcându-se mai precis tapițerii pentru BMW sau Mercedes-Benz, în timp ce la Craiova, scaunele asamblate ajung inclusiv la Ford. De asemenea, pe lângă aceste fabrici, Adient operează și uzina Metals Bradu care furnizează scaune inclusiv pentru Dacia.