Daniel David, mesaj înainte de prima zi de școală: Ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții

Foto: Ministerul Educației/ Facebook

Daniel David, mesaj înainte de prima zi de școală: Ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții

Începutul anului școlar 2025 - 2026 se anunță a fi unul cel puțin dificil. De la grevele anunțate până la lipsa festivităților de început sunt doar câteva dintre obstacolele din prezent. În acest context delicat, ministrul Daniel David transmite că „școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”.

”Când am început anul școlar 2025 - 2026, mesajul meu a fost anunțat și pus sub îndemnul „Per Aspera Ad Astra”, pentru a comunica faptul că înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor”, transmite ministrul Educației, înainte de începerea școlii.

Acesta amintește de contextul complicat în care se află acest început de an școlar, ținând cont de noile măsuri fiscale. David insistă că mâine așteaptă elevii, împreună cu profesorii, în cadrul instituțiilor de învățământ. 

”Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, a mai spus acesta. 

Totodată, ministrul Educației a specificat faptul că înțelege frustarea față de măsurile fiscale, dar atitudinea din prezent ”blochează” accesul la educație. 

”Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg - am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare. Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim”, a conchis acesta. 

Personalizate pentru tine