Parlamentul European vrea să clarifice o situație care stârnește de mult nemulțumiri în rândul călătorilor: bagajul de mână. Comisia pentru Transporturi a propus ca fiecare pasager care zboară în Europa să aibă dreptul de a lua cu el, gratuit, două bagaje la bordul avionului.
Pentru a ajunge la un acord, europarlamentarii au fost nevoiți să negocieze dimensiunile bagajului, întrucât rămâne o temă controversată dacă acest tip de bagaj ar trebui sau nu să fie inclus în prețul biletului.
Europarlamentarii propun să reducă dimensiunea bagajului de mână
„Compromisul găsit a fost să reducem dimensiunea bagajului de mână,” a explicat europarlamentarul bulgar Andrey Novakov, unul dintre cei care au redactat raportul. „Dar da, propunerea Parlamentului este ca bagajul să fie inclus în prețul biletului.”
Pasargerii ar avea voie să ia un rucasac sau o geantă de mână cu ei (cum se întâmplă deja), plus încă un bagaj, cu condiția ca lungimea, lățimea și înălțimea totală să nu depășească 100 cm, iar greutatea să fie de maxim 7 kilograme.
Majoritatea reprezentanților Organizației Europene a Consumatorilor au votat pentru implementarea acestei propuneri.
Organizația care apără drepturile consumatorilor a subliniat că accesul gratuit la un bagaj de mână de dimensiuni rezonabile este o așteptare firească din partea pasagerilor și că aceasta se aliniază perfect cu o decizie anterioară a Curții de Justiție a UE, care a stabilit că astfel de bagaje nu ar trebui taxate suplimentar.
Cum răspund companiile aeriene?
Pe de altă parte, Airlines for Europe (A4E), care reprezintă 17 companii aeriene, acuză Parlamentul European că a profitat de acest vot pentru a introduce, pe ocolite, reguli care afectează direct transportul aerian. Potrivit lor, aceste modificări ar limita opțiunile pasagerilor și dreptul acestora de a decide pentru ce servicii vor sau nu să plătească.
Ele adaugă că votul dat de europarlamentari contrazice, de altfel, poziția exprimată recent de miniștrii transporturilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, care au fost de acord că, atâta timp cțt informațiile sunt clare și afișate transparent, companiile aeriene ar trebui să poată percepe taxe pentru bagajul de mână.
Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a venit cu alte două propuneri menite să protejeze pasagerii vulnerabili: persoanele cu mobilitate redusă ar trebui să poată călători gratuit alături de însoțitorii lor, iar copiii de până la 12 ani să fie așezați lângă un adult însoțitor fără costuri suplimentare.
Măsura, care s-ar aplica tuturor zborurilor cu punct de plecare sau destinaţie în Uniunea Europeană, a fost adoptată în cadrul unui set de amendamente la regulile privind drepturile pasagerilor, propuse de Comisia Europeană. Înaintea eventualei lor intrări în vigoare, toate aceste propuneri trebuie să fie aprobate de planul Parlamentului European şi apoi negociate cu statele membre (Consiliul UE).