Protestele bugetarilor continuă. Sindicaliștii: Lupta va fi de durată și uzură

Sursǎ foto: Facebook/ Sindicatul NaÅ£ional FinanÅ£e Publice - SindFISC

Protestele bugetarilor continuă. Sindicaliștii: Lupta va fi de durată și uzură

Cuprins Articol:

Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC le cere membrilor să acţioneze într-un cadru organizat şi să nu cedeze la primele nereuşite, menţionând că "lupta va fi de durată şi uzură", se arată într-un comunicat al organizaţiei, semnat de preşedintele SindFISC, Nicolae-Liviu Toader, conform Agerpres.

"Protestele spontane cu încetarea temporară a lucrului în modul şi felul în care acestea se desfăşoară acum şi s-au desfăşurat în decursul timpului, deşi sunt juste şi reflectă starea de spirit a angajaţilor, care sunt lăsaţi fără reacţie legală, organizatorică, nu întotdeauna pot fi încununate de succes. În genere, protestul spontan are la bază faptul că respectivii angajaţi, pe o anumită speţă, au un grad de nemulţumire extrem. El urmăreşte aducerea în spaţiul public a argumentelor că decidentul greşeşte, că drepturile angajaţilor sunt grav afectate.

Prin acest mod de manifestare, protestatarii îşi doresc influenţarea unei decizii iminente, stoparea acesteia sau măcar obţinerea unui dialog cu factorii de decizie, "la faţa locului". Gradul de nemulţumire fiind unul extrem, se presupune că angajaţii sunt dispuşi, asumându-şi riscuri care nu sunt de neglijat, să nu reînceapă lucrul, până când ceea ce urmăresc prin protest să le fie îndeplinit. A te întoarce la locul de muncă, de cele mai multe ori după una, două ore de stat în faţa instituţiei, a recupera ceea ce nu ai putut face cât timp ai fost la protest, înainte de obţinerea rezultatului vizat, te poate expune şi îi va permite decidentului să afirme că lucrurile nu stau aşa cum pretinzi", se menţionează în comunicatul organizaţiei, postat pe Facebook.

Protestele nu sunt organizate, fiecare protestatar acționează după propria conștiință

Preşedintele organizaţiei menţionează că, în condiţiile în care, legal, în cadrul protestelor spontane, nimeni nu se poate implica în organizarea şi coordonarea acestora, fiecare protestatar acţionând după propria conştiinţă, este foarte greu "să ajungi la rezultatele scontate sau să poţi înceta lucrul pe perioadă nedeterminată în vederea forţării unei concilieri/negocieri".

"Tot ceea ce v-am scris mai sus constituie argumente care ne determină să afirmăm că soluţia viabilă pentru obţinerea rezultatelor vizate, în paralel cu protestele spontane, sunt acţiunile sindicale organizate sub protecţia legii, la care protestatarii subscriu în număr semnificativ şi pot influenţa decizia politică. Mai mult ca oricând, în perioada următoare, va fi mare nevoie de încredere în lideri, participare activă a fiecărui membru la acţiunile împreună asumate, unitate, solidaritate, determinare. Ne vom coordona acţiunile sindicale prin intermediul deciziilor comune ale celor 5 confederaţii sindicale reprezentative, care au convenit împreună, că dacă nu va exista dialog social autentic cu Guvernul, vor declanşa greva generală. Trebuie să acţionăm într-un cadru organizat şi să nu cedăm la primele nereuşite, lupta va fi de durată şi uzură", a transmis liderul sindical.

Cine sunt vinovații?

Acesta a subliniat că principalii răspunzători de situaţia gravă în care se află bugetul sunt politicienii, care au luat decizii greşite. "cheltuind nesăbuit sume importante de bani".

"Le reamintim politicienilor că principalii răspunzători de situaţia gravă în care se află acum bugetul sunt chiar ei, cei care în decursul timpului, au luat decizii greşite cheltuind nesăbuit sume importante de bani, că modul în care au ales să taie acum din cheltuielile publice (prima dată de la salariaţi, fără nicio vorbă de subvenţiile enorme pe care partidele politice le primesc de la stat), nu fac decât să demobilizeze personalul, cu efecte ce pot fi dezastruoase pentru viitor. Continuăm, ne mobilizăm, nu mai acceptăm ca din salariile noastre să finanţăm zi de zi instituţiile statului", se mai arată în comunicatul SindFISC.

Personalizate pentru tine